E de natura evidenţei că situaţia de acum zece ani este foarte asemănătoare cu cea de azi. Să ne amintim, Adrian Năstase era premier şi preşedintele PSD şi nimeni nu se îndoia că va cîştiga postul de la Cotroceni. Avea totul la picioare, era El Însuşi (cum îi plăcea să i se spună), presa (cu puţine excepţii) torcea liniştită în preajmă, televiziunile îl preamăreau, cohorte de profitori îi cîntau osanale şi se băgau în seamă pe lîngă el. Doamna Dana dirija lucrările la viitoarea reşedinţă prezidenţială, Vila Lac 2, alegea perdelele, tablourile,  mobila. Era absurd să îndrăzneşti să spui că nu va fi preşedintele României pe următorii 5 ani.Repetat după aceea. Da, un mandat de 4 ani părîndu-i-se scurt, Năstase a schimbat Constituţia (avea majoritate deplină) şi a modificat durata la 5 ani, cu o penibilă justificare: să nu se suprapună prezidenţialele cu alegerile parlamentare. Deci, îl aşteptau, cum spuneam, zece ani de domnie. Unii răi de gură spuneau că primul mandat era pentru furat, al doilea, pentru şters urmele.

Victor Ponta e preşedintele PSD, premier şi nimic nu-i stă în cale. A călcat în picioare totul şi, acum, cu o majoritate covîrşitoare, a pornit într-un marş triumfal. Presa îi ciuguleşte din mînă, puţini i se mai opun. Cumpără şi supune. A declarat că e pregătit pentru zece ani la Cotroceni.

Paralela din plan politic poate continua şi în plan personal. Şi Năstase, şi Ponta, sînt jurişti ( mă rog, absolvenţi de drept). Amîndoi sînt la a doua căsătorie, amîndoi au luat de nevastă fiica unui fost ministru al Agriculturii. Amîndoi sînt aroganţi peste măsură (lui Năstase nu i-a trecut asta nici după ce a înfundat puşcăria). (Năstase e, însă, în mod clar, mai deştept, mai cultivat. ). Ponta  e mai prost pregătit şi mai vulnerabil (plagiatul, barca trasă de jandarmi), dar recuperează la tupeu. Per ansamblu, însă, putem spune că vorbim de o similitudine aproape rotundă. .

Mai rămîne să vedem dacă electoratul se va trezi în ultimul moment ca acum zece ani. Să sperăm!

Am scris, acum cîţiva ani, un text intitulat Blestemul poneiului roz, text macerat, pesemne, de stomacul uriaş al internetului. Nu-l mai găsesc. Era un text referitor laîntîmplarea cu poneiul roz de la ICR New York, pe care o puteţi afla aici . După acest scandal, s-a luat decizia să se alcătuiască o comisie senatorială specială care să analizeze implicaţiile bla bla. Comisia urma să cuprindă vreo şase sau şapte senatori care au fost desemnaţi de partide. Între timp Senatul şi-a încheiat mandatul şi nici unul din cei şase sau şapte senatori nu a mai intrat în Senat, deci comisia nu s-a mai alcătuit din lipsă de membri. Am numit asta Blestemul poneiului roz care, chiar dacă era mic, de îl ascundeai în pamă, a avut, s-a văzut, puteri mari de a zădărnicit ancheta şi a blocat nişte cariere de senatori. Astăzi am simţit cum poneiul roz a lovit din nou. De data asta în scormonitorul de rahat de la Antena 3, Andrei Bădin, cel care a declanşat scandalul cot la cot cu doi rataţi din diaspora românească de la NY. Deşi a încercat el să se vopsească în democrat, în băiat bun, cu emisiune combativă la B1 tv, poneiul roz nu l-a iertat şi a făcut să iasă la iveală caracterul de şantajist mărunt a lui Andrei Bădin.

Atenţie Mihai Gâdea, am impresia că nici tu nu scapi dacă te-a luat la ochi poneiul roz. Şi nici şeful şi creditorul tău, Varanul!

Acum, că au ieşit la iveală iţele afacerii de arendaş al Academiei Române trase de Dan Voiculescu, e momentul să re-amintim că asta, colaborarea păguboasă, nu a apărut din senin. Presiunea “profesorului” pe Academie a fost mare şi a urmărit nu doar acapararea terenurilor, ci şi ocuparea unui loc călduţ, de nemuritor român, sub cupolă. Pe vremuri am tot scris despre asta în Academia Caţavencu, fără efect. Asta era una din marele dorinţe ale orgoliosului Varan, să îşi pună academician în faţa numelui: profesor doctor academician Dan Voiculescu. În plus, intrarea în Academie ar fi fost o perfectă acoperire pentru afacerile cu terenuri ale acesteia. Modelul e dat de afacerea Institutul de Cercetări Alimentare. Numai că aici nu a funcţionat  ceva, iar rîvnitul tilu nu a mai venit. Ca dovadă că Voiculescu a vrut să cumpere înaltul for, vă reamintesc brusca apariţie, în 2007,  a unui premiu al Academiei Române cu banii lui Voiculescu, premiu în valoare de trei miliarde de lei vechi. Aveţi aici linkul. Socotelile au fost simple: dă vreo trei-patru premii din astea, de 100.000 de dolari, iar după trei-patru ani e asociere cu Academia Română, opiniei publice i se va părea firesc titlul de academician pentru Dom’ Profesor. Nu am urmări afacerea, nu ştiu dacă s-a dat vreun premiu sau mai multe, important este mesajul a fost distribuit şi că acest pas al planului s-a trecut la realizări.

Ei, hai că nu mai e mult şi dom’Profesor va putea să intre liniştit nişte ani la “facultate” şi să scrie nişte cărţi.

.

Acum vreo trei zile mi-am amintit o povestioară din anii liceului. Şi nu ştiam de ce anume mi-am amintit exact acum exact acea povestioară. Azi, după ce am urmărit înregistrările de la Cotroceni mi-am dat seama că avusesem o amintire cumva premonitorie.

Aşadar, pe cînd eram  la liceu, un prieten de-al nostru, cu foarte mult umor,  era foarte supărat că are o corigenţă la zoologie. Omul chiulise şi nu-l prea interesa zoologia. Iar profesoara era una care credea că materia ei este cea mai importantă (probabil aţi întîlnit genul). Ajuns în faza notei hotărîtoare, prietenului nostru i s-a dat un subiect (din cele cîteva anume desemnate): codobatura. A stat el, s-a gîndit, a spus că e o pasăre, că face ouă, că zboară, că trăieşte în natură, că are penaj colorat, mă rog, banalităţi valabile cam pentru orice pasăre. Şi a venit întrebarea încuietoare: “Cu ce se hrăneşte codobatura?”. Amicul nu a mai stat pe gînduri şi a dat un răspuns sec”Tovarăşa profesoară, cum să vă spun, codobatura se descurcă“. Fără să aprecieze umorul, profesoara l-a picat.

La discuţia de la Cotroceni, după ce papagalul Victor şi coţofănica de la Harvard au răspuns cam ca prietenul meu din liceu, c-o fi, c-o păţi, că e o măsură bun ă, că lumea aşteaptă măsurile bune, că măsurile bune sînt foarte bune, la întrebarea concretă, de baraj, “Cu ce hrăniţi scăderea CAS-ului?” premierul a răspuns imbatabil: ” Domnule preşedinte, o să ne descurcăm”

N-am văzut multe reacţii faţă de acest articol. A fost tratat mai degrabă cu simpatie, ca un fapt divers despre delfini, aceste fiinţe inteligenţe pentru care Remus Cernea cerea statut de persoane. Pe scurt, iată povestea: Malcolm Brenner (foto) a scris recent o carte în care povesteşte relaţia sa sexuală cu un delfin (delfină?). Mă rezum aici doar la acest aspect: un om îşi expune public relaţia intimă cu un animal, ceea ce, în mai toate societăţile, se numeşte zoofilie. Deci, asta este, s-a trecut de această barieră, trăim, în fond, în secolul 21 (cum îmi atrăgea cineva atenţia), sîntem moderni, neinhibaţi. Ce urmează? Să apară unul cu o capră şi să-şi descrie experienţele intime, altul cu o gîscă, alta cu un cal etc. Nu spun că astfel de întîmplări nu s-au petrecut pînă acum. Spun doar că erau de domeniul patologiei, erau considerate deviaţii sexuale chiar condamnate penal (în unele ţări). Acum ele vor deveni cool. Vor fi trendy. Urmează ca domnul Malcolm Brenner să militeze pentru legalizarea căsătoriilor inter-regn. Să vrea să-şi oficializeze relaţia cu delfinul (delfina), că doar căsătoria este pentru toţi. Ah, nu vor putea face copii? Vor cere să înfieze, normal. Poate vor înfia copii, poate vor înfia “animăluţe”, nu?!

Ipoteza asta nu e foarte departe. După căsătoria persoanelor de acelaşi sex, de ce să nu se poată uni pe viaţă, cu acte în regulă, şi persoane din regnuri diferite (pînă atunci, Remus Cernea le va obţine statutul de persoană non-umană). În Franţa se fac demersuri pentru a se scoate din actele oficiale termenii tată şi mamă pentru a fi înlocuite cu părinte 1 şi părinte 2 (să nu se simtă discriminaţi copiii cu doi taţi sau două mame) . Etapa următoare, ca să nu jignească cuplurile om-animal, va fi înlocuirea  termenului “părinte” cu acela de “Vieţuitoare 1” şi “vieţuitoare 2”! Că doar trăim în secolul 21 şi nu sîntem închişi la minte!

Sînt curios cît mai trece pînă cînd un pedofil autentic îşi va publica memoriile şi va explica lumii că, nici vorbă, copiii nu au suferit, dimpotrivă, i-au mulţumit pentru cadouri.

Pucistul Crin Antonescu a căzut mai repede decît mă aşteptam, dar mai tîrziu decît ar fi fost normal. Ultimele lui piruete, cu Dreapta care trebuie salvată şi PSD-ul care trebuie învins, chiar şi prin înscrierea PNL în PPE, sînt praf în ochi, o cortină înşelătoare de fum menită să-i mai şteargă din vină. Bărbatul de sacrificiu Crin Antonescu nu există. El a ieşit din luptă sau în urma unui şantaj, sau în urma unei crize de nervi. Ambele ipoteze sînt la fel  de grave. Dar mai grav era dacă acest “cel mai bun candidat al Dreptei” cum cu emfază s-a autointitulat Crin ar fi rămas pe poziţie, se distrugea orice credibilitate a luptei anti-PSD.

Dincolo de evenimentele ultimelor zile, sînt fapte care nu se pot uita. Crin Antonescu a defilat în văzul lumii cu securistul turnător Dan Voiculescu şi a folosit Antena 3 pentru luptele personale. Tot el l-a făcut posibil pe Ponta şi lovitura de stat. Oricît ar fi frecat Crin clanţele cancelariilor occidentale, nu ar fi reuşit să-şi şteargă din fişa de personaj rolul de pucist. Amintiţi-vă de marea farsă de pe stadion exact cînd la Bucureşti se derula o importantă întîlnire a Popularilor Europeni. Nu mai vorbesc de tupeul cu care Crin îi spunea Angelei Merkel să şi-l ia pe Traian Băsescu la ea. În plan internaţional, dacă, prin absurd, Crin devenea preşedintele României, era un ciumat, un personaj de evitat.

Crin Antonescu l-a făcut posibil pe Marga, şi la MAE, unde a făcut nişte prostii cu iz penal, şi la ICR, unde a distrus absolut totul. Repetentul şi chiulangiul Crin  i-au dat mînă liberă celui care a distrus PNŢCD-ul să-şi continue opera de demolator autorizat. Elogiul caloriferului şi ICR-urile judeţene stau mărturie despre activitatea unui ipochimen umflat în pene, cu o gîndire bolnavă. Tot Crin a adus în PNL un jurnalist şantajist şi un gunoi moral pe care l-a promovat încălcînd cutumele şi regulile scrise ale partidului său. Penali şi incompatibili au alcătuit curtea prezidenţiabilului Crin.

De notat ceva mai grav: Crin Antonescu, spre deosebire de alţi oameni politici, a avut drept motor un singur sentiment: ura. O ură patologică. Ura faţă de intelectuali, ura faţă de cei care nu-i cîntau în strună şi, evident, ura faţă de Băsescu. În numele acestei uri a călcat tot în picioare, s-a înhăitat cu securişti, mincinoşi, bandiţi. Totuşi, nimic nu s-a construit numai şi numai cu ură.

Acum, s-a dus. Despre morţi, chiar şi despre cei politici, de acum, numai de bine! Somn uşor Crin! Odihneşte-te în pace, somnorosule, dar reţine: nu vom uita niciodată răul pe care l-ai făcut.

UPDATE Uitasem de promovarea lui Gigi Becali în PNL, şi de aici în Parlament, chiar în Comisia Juridică, promovare făcută personal de Crin. Mi-a adus aminte comentatorul Ciufutozaurus pe site-ul În linie dreaptă

 

Dacă treceţi prin Nantes (Franţa) pe 16 mai a.c. şi vedeţi prin oraş  mai mulţi băieţi îmbrăcaţi în rochii, să nu vă miraţi. Nu sînt toţi transsexuali, sînt doar dotaţi  cu un accentuat  spirit de turmă. Pentru că aici s-a născut iniţiativa propovăduită în 27 de licee din oraş ca băieţii să vină în acea zi  îmbrăcaţi în fuste. Aşa se demonstrează solidaritatea. Un francez cu umor a anunţat pe Twitter că, pentru a sprijini egalitatea între oraş şi sat, elevii din Paris vor veni, într-o zi anume, cu o capră la şcoală. Altcineva a cerut ca şi Francois Hollande şi Manuel Valls să se îmbrace în fustă (la Hollande nu m-ar mira chiar să o facă, i-au mai rămas rochii de la ţiitoare prin dulapuri!).

Sigur, vor sări corecţii politici şi amatorii studiilor de gen. care se dau foarte progresişti, egalitarişti. Dar, după cum a demonstrat o întîmplare recentă, la o Universitate din Paris, şi corecţii politici sînt defecţi la cap ca şi noi, ăştia cărora ni se pare ciudată transexulăreala asta: Pe un formular foarte corect politic erau două rubrici care nu mai pomeneau cuvintele odioase Tată şi Mamă, ci doar Părinte 1 şi Părinte 2. Frumos, conform noilor directive de stînga. Doar că la Părinte 2 autorii formularului au mai adăugat o sub-rubrică: numele de fată!

Nu ştiu dacă proiectul de lege propus de Remus Cernea face parte din strategia de zgomote a USL-ului, de false subiecte de discuţie lansate pentru a mai acoperi din problemele reale cu care se confruntă ţara noastră. Admit că e posibil aşa ceva, deşi, practic, nu cred foarte mult în ipoteza asta. Remus Cernea e prea independent  şi are o agendă mult diferită de a USL-ului ca să-l bănuim că ar intra în jocul de zgomote. Cred că nu ar permite Zgonea aşa ceva!

Iată care este iniţiativa legislativă a lui R.C. :aceea de a considera delfinii nişte persoane non-umane. Da, cum aţi auzit: delfinii trebuie consideraţi persoane. Dar nu oameni! „Un astfel de statut a mai fost recunoscut, deocamdata, de catre India, anul trecut.  Insa comunitatea stiintifica a cerut, inca din 2010, statelor si politicienilor sa faca acest pas. Eu propun astazi aceasta lege iar in eventualitatea in care voi obtine mandatul de europarlamentar,  voi initia o rezolutie pe aceasta tema in Parlamentul European. Daca Romania va adopta aceasta propunere, tara noastra avand si pe stema nationala doi delfini simbolizand Dobrogea, ar fi primul stat din Uniunea Europeana care ar acorda un astfel de statut delfinilor”, (citatul este de aici)

Ce comentarii să mai faci? După ce a militat pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex, Remus Cernea vrea să facă din delfini persoane.  Ăsta ar fi primul pas. De ce nu ar urma după delfini caprele, vacile (şi boii, fără discriminare) care să devină tot persoane non umane? După aceea , peste alţi ani, dacă tot sînt şi animalele persoane, de ce nu s-ar da drumul la câsătoria între persoane de regnuri diferite? Nu e nici o exagerare. Cînd un deputat plătit din banii contribuabililor vine cu o astfel de propunere şi în secunda doi nu este trimis la un control pshiatric, viitoarea căsătorie inter-regn ar putea fi la fel de realizabilă. Printr-un alt proiect de lege semnat de acelaşi personaj.

De fapt, dacă stăm să ne gîndim bine, Remus Cernea nu e departe de preocupările USL. In vreme ce Ponta vrea să salveze rechinii, micul ecologist îşi face de cap cu delfinii.

Declaraţiile purtătorului de cuvînt al lui Voiculescu de pe lîngă premierul Ponta, Mirel Palada, pe care le găsiţi aici, mi-au adus aminte de o povestioară dintr-un film american al cărui titlu nu mi-l amintesc acum. Era vorba despre un preşedinte american care urma să-şi întreba competitorii în campanie dacă au făcut sex cu animale. Unul dintre colaboratori îl întreabă: “Aveţi dovezi, ştiţi ceva?” la care preşedintele american zice: “nu, dar îmi place să-i aud cum se dezvinovăţesc”. O dezvinovăţire gen “Nu-i adevărat că am făcut sex cu animale” îl aruncă în ridicol pe autorul ei, e clar. Strategia e sigură! cam, aşa a lucrat şi palada, deşi nu cred să-l aud pe Traian Băsescu spunînd “Nu m-am matrafuxat”, a încasat el altele, şi mai şi.

Dar dacă tot am ajuns la Palada, să vă spun ceva despre el: trage pe nas! da, nu o dată a tras praf pe nas, uneori chiar în văzul lumii. Şi nu aştept ca Palada să se dezvinovăţească pentru că, din surse sigure, ştiu că trage pe nas, e o chestie notorie, o putem dovedi cu experţi medicali!

Două fapte apropiate cronologic între ele.

Duminică, 20 octombrie, în Cairo (suburbia Warak), la ieşirea de la o nuntă coptă (creştină, adică, de rit copt) doi oameni mascaţi, pe motocicletă, au tras cu mitraliera în cei care ieşeau din biserică.  Patru morţi şi18 răniţi. Printre cei ucişi, o fetiţă de 12 ani.

Marţi, 15 octombrie, premierul Ayrault şi ministrul de Interne francez, Manuel Valls, au participat, la Marea Moschee din Paris, la festivităţile prilejuite de Aid el-Kebir, o mare sărbătoare musulmană. Cu această ocazie, premierul francez a spus: “Prin voi, salut o mare religie a Franţei. Apreciez locul său în ţara şi în istoria noastră. ….”

Monseniorul di Falco, episcop de Gap şi Embrun, o personalitate activă a catolicismului francez, a recurs la o ironie îndreptată spre  cei doi demnitari. A apreciat deschiderea spre religie a statului care, pe de altă parte,  se laudă cu laicitatea sa indiscutabilă şi, după modelul participării la sărbătoarea musulmană, i-a invitat  pe cei doi la evenimentele unei alte mari religii a Franţei, catolicismul. Prelatul şi-a manifestat încrederea că această deschidere va determina guvernul să apere şi creştinii discriminaţi şi i-a invitat pe cei doi oficiali la Catedrala din Gap, fie de Miercurea Cenuşii, fie de Paşte. Cei care cunosc puţin viaţa publică din Franţa vor înţelege această ironie fină şi puternică în acelaşi timp.