Pentru că, în cîteva zile, se va desfășura, la București, un simpozion dedicat centenarului Gherasim Luca , poet suprarealist considerat, la un moment dat, de unii critici, cel mai mare poet francez în viață, mă gîndesc să vă povestesc, în legătură cu acesta, o scurtă secvență din prima mea călătorie pariziană. Era în vara lui 90, cînd “am scăpat” la Paris pentru prima dată. Cu această ocazie am reușit să realizez, împreunăcu regretatul meu prieten Radu G. Țeposu,  un interviu cu Eugen Ionesco (publicat în revsta Amfiteatru) și un alt interviu cu Isidore Isou, botoșăneanul ajuns în capitala Franței, un avangardist de seamă, părintele letrismului (interviu publicat în revista Orizon). Pentru că făcusem rost de numărul de telefon a lui Gherasim Luca, mi-am propus să fac un interviu și cu el. M-am dus, timid, la o cabină telefonică, am format numărul și am așteptat plin de emoție. Oare ridică receptorul marele poet? Da, norocul mi-a surîs. Mi-a răspuns însuși Gherasim Luca. L-am întrebat dacă vrea să vorbim românește. El mi-a spus că ar prefera franceza. I-am spus că vreau să fac un interviu cu el. Mi-a răspuns, cu o voce tristă, că nu dă interviuri. Nu mai dă. Nu mai are nimic de spus. A spus tot ce avea în poezii. Am insistat, dar a rămas neclintit: “Nu am ce să spun”. Am închis telefonul cu sentimentul că am fost învins. Nu am reușit să fac nici un interviu cu Gherasim Luca.

Patru ani mai tîrziu, poetul s-a sinucis, s-a aruncat în Sena . Îl urma, la 24 de ani depărtare, pe Paul Celan, un alt mare poet,  înghițit și el de apele Senei.

Mă gîndesc de ceva vreme să-mi adun într-un volum farsele pe care le-am făcut în comunism (vorbesc de cele publicate în reviste şi almanahuri). Cred că fotografia de mai jos ar putea figura ca “ilustraţie pentru acele vremuri” şi i-aş face loc în respectivul volum.. Dacă această fotografie s-ar fi publicat în presa oficială, dacă ar fi circulat, cred că războiul rece n-ar mai fi ţinut atît de mult! Nu ştiu unde am văzut acum cîteva zile această fotografie şi-mi cer scuze de la cel care a semnalat-o pe twitter : nu mai ştiu cine m-a trimis spre ea. Iar site-ul de unde am luat imaginea spune despre sursa primară că ar fi necunoscută. Pentru cei născuţi mai tîrziu, direct în tricouri şi cu şepci Che Ghevara, omul din imagine este Leonid Brejnev şi a condus Uniunea Sovietică. A maltratat, direct sau indirect, vieţile a milioane de oameni.

V-aţi pus vreodată întrebarea dacă dorinţa unei părţi a românilor de a intra în spaţiul Schengen este suficientă? Vi s-a părut că ni se face o nedreptate? Priviţi imaginile de la Congresul PCR PSD. Adrian Năstase, un puşcăriaş condamnat de o justiţie care era pe cale să se însănătoşească, a fost vedeta acestui Congres. A fost aclamat şi primit cu urale. De ce? Pentru că toţi cei care l-au aplaudat se identifică, într-un fel, cu el: li se pare normal să fure şi să nu fie pedepsiţi. Năstase e victima pentru că a  fost întemniţat. Pentru ca asta să nu se mai repete, trebuie izbucnit în urale.

În Franţa, guvernată tot de socialişti (şi pesediştii spun că sînt socialişti), fostul ministru al bugetului a fost prins cu minciuna. Avea nişte bani dosiţi în Elveţia. Nu bani furaţi, bani pecare voia să-i scuteascâă de rapacea impozitare franceză. Cînd s-a dovedit fapta, ministrul a demisionat din Guvern, a fost exclus din partid şi şi-a dat demisia şi din rîndul  deputaţilor francezi.

Revin: la noi Năstase a furat milioane, a fost prins cu nişte nimicuri şi condamnat la doi ani din care a executat în lux cîteva luni. Laş, a încercat să se sinucidă, dar şi de asta se pare că i-a fost frică, vestitul vînător a ratat ţinta. Acum e primit cu urale de foştii săi tovarăşi şi, prin asta, Justiţia e intimidată şi pusă la zid.. Vi se pare că merităm să intrăm în Schengen?

Sursă foto EVZ

Apa minerală Perrier este un super-brand. Dacă sînteți cititor de etichete (eu, unul, sînt!), veți vedea că această apă mineraslă se extrage în Vergèze, Languedoc,Franța. Ieri am vrut să vizitez locul unde se îmbuteliază cea mai celebră și mai răspîndită apă minerală din lume, așa că m-am deplasat la Vergèze. Am găsit complexul unde se face îmbutelierea, dar muzeul și magazinul erau închise de la orele 17, că așa-i în Franța, se muncește scurt și concentrat. Am căutat cîte ceva despre istoria acestui brand și am aflat că perrier este numele unuia dintre proprietari. dar acest nume a fost dat de cel care a cumpărat izvorul de la doctorul Perrier, un englez, Sir John Harmsworth, în 1903. De la el vine forma sticlelor, inspirată din aceea a măciucilor indiene cu care englezul făcea exerciții sportive. Celebritatea apei a crescut în imperiul britanic, unde a fost vîndută drept “Șampania apelor minerale”.Nu vreau să vă împui capul cu cifre, date și nume, cert este că, acum, Perrier este în imperiul Nestlé (alături de marele său rival S.Pellegrino). Cei care se preocupă de branduri ar trebui să citească istoria Perrier, pentru că e plină de exemple de reinventare a mărcii.

De ce am pus titlul de mai sus? Pentru că singura localitate din lume cu care este înfrățit orașul Vergèze este orașul Bârlad.

Ieri am cumpărat un disc (dublu CD) pe care se află toate înregistrările lui Robert Johnson, unul dintre întemeietorii blues-ului. A înregistrat, în total, 40 de cîntece. Pentru că a murit la 27 de ani, otrăvit de un soț gelos, se spune. La 27 de ani? Nu cumva asta este o vîrstă crucială în muzică? Amy Winehouse este una dintre ultimele admise în acest club. Hendrix, Joplin, Jim Morrison sînt și ei acolo. Dar Robert Johnson este unul dintre fondatorii acestui club, în 1938.Sinucideri, accidente, overdoze, atacuri de cord sînt principalii furnizori pentru club. E un club trist care, se pare, nu și-a încheiat înscrierile.

Se spune că oficial s-a folosit această denumire, Club 27, în momentul în care s-a sinucis Kurt Cobain. Nu există altă explicație decît coincidența. Sau poate există?

Astăzi a apărut o veste tristă pentru media franceză. N-a fost păcăleală. Medicul emisiunii Koh-Lanta de pe TF1 s-a sinucis. A lăsat în urma lui o scrisoare în care îşi justifică gestul prin faptul că nu a mai suportat atacurile la care a fost supus după ce un concurent al emisiunii a murit. Emisiunea, care făcea cifre bune în prime-time, nu se va mai difuza. Reality-show-ul  Koh Lanta va înceta. Nu mă îndoiesc totuşi că imaginile cu moartea concurentului vor ajunge la public. Cineva le va pune pe facebook. Şi mii de oameni vor da like! Audienţa se hrăneşte cu noi înşine!

Riscă să treacă prea repede, aproape neobservat momentul de intensă prostie scris de judecătoarete arestate la București pentru luare de mită. Nu vorbesc despre cum și-au împărțit banii, despre cum se vindeau sentințele, aia nu e prostie, e corupție. Prostia a intrat în scenă în momentul în care judecătoarele au luat de bună ce le-au spus, în particular procurorii care le anchetau (bravo lor, au jucat excelent!): Că în liftul tribunalului nu se pot intercepta telefoanele și nici nu se pot înregistra convorbirile cu tehnică de specialitate. Iar ele numai din liftul ăla vorbeau! Desigur, liftul fusese pregătit pentru ascultare cu tot ce trebuia. Dovadă că procurorii cunoșteau marfa și știau cît de proaste sînt judecătoarele. După ce aceiași procurori le-au spus că telefoanele mai vechi nu se pot intercepta, femeile s-au dus și și-au luat telefoane mobile de la antichități! Dacă procurorii împingeau mai departe gluma și le “destăinuiau” că nu pot intercepta convorbirile în chineză din lipsă de transaltor, judecătoarele tute ori se apucau să învețe chineza, ori își angajau chinez să vorbească la telefon!

Trebuie să reținem că în Justiția Română vicierea actului de judecată nu se face în întregime din cauza corupției, ci și a prostiei. Să-i dăm prostiei porția ei! În plan personal, la unul din procesele pe care le-am avut ca ziarist, am primit un document în care era vorba de o firmă care nu-și plătise datoriile la bancă.  Nu era cazul meu, judecătoarea luase cu copy-paste ceva din alt dosar (vreo trei pagini!), ca să nu se mai chinuie să citească despre ce era vorba.Mi-aș dori să o aud și pe acea judecătoare tocmindu-se pentru șpagă în liftul de la Tribunal!