Scriitorul catalan Xavier Montoliu Pauli, din Barcelona, un perfect vorbitor de limba română și un foarte bun cunoscător al literaturii noastre, mi-a făcut bucuria să-mi ia un interviu și să-mi traducă o poezie în limba catalană. O redau mai jos, urmată de versiunea originală din volumul Paloarea, editura Brumar, Timișoara, 2010

 

 

la meva vida mare

 

En un somni inconvenient veig la mare

estant sense edat

arraulida a la cadireta de fusta al porxo de l’herència

i desgranant les tavelles de pèsols dolços (Pisum sativum)

 

(una imatge de la qual ja no marxem)

 

I els grans cauen al bol amb l’esmalt esquerdat

com les llàgrimes dels antics reis als calzes d’or

però aquells grans ja no alimentaran ningú

 

Tal com sé que el meu cor ha bategat per primer cop dins el teu cos, mare,

com en la foscor més feliç

Sé que els dies de la meva vida caben dins d’algunes tavelles

 

D’allí, des de la meva infantesa

al llindar entre l’endavant i l’enrere la mare continua desgranant ara

les tavelles amb pèsols dolços per cap àpat

La imatge d’aleshores viatja per fils invisibles fins a mi

en un batec del cor, en un dolor amagat a l’estern,

en una carta de la mili perduda per altres guerres

 

 

La meva línia de la vida comença al palmell teu mare

I el teu palmell és des d’ara sota terra

 

 

 

viața mea mamă

 

Într-un vis nepotrivit o văd pe mama

stînd fără vîrstă

ghemuită pe scăunelul de lemn în pridvorul eredității

și dezghiocînd păstăile de mazăre dulce (Pisum sativum)

 

(o imagine din care nu mai plecăm)

 

Și boabele cad în vasul cu smalțul ciobit

precum lacrimile vechilor regi în pocale de aur

dar boabele acelea pe nimeni nu vor mai hrăni

 

Așa cum știu că inima mea a bătut prima dată în trupul tău, mamă,

ca în cel mai fericit întuneric

Știu și că zilele vieții mele încap în cîteva păstăi

 

De acolo, din copilăria mea

pe pragul dintre înainte și înapoi mama dezghioacă și-acum

păstăile cu mazăre dulce pentru nici o masă

Imaginea de atunci călătorește prin fire nevăzute pînă la mine

într-o palpitație a inimii, într-o durere ascunsă în stern,

într-o scrisoare din armată rătăcită prin alte războaie

 

 

Linia vieții mele începe în palma ta mamă

Și palma ta e de acum sub pamînt

 

afis%cc%a6-barcelona

Miercuri, 14 decembrie, voi fi la Barcelona pentru lansarea traducerii în spaniolă a romanului meu Negru și Roșu de la Polirom. Iată, mai sus, invitația în limba spaniolă. Traducerea întîlnirii va fi asigurată de Adina Mocanu.  Dacă vă nimeriți pe acolo, vă aștept cu drag! 🙂

Coperta bună SărbătoareaAstăzi am primit următorul mesaj pe e-mail:

Stimate domnule Ioan T. Morar,

Avem bucuria de a va instiinta ca ati fost nominalizat (cu volumul “Sarbatoarea corturilor”) pentru premiul Cartea Anului de catre juriul revistei Romania literara. Vom fi onorati daca va vom avea printre noi la festivitatea de decernare, miercuri, 7 decembrie, ora 13.30 la Casa Vernescu, Bucuresti.
Numai bine,
Redactia
Este a doua mea nominalizare, prima a fost la Cartea Anului 2013, pentru romanul Negru și Roșu.
Da, mi-am luat bilete de avion, voi fi acolo, deși sînt convins că nu voi lua premiul. Cu toate acestea, sînt bucuros să onorez nominalizarea, o distincție în sine.

sorescu Știți cu toții, desigur, ce înseamnă “efectul fluturelui” descris de matematicianul Lorenz, părintele teoriei haosului. Dacă nu vă amintiți, iată: “Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea.” Mai pe scurt, un fluture dă din aripă aici și, peste mii de kilometri, această mișcare delicată declanșează un uragan.

Dacă ar fi să pun povestioara mea de mai jos în termenii aceștia lorenzieni, aș ajunge (cum am și făcut-o), la titlul de mai sus.

Ce legătură are inițierea în lupte libere a doi elevi de liceu din Arad, cu întîlnirea poetului Marin Sorescu, la București? Nu am nevoie de Lorenz ca să vă demonstrez legătura, am nevoie doar de niște rînduri în care să vă povestesc totul. Așadar (și prin urmare), eram elev în anul IV (penultimul, căci liceele industriale durau, în anii 70-80 cinci ani) la Liceul de Chimie din Arad, prima promoție a acestei instituții școlare prevăzute să alimenteze cu cadre medii viitorul Combinat Chimic de la Arad Vladimirescu. În proiectele mele de viitor deja refuzam să mă conformez menirii acestui liceu. Eram atras de altceva, de poezie, de teatru, de cinema. Bunul meu coleg Czege Josif, și el, era atras de filosofie, de spiritualitate, de știința abstractă. Eu cochetam  cu tot felul de trupe de teatru și îmi purtam pe la cenaclurile arădene încercările de poezie. Ioji mergea ore în șir la bibliotecă, după ce ieșeam de la școală, și citea fel și fel de cărți. Mă complexa cu lecturile lui. (trebuie să spun, în această paranteză, că o anumită latură a personajului Beni din romanul Sărbătoarea Corturilor, anume latura studioasă, curiozitatea devorantă, nu este străină de mersul lui Ioji la biblioteca Județeană Arad) . Eram, pe atunci, un mare fan Marin Sorescu, recitasem niște poezii de-ale lui în spectacolul Am zărit lumină pe pămînt conceput și regizat de Cati Mureșan și șicanat de autoritățile culturale ale vremii. Scriam, cumva, ca Marin Sorescu, un poet nonconformist. Un amic de la cenaclu mi-a povestit că a fost la București, l-a căutat pe Sorescu, făcuse rost de adresa lui, iar poetul a fost foarte amabil. “Dacă ajungi la București, îți dau adresa.”

În mod normal nu aveam cum să ajung la București, nu aveam la cine să merg, nu aveam rude, nu aveam bani. Nu aveam ce să caut acolo. Am fost într-o excursie cu școala, dar înainte de dasta cu trei ani. Dar această discuție a fost bătaia din aripă a fluturelui care-mi tot zboară prin destin. Eram, deci, la începutul anului patru, cînd unul din cei doi profesori de sport de la Liceu ne-a spus cîtorva “mai bine legați” că ar vrea să facă o echipă de lupte libere a școlii  care să participe la Cupa de Lupte Libere a Liceelor de Chimie (nu știu cum s-a ajuns ca liceele de chimie să aibă o cupă la lupte libere. E treaba altui fluture, aici). Care se va desfășura în primăvară la București. Continue reading

UPDATE: O variantă în franceză a acestui text plus cîteva poze de la eventiment veți găsi aici

Aseară am petrecut, aproape contrar așteptărilor, unul dintre cele mai plăcute momente de cînd sînt în Franța. A fost o Seară de Poezie Românească în orașul meu adoptiv, La Ciotat . Văzusem, în urmă cu cîteva luni, afișele unei seri de poezie braziliană. Nu am participat la ea, atunci, am lipsit din localitate. Dar m-am gîndit că, în fond, am putea organiza o seară de poezie românească, dacă tot există un precedent. L-am contactat pe Frédéric Ganga, poet,  șeful cenaclului local de poezie și i-am propus ideea pe care el a acceptat-o cu entuziasm. Am avut, apoi, o întîlnire preliminară cu el și cu Paul Julien, președintele Asociației Amitié Franco-Roumaine (din care fac parte) și am fixat data. (Aveți în imagine afișul, că poze nu am apucat să fac aseară). Urma să citim poezie românească în original și în traducerile în franceză. Am propus o selecție bogată, (condiționată de existența unor traduceri bune) cu mult Eminescu, apoi Blaga, Bacovia, Minulescu, Blandiana, Sorescu, Virgil Mazilescu, Traian T. Coșovei, Adrian Popescu, Gellu Naum, Mircea Ivănescu, Robert Șerban. Ultimul pe listă, cu voia Dumneavoastră, am fost eu. Am trimis din timp selecția pentru ca prietenii mei francezi din cenaclu să-și poată alege poeziile preferate și să-și poată pregăti lectura. Acestea au fost pregătirile.

Aseară s-a întîmplat. Am fost cam vreo treizeci de persoane, celor din cenaclu adăugîndu-li-se cîțiva prieteni de la Amitié Franco-Roumaine, asociație co-organizatoare.

Surpriză, prima dintre ele: unul dintre membrii cenaclului, francez sadea, a venit avînd pe umeri un cojoc din Maramureș, cumpărat cu ocazia unei vizite. Și, nu uitați, în la Ciotat chiar nu e frig!

Am făcut o scurtă prezentare a poeziei românești, varianta pentru public larg :),după care au urmat lecturile. Cîteva texte din Eminescu, apoi Blaga și, după aceea, poeții mai aproape de noi, cu varianta originală, urmată de traducere. Nu proiectasem mai mult. Dar s-a întîmplat. A doua supriză: Régis și Marianne, doi membriu ai cenaclului, au pregătit un mic recital Gherasim Luca, un poem consistent al scriitorului de origine română (dar care a trăit și a murit la Paris) care modelează limba franceză într-un mod nemaiîntîlnit pînă la el. Super moment!

A treia surpriză: cineva din public a cerut permisiunea să citească, în provensală și în franceză, o poezie de Mistral dedicată României pe care o adusese special. Mistral a fost prieten cu Vasile Alecsandri. Chiar am fost emoționat. Apoi seara a continuat cu discuții despre poezia română, despre literatură și cultură în general. Le-am pomenit numele poetei franceze Anna de Noilles (care era și Brâncoveanu). Nimic nu a fost de complezență, cum aveam niște temeri. A fost o seară foarte plăcută, terminată cu un “apero” în care s-au prelungit discuțiile. Un interes de cea mai bună calitate din partea participanților a fost liantul întregii întîmplări culturale, derulate fără nici o notă falsă.

Sigur, nu am adunat lume pe stadion, nu am făcut să se cînte imnul, nu am dărîmat munții prejudecăților, dar am reușit să conving niște francezi să fie aproape, măcar două ore din viața lor, de poezia, literatura și cultura română. Merci, Fréderic Ganga, merci, Paul Julien!

Îmi fac mea culpa pentru faptul că nu am anunțat mai repede rezultatul sondajului pe care vi l-am propus pe blog, referitor la cea mai potrivită copertă pentru romanul meu (recent apărut, deja), Sărbătoarea Corturilor. Am fost plecat aproape o lună departe de computer.

Varianta care a avut cele mai multe voturi (aici am adunat și opțiunile de pe blog, și cele de pe Twitter și cele din corespondența privată) este cea pe care o vedeți în această postare. Pentru mine a fost o surpriză, dar am respectat votul! Vă mulțumesc, cu toată sinceritatea, pentru ajutor!

Sînt în măsură să vă ofer și coordonatele lansării de la București, de la Tîrgul de Carte Bookfest, de la Romexpo:  Sîmbătă, 4 iunie, orele 14, la standul editurii Polirom. Îmi va fi alături și va vorbi despre carte, bunul meu prieten de-o viață, Mircea Mihăieș. Se duc tratative, acum, pentru cel de-al doilea vorbitor pe care-l propune editura. (îl veți afla printr-un update)

Voi fi în România începînd cu 21 mai, seara, pînă în 6 iunie dimineața. În această perioadă doresc să fac niște lansări cel puțin la Timișoara și Arad, fiind în contact cu organizatorii locali. Deocamdată, cum nimic nu e sigur, nu vă pot spune mai multe.

Vă aștept la Tîrg!

 

Noul meu roman intitulat Sărbătoarea Corturilor este pe cale să apară la editura Polirom. Am primit cîteva propuneri de copertă, din care eu le-am ales pe cele de față. Și vă întreb, într-un fel de focus grup, care vi se pare cea mai portivită, mai vandabilă, mai de impact.

Vă mulțumesc pentru sprijin!

Dacă treceți joi prin Bruxelles ne putem vedea și vorbi despre literatura română, împreună cu cei de pe afiș. Vineri întîlnirea se va repeta la Ambasada României în Ducatul Luxemburg, la ora 18.00,  iar sîmbătă, la Paris, într-o sală oferită de Ambasada României în Franța, de data asta la ora 15.00.

Încep postările din Noul An cu una pozitivă. Am primit o scrisoare de la un cititor, o scrisoare care m-a bucurat. Iată, e clar, nu am scris chiar degeaba! 🙂

Buna ziua domnule Ioan T. Morar,

 Ma numesc Mircea Muntean si sunt din Timisoara. Nu ma cunoasteti dar cu toate astea va scriu aceste rânduri pentru a va multumi. Va sunt recunoscator pentru ajutorul indirect, dar pretios, pe care mi l-ati acordat printr-una din scrierile dumneavoastra.
Anul acesta am avut sansa sa petrec, prin munca, sase saptamani in Noua Caledonie. Înainte de plecare, cautând informatii despre ce-as putea gasi pe-acolo, am dat peste “Cartea de la capatul lumii. Noua Caledonie: la un pas de paradis”.
Odata ajuns pe meleagurile melaneziene am gasit o lume nemaivazuta, dar cu toate astea, avand tuse cunoscute. M-am folosit si de ponturile inserate prin paginile de jurnal (inchiriat masina de la Loca Choc, vizitat cascada Wadiana etc.) dar ajutorul cel mare a fost ca m-am conectat foarte rapid la aceasta lume noua si la oamenii ei.
Lectura cartii am terminat-o la Noumea, asa ca cel putin unul din exemplarele cartii dumneavoastra a refacut drumul pâna pe meleagurile ce i-au stat la origine.
Va multumesc înca o data pentru bucuria cu care ati scris aceasta carte si pe care mi-ati transmis-o si mie!
Fiind pasionat de fotografie, nadajduiesc ca imaginile mele sa transporte macar o parte din bucuria cu care am trait aceasta aventura.
Aici puteti gasi o parte din fotografiile mele, pe care înca le triez:
Cu stima,
Mircea Muntean