Există, în România, mulți caricaturiști buni, foarte buni, talentați, foarte talentați, harnici, excepționali. Unul singur poate primi, după mine, eticheta de GENIAL. E vorba de Octav Mardale, de la Academia Cațavencu (seria adevărată) și Cațavencii (seria actuală). Mardale este genial. Am avut plăcerea și șansa de a-l cunoaște de peste 25 de ani, este unul din oamenii minunați care mi-au înseninat viața. Pe vremuri, momentul cel mai important în redacție, cînd era ziua de editare a revistei, era cînd venea Octav Mardale cu caricaturile. Toți opream orice treabă și ne adunam în jurul lui ca-n jurul unei minuni. Și apoi rîdeam, rîdeam, rîdeam. Apoi, cînd ne-am electonizat și internetizat existența, așteptam sosirea caricaturilor lui pe calea poștei electronice. Îl cunosc, așadar, de atîta vreme și nici acum nu-mi pot da seama care este secretul genialității lui. Admirația mea e totală.

Îmi lipsesc zilele de luni de la Cațvencu, îmi lipsește momentul acela special cînd aterizau în redacție caricaturile lui Octav.

Aș fi nedrept dacă nu aș vorbi de excepționalul artist plastic Octav Mardale, care împarte aceeași persoană cu fostul meu coleg. Un sculptor, un desenator, un artist plastic de mare anvergură dezavantajat de succesul caricaturilor. Da, asta e…E atît de mare în caricatură încît parcă nu ne mai interesează și ceea ce el face cu seriozitate, cu talent, cu același geniu (dacă aveți argumente, mă puteți contrazice. Cînd veți avea ocazia, mergeți să-i vedeți lucrările în expoziții.

Am scris însemnarea asta în urma unei mici întîmplări. Daniel Alexe din Londra, cu numele @oshlobanul, pe Twitter, mi-a cerut, dacă aș avea pe undeva ,o anume caricatură de Mardale. Nu o aveam, nu am arhiva revistei. Așa că, pur și simplu, i-am scris lui Octav să i-o cer. Nici el nu o mai avea. Dar s-a oferit să o redeseneze! Un gest extraordinar făcut pentru o persoană pe care nu o cunoaște.

Caricatura cu pricina este cea de mai sus. De cînd am primit-o, de cîteva ore, de cîte ori mă uit la ea, rîd instantaneu. O caricatură clasică, refăcută de artist la vreo douăzeci și ceva de ani după prima “ediție”. Aș fi bucuros dacă printre cititorii blogului găsește cineva caricatura de atunci, să o postez alături de cea de azi. Așa, de-o comparație.

Îți mulțumesc, Octav!

afis%cc%a6-barcelona

Miercuri, 14 decembrie, voi fi la Barcelona pentru lansarea traducerii în spaniolă a romanului meu Negru și Roșu de la Polirom. Iată, mai sus, invitația în limba spaniolă. Traducerea întîlnirii va fi asigurată de Adina Mocanu.  Dacă vă nimeriți pe acolo, vă aștept cu drag! 🙂

Coperta bună SărbătoareaAstăzi am primit următorul mesaj pe e-mail:

Stimate domnule Ioan T. Morar,

Avem bucuria de a va instiinta ca ati fost nominalizat (cu volumul “Sarbatoarea corturilor”) pentru premiul Cartea Anului de catre juriul revistei Romania literara. Vom fi onorati daca va vom avea printre noi la festivitatea de decernare, miercuri, 7 decembrie, ora 13.30 la Casa Vernescu, Bucuresti.
Numai bine,
Redactia
Este a doua mea nominalizare, prima a fost la Cartea Anului 2013, pentru romanul Negru și Roșu.
Da, mi-am luat bilete de avion, voi fi acolo, deși sînt convins că nu voi lua premiul. Cu toate acestea, sînt bucuros să onorez nominalizarea, o distincție în sine.

 

sti%cc%82nga-dreaptaArticolul de mai jos a fost pe fluxul Mediafax pentru abonaţi, dar nu l-am văzut preluat nicăieri. Aşa că am decis să-l las şi aici, să se ştie. De obicei românii fericiţi careîşi cîştigă dreptatea la CEDO se mulţumesc cu atît. La sfatul avocatei mele, Iulia Mălăescu, am mers mai departe, încercînd să obţinem o reparaţie totală. Şi, iată, am reuşit!

 

Joi, 17 noiembrie 2016 / 08:20:40

FOCUS: Verdictul în cauza Morar contra România crează precedent în legislaţia mass-

media

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Jurnalistul Ioan T. Morar a fost despăgubit de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru condamnarea dispusă împotriva sa de Tribunalul Bucureşti în procesulintentat de Victor Găetan, în urmă cu peste zece ani, după publicarea unor articole despre acesta în”Academia Cațavencu”.

Pe 31.10.2016, Ioan T. Morar câştigă şi în revizuire la CEDO. Aceasta după peste zece ani de la scrierea unui articol. Jurnalistului de atunci, sentinţa românească i-a schimbat practic viaţa. ” După peste zece ani, am cîştigat o recunoaştere că mi-am făcut datoria de gazetar cu onestitate şi cu probitate profesională. Că demascarea lui Victor Găetan a fost făcută din respect pentru adevărul public.Încep să cred că şi la noi, iată, nimeni nu e mai presus de lege. Am cîştigat sentimentul că, deşi, uneori, se mai întîmplă rateuri, Justiţia din România funcţionează, acum, la standardele europene. Şi am cîştigat, prin acest interviu, ocazia de a le spune tot mai puţinilor ziarişti de investigaţii din România să nu se predea, să nu se teamă. Pînă la urmă, dacă ai scris ceva cu bună credinţă şi respectînd regulile meseriei, vei avea cîştig de cauză. Char dacă pentru asta traversezi, ca mine, nişte ani grei de aşteptare. Merită!”

În 2004, Victor Gaetan, consilier al Liei Roberts, candidată la alegerile prezidentiale de atunci, l-a dat în judecată pe I.T.Morar pentru publicarea unor articole privindu-l pe acesta, în ”Academia Cațavencu”. Morar a publicat, în februarie – martie 2004, o scrisoare trimisă de Eugen Ionescu lui Mircea Eliade, prin care îl avertiza că Gaetan ar fi lucrător al Securității, alături de mai multe comentarii pe acest subiect. In aprilie 2004, Găetan a făcut plângere penală acuzând autorul articolului  de defaimare.

Prima întrebare este pe ce s-a bazat? Erau dovezi certe pentru o asemenea acuză?

Ioan T.Morar comentează pentru Mediafax: ”M-am bazat pe mai multe. În primul rînd, cazul mi-a fost semnalat de un fost prieten care, cu date din viaţa sa, mi-a demonstrat că, pe cînd era refugiat politic în SUA ar fi fost urmărit şi de Găetan. Mi-a spus că, la caz de proces, vine martor. Evident, n-a venit, de curajos ce e. Apoi m-am bazat pe o piesă forte, scrisoarea lui Eugen Ionescu adresată lui Mircea Eliade în care scria, pe verso (faţa era bătută la maşină), cu mîna, un avertisment, ceva în genul: “Dragă Mircea, îmi tot dă tîrcoale unul Găetan, e un tip dubios. Fereşte-te de el…eu cred că e spion. ” Am obţinut scrisoarea, cu ajutorul unui cititor de Caţavencu, Silviu Brizu, stabilit în SUA, de la Biblioteca Universităţii Chicago. A căutat în arhive şi a găsit-o. Ştiam de ea, de la un alt prieten. În articol am dezvoltat bănuiala lui Eugen Ionescu. Scrisoarea, publicată în facsimil, a fost preluată de mai multe publicaţii.

Până la urmă de ce s-a ajuns la judecată?

Motivul, consideră I.T.Morar, nu l-a constituit propriu-zis afirmația, ci implicațiile ei social-politice. ”Soţia lui Victor Gaetan, fiica unei membre


a Congresului american, lucra la un organism de pe lîngă Ambasada SUAla Bucureşti, care finanţa proiecte ale societăţii româneşti. Au fost cazuri în care unor iniţiatori de proiecte li s- a sugerat să-şi ia un consultant, anume pe Victor Găetan. O persoană, membră a cabinetului Cioloş ştie problema, a fost una dintre persoanele sfătuite în acest sens. Şi gata să vină ca martor, atunci.” Era afectată rețeaua,  nu neapărat persoana Găetan.

Procesul? Prima sentinţă a fost în favoarea lui I.T.Morar. Şi a doua, după primul recurs. La al doilea recurs ITMorar a fost condamnat la o amendă penală de 200 de RON, cu suspendare. Şi cu plata cheltuielilor de judecată care s-au ridicat la peste 20.000 de dolari. Cel mai dramatic episod a fost cel al executării judecătorești ”Am primit “nota de plată” acasă şi am fost sfătuit să nu plătesc, să o tărăgănez, în ideea că vom ajunge la CEDO, unde vom cîştiga categoric. Verdictul final era foarte vicios, mi s-a spus. dar nu am putut amîna plata pentru că m-am trezit la uşă cu executori judecătoreşticare au iniţiat un proces de partaj judiciar între mine şi soţia mea, şi evaluarea apartamentului pentru a fi vîndut. Fără să pot face nimic, am avut un proces de partaj cu soţia mea şi urma să ni se vîndă apartamentul, să-i dau partea ei şi lui Găetan suma de peste 20.000 de dolari. Norocul meu a fost că am putut plăti suma de bani din agoniseala de pînă atunci. Au fost nişte complicaţii,executorul nu voia să primească bani de la mine, voia să-mi vîndă apartamentul, aşa cum îi ceruse clientul. Am plătit, totuşi, prin virament suma, prin avocat. Şi, cu toate astea, lunar venea poliţistul şi ne lipea pe uşă cerere de evacuare din apartament. A trebuit să recurg la instanţă pentru a fi recunoscută plata.”

Care-i efectul primului verdict?

“Efectul primului verdict a fost că am avut cazierul cu o amendă penală în el. Care s-a prescris după trei ani. Dar Găetan şi soţia lui m-au dat în judecată din nou, pentru a primi o nouă condamnare, cu executare. Îmi amintesc, la tribunal, doamna Găetan-Kennely, cu faţa (şi mai) urîţită de ură, îmi striga: Recidivistule, recidivistule!”

IT Morar a ajuns la CEDO. Avocata sa, Iulia Mălăescu, a pledat pentru acceptarea spre judecare a dosarului. Apoi, așteptarea în sine a durat cinci ani. “Anul trecut în iunie, un complet de nouă judecători, din nouă ţări (fără România), mi-au dat dreptate şi au obligat statul român să plătească suma pe care Morar i-a dat-o lui Gaetan şi o despăgubire morală de 6.500 de euro. Procesul s-a numit Morar contra România. ”Cam mult, declară ITMorar, era Morar contra justiţia coruptă din România. Ar fi interesant ca la fiecare proces pierdut de România la CEDO să se dea numele judecătorilor care au dus la situaţia asta, numele celor care au dat sentinţe dubioase şi nedrepte”.

De fapt, care-s efectele unei sentințe târzii?

”M-am bucurat mult de rezultatul de la Strasburg, dincolo de faptul că mi-am recuperat paguba, a mai fost şi sentimentul că nu am plecat din gazetărie cu o pată. Din cele douăzeci de procese pe care le-am avut ca ziarist (nu spun şi de cele cu toată redacţia), unul singur figura pierdut, cel cu Gaetan. La CEDO s-a făcut reparaţia morală. Dar Iulia Mălăescu a spus că există calea de a ataca în revizuire procesul cu Gaetan, după verdictul CEDO. Adică nu doar să mi şe şteargă condamnarea, ci să mi se şteargă şi procesul în urma căruia am fost condamnat. Să fiu pus în situaţia de dinainte de proces (aşa am înţeles eu, poate că situaţia e mult mai subtilă, pentru jurişti). Pe 1 noiembrie am fost anunţat că am cîştigat şi că Victor Gaetan trebuie să-mi plătească o despăgubire de 2.500 de euro. Ar fi interesant să cer unui executor judecătoresc american să-i vîndă lui Gaetan Galeria Alex, (2106 R St NW, Washington, DC 20008, USA) , ca să-mi plătească datoria. Şi să i se tot lipească hîrtii cu chestia asta, să vadă cum e.”

Eugen Istodor, eugen.istodor@mediafax.ro

Keywords:

IOAN T. MORAR,VICTOR GAETAN,CURTEA EUROPEANA PENTRU DREPTURILE OMULUI (CEDO)

Domenii / servicii:

Cultura-Media

Subiecte de cod:

Economie, Afaceri si Finante

Media

Infractiuni, Lege si Justitie

 

 

 

 

 

paul-anastasiuAm petrecut seara zilei de ieri, 12 septembrie, într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Marsilia, fortul militar Ganteaume, acolo unde se află un fel de club al Armatei franceze, cu Hotel şi restaurant şi cu o terasă care oferă o vedere unică spre Vechiul Port. Am asistat la ceremonia de “passation de commandement” a unei unităţi militare care ţine de Marsilia şi Aubagne. Nu intru în amănunte pentru că nu le deţin! A fost ceva solemn, cu fanfara Legiunii Străine, oficialităţi, defilarea cu steagul unităţii, tecerea în revistă a trupelor din careu etc. Ăsta e fundalul serii.

Dar noi (eu şi soţia) ne aflam acolo pentru altceva. Fusesem invitaţi de Paul Anastasiu, pictor oficial al Armatei franceze, la vernisajul unei lucrări de pictură monumentală. E vorba de un heptatic (tablou compus din şapte părţi), lung de opt metri şi intitulat La Marseillaise. Lucrarea se află în holul de recepţie al Clubului Militar, acolo pe unde se intră şi la hotel, şi la restaurant. Primul lucru pe care-l vezi acolo este, de ieri, această lucrare de forţă artistică, un omagiu plastic adus spiritului Marseillezei, chiar în Marsilia.

Continue reading

Pînă acum cîţiva ani, pe15 august îmi sărbătoream ambii părinţi. Mama era Maria, iar tata e născut în această zi.

Mama s-a stins,  a rămas doar tata. Care, astăzi, împlineşte 89 de ani. Se simte bine, sănătos, e activ. Nu are în casă nici un medicament. Toată viaţa a fost un om neînfricat, dar cu frica de Dumnezeu. A fost şi este (pentru mine şi pentru cei ce-l cunosc) un exemplu de cinste,  de demnitate şi de onoare. Un om bun, un om curat.

selfie cu tataLa Mulţi Ani, tată! Îţi mulţumesc pentru tot!

Fotografia e de la lansarea romanului Sărbătoarea Corturilor, din Arad, de la Librăria Corina.

UPDATE: O variantă în franceză a acestui text plus cîteva poze de la eventiment veți găsi aici

Aseară am petrecut, aproape contrar așteptărilor, unul dintre cele mai plăcute momente de cînd sînt în Franța. A fost o Seară de Poezie Românească în orașul meu adoptiv, La Ciotat . Văzusem, în urmă cu cîteva luni, afișele unei seri de poezie braziliană. Nu am participat la ea, atunci, am lipsit din localitate. Dar m-am gîndit că, în fond, am putea organiza o seară de poezie românească, dacă tot există un precedent. L-am contactat pe Frédéric Ganga, poet,  șeful cenaclului local de poezie și i-am propus ideea pe care el a acceptat-o cu entuziasm. Am avut, apoi, o întîlnire preliminară cu el și cu Paul Julien, președintele Asociației Amitié Franco-Roumaine (din care fac parte) și am fixat data. (Aveți în imagine afișul, că poze nu am apucat să fac aseară). Urma să citim poezie românească în original și în traducerile în franceză. Am propus o selecție bogată, (condiționată de existența unor traduceri bune) cu mult Eminescu, apoi Blaga, Bacovia, Minulescu, Blandiana, Sorescu, Virgil Mazilescu, Traian T. Coșovei, Adrian Popescu, Gellu Naum, Mircea Ivănescu, Robert Șerban. Ultimul pe listă, cu voia Dumneavoastră, am fost eu. Am trimis din timp selecția pentru ca prietenii mei francezi din cenaclu să-și poată alege poeziile preferate și să-și poată pregăti lectura. Acestea au fost pregătirile.

Aseară s-a întîmplat. Am fost cam vreo treizeci de persoane, celor din cenaclu adăugîndu-li-se cîțiva prieteni de la Amitié Franco-Roumaine, asociație co-organizatoare.

Surpriză, prima dintre ele: unul dintre membrii cenaclului, francez sadea, a venit avînd pe umeri un cojoc din Maramureș, cumpărat cu ocazia unei vizite. Și, nu uitați, în la Ciotat chiar nu e frig!

Am făcut o scurtă prezentare a poeziei românești, varianta pentru public larg :),după care au urmat lecturile. Cîteva texte din Eminescu, apoi Blaga și, după aceea, poeții mai aproape de noi, cu varianta originală, urmată de traducere. Nu proiectasem mai mult. Dar s-a întîmplat. A doua supriză: Régis și Marianne, doi membriu ai cenaclului, au pregătit un mic recital Gherasim Luca, un poem consistent al scriitorului de origine română (dar care a trăit și a murit la Paris) care modelează limba franceză într-un mod nemaiîntîlnit pînă la el. Super moment!

A treia surpriză: cineva din public a cerut permisiunea să citească, în provensală și în franceză, o poezie de Mistral dedicată României pe care o adusese special. Mistral a fost prieten cu Vasile Alecsandri. Chiar am fost emoționat. Apoi seara a continuat cu discuții despre poezia română, despre literatură și cultură în general. Le-am pomenit numele poetei franceze Anna de Noilles (care era și Brâncoveanu). Nimic nu a fost de complezență, cum aveam niște temeri. A fost o seară foarte plăcută, terminată cu un “apero” în care s-au prelungit discuțiile. Un interes de cea mai bună calitate din partea participanților a fost liantul întregii întîmplări culturale, derulate fără nici o notă falsă.

Sigur, nu am adunat lume pe stadion, nu am făcut să se cînte imnul, nu am dărîmat munții prejudecăților, dar am reușit să conving niște francezi să fie aproape, măcar două ore din viața lor, de poezia, literatura și cultura română. Merci, Fréderic Ganga, merci, Paul Julien!

Mă bucur că acum nişte zeci de ani (nu spun cîte!), destinul mi i-a scos în faţă pe Toni Grecu şi pe ceilalţi din Divertis, oameni cu care am rîs şi i-am făcut pe alţii să rîdă pe scenă, la radio, la televiziune, pe plaja de la Costineşti sau la Serbările Zăpezii.

Dincolo de “amiciţia profesională”, de Toni Grecu mă leagă o prietenie solidă, probată în ani şi rămasă la fel de puternică şi acum cînd sîntem la cîteva sute de kilometri unul de altul.Asta după ce mulţi ani de zile am fost vecini!  Cînd ne întîlnim, de fiecare dată, discutăm de parcă ne-am fi despărţit cu o zi înainte. Mă bucur să am astfel de prieteni cu care să mă revendic de la aceleaşi valori, azi, cînd confuzia valorilor tulbură apele în viaţa publică. Credem în aceleaşi lucruri şi rîdem de aceleaşi lucruri! Iar ăsta, da, e un privilegiu!

La Mulţi Ani, Toni Grecu, abia aştept să ne întîlnim şi să continuăm să rîdem de acolo de unde am rămas data trecută!

Joi, 23 iulie 2015, la ora șase după-amiaza mi s-a îndeplinit un vis (care cred că a fost visul multor copii și, de ce nu, al multor adulți): am urcat la bordul Bricului Mircea, acostat la Marsilia, pe cheiul din fața MUCEM, adică într-un loc extrem de vizibil. Invitația a venit de la Comandorul Dan Ciontoiu, comandantul misiunii și de la comandorul Gabriel Moise, comandantul navei-școală “Mircea”. Pe lîngă cei doi ofițeri superiori, am avut bucuria de a schimba cîteva vorbe cu domnul comandor dr. ing. Ghoerghe Ichimoaiei, președintele Fundației Gheorghe Balaban (mulțumesc pentru albumul despre Bricul Mircea  și pentru fotografii). O fundație care are legătură foarte strînsă cu ambarcațiunea pe care ne aflam. Invitația a venit pe neașteptate, prin Consulatul General al României și m-a bucurat. În fine, în Marsilia se întâmpla ceva pozitiv în legătură cu România!

Am avut privilegiul să fac o tură ghidată a punților Bricului Mircea și să aflu date ale istoriei sale și cîteva caracteristici tehnice. Puteți avea acces la ele aici. Am aflat acolo de dorința celor de pe navă de a face Turul Lumii, un vis pe cît de legitim, pe atît de dificil de realizat. Motivul, același, nu sînt fonduri. Mie, personal, mi se pare că un astfel de tur, cu popasuri în marile porturi ale lumii, face cît sute de acțiuni destinate construirii unei imagini a României în lume. pînă ne vom fixa brandul de țară, cu savante și costisitoare campanii, Bricul Mircea ar putea  să trezească deja curiozitatea pe cheiurile lumii. Am văzut chiar la Marsilia (unde vin tot felul de vase, corăbii, pacheboturi etc) cum Bricul Mircea a adunat pe țărm  mulți pasionați de călătoriile pe mare. Un tur al lumii bine pregătit, cu mediatizare profesionistă, cu un jurnal de bord live, pe internet, cu posibilitatea unor vizite la bord, prin diversele porturi, ar avea dimensiunile unui eveniment de anvergură. Potențialul de imagine este amplu. Sînt convins că mulți români care locuiesc peste mări și țări, s-ar bucura, și ei, să ajungă pe Bricul Mircea, atunci cînd vasul va acosta aproape de ei.

Mă bucur că, acolo, pe vas, l-am reîntîlnit pe Radu Spătaru, comandantul portului Marsilia , profesionist (școlit la Constanța, cu stagii chiar pe Bricul Mircea) cu un parcurs profesional impecabil (printre altele a fost comandant al porturilor Nisa și Bastia). Voiam să scriu de mai multă vreme despre el, dar luat cu ale vieții și ale literaturii, am tot amînat. Acum s-a ivit prilejul. Poate că presa de la noi (și televiziunea, și cea scrisă) se va interesa de Radu Spătaru, măcar pentru amănuntul că a fost coleg de an cu Traian Băsescu.

Am trăit două ore de reîntoarcere în copilărie şi, cum spuneam, mi-am împlinit un vis. Drept pentru care sînt solidar cu visul celor de pe Bricul Mircea de a face înconjurul lumii (cel mai departe, nava-şcoală românească a fost pînă în Mexic). Să mergeţi pe mările şi oceanele Pămîntului cu toate pînzele sus!

Am citit acum cîteva zile, în Paris Match, un amplu articol documentar despre Omar Sharif. Sigur sînt multe lucruri interesante în viața lui. Am reținut că numele cu care s-a născut actorul este Michel Chalhoub. Libanez catolic din Egipt, tînărul Michel a absolvit facultatea de Matematică a Universității din Cairo. A ajuns să joace într-un film și, pentru a nu afla părinții ce face, și-a luat un nume musulman, Omar Sharif. Pe platoul de filmare s-a îndrăgostit de actrița principală și a cerut-o în căsătorie, trecînd la islam, religia ei. Doi pași spre islam: numele și, apoi, chiar posesorul numelui. Nu insist asupra multiplelor sale cuceriri feminine. Din toate legăturile lui a avut un singur fiu, Khaleb. Care a fost căsătorit de trei ori: cu o musulmancă, o catolică și o evreică. Pe nepotul lui Omar Sharif îl cheamă chiar Omar Sharif, junior. E frumos și, ca bunicul său, e actor. Dar, spre deosebire de bunicul său musulman și afemeiat, el e evreu și gay.

Dacă ai scrie într-un roman povestea asta, lumea ar zice că e ceva forțat. Pentru că viața, iată, e din alt film.