Tag Archives: Doru Bușcu

Posted on
by

Image result for academia cațavencu

Citesc pe site-ul Pagina de media un amplu text documentar despre istoria publicației și, apoi, grupului de publicații Academia cațavencu. În general, datele sînt corecte, dar suportă cîteva nuanțări. Și mă voi referi doar la următorul fragment

“Sorin Ovidiu Vîntu preia Cațavencu, companie care între timp ajunsese la circa zece titluri, un post de radio și o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro. Printre acestea: Academia Cațavencu, Radio Guerrilla, Cotidianul, B 24 Fun.A fost cea mai bună afacere pentru cațavenci, care au primit sute de mii de euro (între 500.000 și 800.000 euro) fiecare.Doar doi Cațavenci nu au fost de acord cu vânzarea: Liviu Mihaiu și Mircea Toma. În următorii ani vor părăsi redacția.O parte mare din bani a fost investită în companie. Aproape jumătate din suma totală a tranzacției.”

Din el reiese că șapte din cei nouă acționari (atîția eram în acea vreme, PAH plecase deja) s-au aruncat în brațele lui SOV, în vreme ce doi s-au opus. Faptele sînt ușor diferite, și o spun ca unul din cei șapte, prezent la fața locului și votant. În grupul nostru, al celor nouă, deciziile se luau, în această etapă, cu majoritatea de voturi, adică jumătate plus unu. În încăperea în care s-a votat, așezați la o masă, s-a votat pe rînd. Ultimii doi așezați, Toma și Mihaiu. Votul a fost deschis, la vedere, exprimat unul după altul. Cinci voturi erau suficiente. Deja, după al șaselea vot, decizia era luată. Dar au fost șapte pentru. Toma, penultimul la vot, văzînd că totul e decis, a votat contra. Era doar un vot de palmares, fără consecințe. Eventual de folosit mai tîrziu în discuții publice (oricum, a fost primul care s-a interesat “cînd intră banii”). Mihaiu s-a luat după Toma, văzînd că soarta vînzării deja fusese votată într-un mod confortabil. Ce mai, era și el contra!  Dar asta nu l-a împiedicat să meargă la partide de poker cu Vîntu, să petreacă, gratis, cu bucate și băuturi alese pe pontonul noului nostru asociat, împotriva căruia, sanchi, votase.

Toma și Mihaiu mai votaseră o dată la fel, ei doi, contra celorlalți din redacție, pe vremea cînd deciziile se luau cu unanimitate. Și anume la propunerea mea de a cere nou înființatului CNSAS să ne verifice redacția pentru a putea fi prima publicație certificată fără turnători. S-au opus, deci, Toma și Mihaiu.

PS Deși invitat pe ponton la Vîntu, eu, care am votat pentru vînzare, nu m-am dus nici măcar o singură dată.

 

Posted on
by

Povestea asta nu e nouă, am mai spus-o de cîteva ori, dar merită reluată pentru că personajul ei principal, Dan Radu Rușanu, nu pare  să-și fi schimbat năravul și e tot în primele rînduri ale scenei politice. Era undeva prin anii 90, cînd existau destule lacune de interpretare pentru tot felul de legi. Aveam, atunci, la Academia Cațavencu, o dispută cu niște controale financiare (am avut controale în toate regimurile!), făcuserăm memoriu la Finanțe și nu ne mai venea răspunsul, deși trecuse de multă vreme termenul legal. Am sunat direct la cabinetul Lui Mircea Ciumara (Dumnezeu să-l odihnească) pe care-l știam de la balurile Cațavencu,și ne-am stabilit o întîlnire. Eram eu și Doru Bușcu. Am intrat, după ce ne-am lăsat legitimațiile, și ne-a primit ministrul cu zîmbetul pe buze, era mare cititor de-al nostru. După ce i-am spus care-i problema, l-a chemat pe secretarul de stat Dan Radu Rușanu, de care depindea răspunsul. Ca să facă o glumă, Doru Bușcu a zis “Vedeți că am lăsat la poartă și un pește mai mare, de Dunăre”. Pentru că nu și-a dat seama că e glumă, ori pentru că i se părea natural ca oricine să aducă ceva, Rușanu și-a chemat un om (șoferul, cred) și i-a zis să meargă jos la intrare să ia peștele. Am mai rămas cîteva minute pentru amabilități, iar omul s-a întors de la poartă: “Nu e nici un pește, doar două legitimații de ziariști” – a zis. Rușanu a fost destul de intrigat, pînă cînd i-am zis nopi că era o glumă, cum să venim noi cu șpagă la Finanțe, cînd noi trebuie să primim ceva, adică un răspuns. Da, recunosc, a fost o situație neplăcută, mai ales pentru un om care era obișnuit, se vede, să primească mereu. Noi nu numai că nu am dus nimic, dar am mai și făcut o glumă pe tema asta! De unde am tras concluzia că, dacă, într-adevăr duceam peșcheș un pește, un borcan de caviar obținut ilegal, un purcel de lapte, un butoi de vin, o Dacie, omul le primea liniștit!