Posted on
by

Înscrierea elevilor la ora de religie este o mărturisire! | Doxologia

   În 1993 am avut șansa să particip la un eveniment cum nu s-a mai întîmplat vreunul nici pînă atunci, nici după aceea. E vorba de o croazieră organizată de UNESCO România, prin Cornel Dumitriu, secretarul filialei de la București, pe Dunăre, de la Budapesta, la Passau și retur. Eram cuprinși într- o misiune culturală românească desfășurată în trei capitale dunărene (Budapesta, Bratislava și Viena) și un mare oraș german, Munchen. Vasul închiriat de organizatori era Steaua Dunării, patru stele, pe atunci în adminsitrarea unui armator german sau austriac, nu mai știu sigur. Echipajul era în întregime românesc.
      Înainte de a ne îmbarca la Budapesta, s-a organizat un colcviu la Sinaia, vreo trei zile, după care am urcat într-un tren special, alcătuit doar din vagoane de dormit plus doup vagoane restaurant, care ne-au dus la Budapesta, unde ne-am îmbarcat. Nu voi istorisi toată călătoria, care a fost fabuloasă. Eram acolo împreună cu Ioan Groșan , Tomi Grecu și cu colegii din Divertis (fără Ghiuri Pascu, plecat în altă parte, atunci). În afara noastră mai erau pe vas, îi iau la întîmplare, Florian Pittiș, Mircea Vintilă, Eugen Simion, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Emilia Popescu, Sanda Manu, Ion Sălișteanu, Gelu Colceag, Harry Tavitian, Nicolae Furdui Iancu, Anca Toader și mulți alții, pe care nu mi-i mai amintesc acum, pe loc. Oricum, multă și selectă lume.
        Și, în această, cum să-i spun, pleiadă culturală, se afla și IPS Pimen al Sucevei, regalist, pe atunci. Nu mă întrebați cum s-au făcut invitațiile, că nu știu. Vă imaginați ce atmosferă era acolo. Trebuie să spun că aveam masa asigurată (primiserăm meniurile tipărite, pentru toată perioada, la urcarea pe corabie), iar la bufetul vaporului se vindeau băuturi la prețul fostei Gospodării de Partid, adică foarte ieftine. Rolul meu, a lui Groșan și al colegilor din Divertis era să facem în fiecare seară animație, adică niște spectacole de improvizație. Asta a fost valabil doar prima seară, în care, într-un monolog de um umor necruțător, Ghighi Bejan l-a ironizat în fel și chip pe Cornel Dumitriu, organizatorul. care nu prea avea umor. Așa că omul, ușor vexat,ne-a rugat să nu mai face spectacole seara că lumea e obosită, poate oamenii vor altceva. Așadar, am rămas pe vas toată perioada fără treabă, ceilalți “pasageri” susțineau spectacole, expoziții conferințe în timpul escalelor. Iar noi, nimic. Am făcut, totuși, o “gazetă de perete” intitulată “Dunărea, pămînt românesc” dar am fost sfătuiți să nu mai producem și alte numere…
    Cum ziceam, noi era liberi, stăteam noaptea în salonul vasului cu mai toată lumea, ne distram pînă tîrziu, taraful lui Nicolae Furdui Iancu cînta orice repertoriu etc. Ceva inimaginabil, repet. Zile de fior și rîs!
    Ne culcam pe la trei dimineața, frînți. iar la șase, în zori, în difuzoarele aflate în fiecare cabină, se auzea vocea PS Pimen, rugîndu-se pentru păcatele noastre și ținînd o scurtă predică matinală. Am închis noi difuzoarele, dar de la stație se puteau porni, chiar dacă erau închise de la butonul din cabină, în eventualitatea unor alarme. ÎPS Pimen nu prea ieșea pe punte, mai stătea de vorbă cu Ioan Alexandru, era un om liniștit, aproape nu-l observai. Dar seara se ducea repede la culcare, ne lăsa pe noi în păcatele noastre, cu voie și fără de voie, pentru că trebuia să se trezească dimineața  să se roage pentru iertarea lor.
     Au fost 12 zile în care Înalta față Bisericească a vegheat asupra vasului și s-a rugat pentru noi toți. Și, poate și din această cauză, am ajuns cu toți cu bine înapoi. Rugăciunile i-au fost ascultate. Acum, aflînd Episcopul Pimen că se află greu încercat în spital, din cauza viruslui chinezesc, poate a venit momentul să mă rog și eu pentru el! Doamne, ajută-l!

Posted on
by
Tovarăşul Yves Montand ,acordînd autografe Bucureştenilor cu ocazia vizitei sale din 1957 în capitala României

Citind despre faptul că partidul Comunist Chinez vrea să facă mai atractivă ţara încurajînd viaţa de noapte, vă povestesc, în aceeaşi direcţie,  ceva despre Bucureştiul anilor 50. E o poveste pe care am auzit-o de la eminentul doctor Titus Cârstea, din Lugoj, un om care m-a ajutat mult în momente dificile de dinainte de 89. Domnia sa mi-a povestit că îi datorează cultura sa cinematografică de tinereţe lui Yves Montand, personal. A văzut în anii studenţiei cîteva filme noaptea, la cinematograful Patira de pe Magheru.  În februarie 1957, tovarăşul Yves Montand (şi tovarăşa sa Simone Signoret), memtru al Partiudui Comunsit Francez (alături de care a cîştigat primăria minunatei localităţi Saint Paul de Vence), a vizitat România. mai precis, Bucureştiul. După ce s-a plimbat pri capitală, la întîlnirea cu Gheorghiu Dej, actorul francez ar fi spus: Tovarăşi, totul este minunat, da nu aveţi viaţă de noapte.Proletariatul trebuie să se bucure şi noaptea”. La auzul acestor cuvinte, însuşindu-şi critica, organele de partid şi de stat aud decis să deschidă cinematograful Patria toată noapte. Şi să introducă în programul de noapte filme cît mai atractive. Astfel, stimaţi tovarăşi, cînd intra lumea la cinema, la ora unu sau la trei, se remarca agitaţie pe stradă, o agitaţie ce putea trece drept viaţă de noapte. Tovarăşul Yves a fost mulţumit, iar studentul la medicină Titus Cârstea, şi mai mulţumit, că putea vedea filme bune la preţ redus, în sesiunea de examene. 

Desigur, la cîtăva vreme după ce discuţia cu tov Yves Montand a fost uitată, cinematograful Patria a intrat în program normal. 

Posted on
by

Image result for academia cațavencu

Citesc pe site-ul Pagina de media un amplu text documentar despre istoria publicației și, apoi, grupului de publicații Academia cațavencu. În general, datele sînt corecte, dar suportă cîteva nuanțări. Și mă voi referi doar la următorul fragment

“Sorin Ovidiu Vîntu preia Cațavencu, companie care între timp ajunsese la circa zece titluri, un post de radio și o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro. Printre acestea: Academia Cațavencu, Radio Guerrilla, Cotidianul, B 24 Fun.A fost cea mai bună afacere pentru cațavenci, care au primit sute de mii de euro (între 500.000 și 800.000 euro) fiecare.Doar doi Cațavenci nu au fost de acord cu vânzarea: Liviu Mihaiu și Mircea Toma. În următorii ani vor părăsi redacția.O parte mare din bani a fost investită în companie. Aproape jumătate din suma totală a tranzacției.”

Din el reiese că șapte din cei nouă acționari (atîția eram în acea vreme, PAH plecase deja) s-au aruncat în brațele lui SOV, în vreme ce doi s-au opus. Faptele sînt ușor diferite, și o spun ca unul din cei șapte, prezent la fața locului și votant. În grupul nostru, al celor nouă, deciziile se luau, în această etapă, cu majoritatea de voturi, adică jumătate plus unu. În încăperea în care s-a votat, așezați la o masă, s-a votat pe rînd. Ultimii doi așezați, Toma și Mihaiu. Votul a fost deschis, la vedere, exprimat unul după altul. Cinci voturi erau suficiente. Deja, după al șaselea vot, decizia era luată. Dar au fost șapte pentru. Toma, penultimul la vot, văzînd că totul e decis, a votat contra. Era doar un vot de palmares, fără consecințe. Eventual de folosit mai tîrziu în discuții publice (oricum, a fost primul care s-a interesat “cînd intră banii”). Mihaiu s-a luat după Toma, văzînd că soarta vînzării deja fusese votată într-un mod confortabil. Ce mai, era și el contra!  Dar asta nu l-a împiedicat să meargă la partide de poker cu Vîntu, să petreacă, gratis, cu bucate și băuturi alese pe pontonul noului nostru asociat, împotriva căruia, sanchi, votase.

Toma și Mihaiu mai votaseră o dată la fel, ei doi, contra celorlalți din redacție, pe vremea cînd deciziile se luau cu unanimitate. Și anume la propunerea mea de a cere nou înființatului CNSAS să ne verifice redacția pentru a putea fi prima publicație certificată fără turnători. S-au opus, deci, Toma și Mihaiu.

PS Deși invitat pe ponton la Vîntu, eu, care am votat pentru vînzare, nu m-am dus nici măcar o singură dată.

 

Posted on
by

Sîmbătă, pe 10 februarie, la Destrousse, nu departe de La Ciotat, am avut Adunarea Generală a Asociației Amitié Franco-Roumaine, din care fac parte de cinci ani și mai bine. După această întîlnire “operativă”, la cîțiva metri de sala de festivități a primăriei, adică în Clubul local  Cercle du Progres, s-a desfășurat tradiționala masă pentru adunarea de fonduri în trezoreria asociației. Am fost în jur de 80 de persoane, în afară de membrii asociației venind pentru masă diverși simpatizanți. Costul unui loc: 25 de euro. Bun, asta sună ca o dare de seamă, dar am încheiat capitolul.

La această întîlnire s-a petrecut un gest care pe mine, personal, m-a emoționat. Autorul gestului,  Doamna Gabriela Porțan (soțul ei, Mircea Porțan, originar din Timișoara, a înființat asociația Casa Românească la Marsilia). Pentru că se apropie 1 Martie, doamna Porțan a venit cu aproape 100 de mărțișoare, confecționate, timp de o săptămînă, de ea singură, special pentru acest eveniment. Fiecare mărțișor era învelit într-un sul de hîrtie, legat cu șnur alb-roșu, pe care scria, imprimat în franceză, ce înseamnă mărțișorul la români. O săptămînă de muncă. Doamna Porțan nu e nici diplomat trimis la post, nici om politic venit în vizită la diapora, în căutare de voturi, nu e nimic din toate astea. E o persoană care iubește România și face tot ce-i stă în putință să o promoveze. Toate franțuzoaicele prezente (de diverse vîrste) au citit textul însoțitor, au privit mărțișorul și și l-au pus în piept. Toate! A fost un gest care le-a mers direct la inimă, ne-au mulțumit pentru asta. O promovare eficientă, printr-un gest neașteptat, a obiceiurilor românești.

Vă mulțumesc pentru asta, Doamnă Gabriela Porțan.

 

Posted on
by

Scriitorul catalan Xavier Montoliu Pauli, din Barcelona, un perfect vorbitor de limba română și un foarte bun cunoscător al literaturii noastre, mi-a făcut bucuria să-mi ia un interviu și să-mi traducă o poezie în limba catalană. O redau mai jos, urmată de versiunea originală din volumul Paloarea, editura Brumar, Timișoara, 2010

 

 

la meva vida mare

 

En un somni inconvenient veig la mare

estant sense edat

arraulida a la cadireta de fusta al porxo de l’herència

i desgranant les tavelles de pèsols dolços (Pisum sativum)

 

(una imatge de la qual ja no marxem)

 

I els grans cauen al bol amb l’esmalt esquerdat

com les llàgrimes dels antics reis als calzes d’or

però aquells grans ja no alimentaran ningú

 

Tal com sé que el meu cor ha bategat per primer cop dins el teu cos, mare,

com en la foscor més feliç

Sé que els dies de la meva vida caben dins d’algunes tavelles

 

D’allí, des de la meva infantesa

al llindar entre l’endavant i l’enrere la mare continua desgranant ara

les tavelles amb pèsols dolços per cap àpat

La imatge d’aleshores viatja per fils invisibles fins a mi

en un batec del cor, en un dolor amagat a l’estern,

en una carta de la mili perduda per altres guerres

 

 

La meva línia de la vida comença al palmell teu mare

I el teu palmell és des d’ara sota terra

 

 

 

viața mea mamă

 

Într-un vis nepotrivit o văd pe mama

stînd fără vîrstă

ghemuită pe scăunelul de lemn în pridvorul eredității

și dezghiocînd păstăile de mazăre dulce (Pisum sativum)

 

(o imagine din care nu mai plecăm)

 

Și boabele cad în vasul cu smalțul ciobit

precum lacrimile vechilor regi în pocale de aur

dar boabele acelea pe nimeni nu vor mai hrăni

 

Așa cum știu că inima mea a bătut prima dată în trupul tău, mamă,

ca în cel mai fericit întuneric

Știu și că zilele vieții mele încap în cîteva păstăi

 

De acolo, din copilăria mea

pe pragul dintre înainte și înapoi mama dezghioacă și-acum

păstăile cu mazăre dulce pentru nici o masă

Imaginea de atunci călătorește prin fire nevăzute pînă la mine

într-o palpitație a inimii, într-o durere ascunsă în stern,

într-o scrisoare din armată rătăcită prin alte războaie

 

 

Linia vieții mele începe în palma ta mamă

Și palma ta e de acum sub pamînt

 

Posted on
by

Update: Cînd s-a înființat CNSAS, am propus colegilor mei de la Academia Cațavencu să facem o cerere de verificare a întregii redacții și, apoi, chiar să ne punem pe frontispiciu ceva în genul “garantat fără turnători” sau “prima redacție fără turnători”.  Două persoane s-au opus atunci. Iar în astfel de cazuri, decizia se lua doar cu unanimitate de voturi. Vă las să ghiciți care au fost cele două persoane.

Din cînd în cînd trebuie să ne amintim că unii au fost turnători, au colaborat cu Securitatea, și-au trădat prieteni, colegi, cunoștințe, rude apropiate sau îndepărtate.  Iar alții, nu. Iată dovada în ceea ce mă privește


Posted on
by

Există, în România, mulți caricaturiști buni, foarte buni, talentați, foarte talentați, harnici, excepționali. Unul singur poate primi, după mine, eticheta de GENIAL. E vorba de Octav Mardale, de la Academia Cațavencu (seria adevărată) și Cațavencii (seria actuală). Mardale este genial. Am avut plăcerea și șansa de a-l cunoaște de peste 25 de ani, este unul din oamenii minunați care mi-au înseninat viața. Pe vremuri, momentul cel mai important în redacție, cînd era ziua de editare a revistei, era cînd venea Octav Mardale cu caricaturile. Toți opream orice treabă și ne adunam în jurul lui ca-n jurul unei minuni. Și apoi rîdeam, rîdeam, rîdeam. Apoi, cînd ne-am electonizat și internetizat existența, așteptam sosirea caricaturilor lui pe calea poștei electronice. Îl cunosc, așadar, de atîta vreme și nici acum nu-mi pot da seama care este secretul genialității lui. Admirația mea e totală.

Îmi lipsesc zilele de luni de la Cațvencu, îmi lipsește momentul acela special cînd aterizau în redacție caricaturile lui Octav.

Aș fi nedrept dacă nu aș vorbi de excepționalul artist plastic Octav Mardale, care împarte aceeași persoană cu fostul meu coleg. Un sculptor, un desenator, un artist plastic de mare anvergură dezavantajat de succesul caricaturilor. Da, asta e…E atît de mare în caricatură încît parcă nu ne mai interesează și ceea ce el face cu seriozitate, cu talent, cu același geniu (dacă aveți argumente, mă puteți contrazice. Cînd veți avea ocazia, mergeți să-i vedeți lucrările în expoziții.

Am scris însemnarea asta în urma unei mici întîmplări. Daniel Alexe din Londra, cu numele @oshlobanul, pe Twitter, mi-a cerut, dacă aș avea pe undeva ,o anume caricatură de Mardale. Nu o aveam, nu am arhiva revistei. Așa că, pur și simplu, i-am scris lui Octav să i-o cer. Nici el nu o mai avea. Dar s-a oferit să o redeseneze! Un gest extraordinar făcut pentru o persoană pe care nu o cunoaște.

Caricatura cu pricina este cea de mai sus. De cînd am primit-o, de cîteva ore, de cîte ori mă uit la ea, rîd instantaneu. O caricatură clasică, refăcută de artist la vreo douăzeci și ceva de ani după prima “ediție”. Aș fi bucuros dacă printre cititorii blogului găsește cineva caricatura de atunci, să o postez alături de cea de azi. Așa, de-o comparație.

Îți mulțumesc, Octav!

Posted on
by

afis%cc%a6-barcelona

Miercuri, 14 decembrie, voi fi la Barcelona pentru lansarea traducerii în spaniolă a romanului meu Negru și Roșu de la Polirom. Iată, mai sus, invitația în limba spaniolă. Traducerea întîlnirii va fi asigurată de Adina Mocanu.  Dacă vă nimeriți pe acolo, vă aștept cu drag! 🙂

Posted on
by

kim-jong-un

Moartea lui Fidel Castro a demonstrat că Occidentul a pierdut un mare om, un conducător legendar, un erou al timpurilor noastre. Cel puțin, așa au spus, în luările lor de poziții, mulți lideri ai lumii libere. Un erou, și nu un criminal care și-a călcat poporul pe cap, a schingiuit dizidenți, a umplut temnițele și cimitirele cu toți cei care nu gîndeau ca el, a tîrît Cuba într-o cumplită sărăcie. Ultima impresie contează, așa se pare.

Pentru că toți sîntem muritori, și Kim Jong Un, un alt dictator, va muri. (Mai devreme sau mai tîrziu). Și în cazul lui, sînt convins, se vor găsi destui conducători care vor spune ce mare e acest dictator umflat și cu freză de șmeker. Mă gîndesc să sugerez de pe acum cîteva laude ce i se pot aduce conducătorului de la Phenian.

“Prin dispariția lui Kim Jung Un, Coreea de Nord a pierdut un mare lider. Poporul îl plînge cu hohote.” (absolut corect, așa se va vedea la televiziunea din Coreea de Nord)

“Deși conducătorul unei țări mici, Kim Jung Un a fost un factor de echilibru între Nord și Sud, între socialismul avansat, apropiat de oameni, și capitalismul haotic, alienant”

“Nicăieri egalitatea socială nu a atins un nivel de perfecțiune ca în cazul poporului nord-coreean. Un popor fără oameni bogați e un popor cinstit”

“Lui Kim Jung Un i se datorează o alimentație sănătoasă, bazată în principal pe rădăcini miraculoase a ținut poporul său în idealurile de greutate recomandate de OMS.”

“Contribuția lui Kim Jong Un în dezvoltarea justiției din țara sa a fost esențială, ar trebui să fie un exemplu pentru toți. Deciziile justiției nord-coreene au fost atît de drepte încît nu au existat contestații și reecursuri. Iar sentințele au fost executate cu celeritate, cu larga aprobare a poporului.”

“Au fost voci care au suținut că, în activitatea sa, Kim Jung Un ar fi avut unele accente de autoritarism: aici e vorba de porpaganda capitalistă și de denigratorii de profesie. Toate deciziile acestui erou au fost aprobate de poporul nord-coreean în unanimitate. Deci, unde e autoritarismul?”

“Spre deosebire de alte țări unde alternanța la putere aduce să guverneze extrema dreaptă, în Coreea de Nord s-a reușit menținerea unei continuități ideologice de invidiat, dînd naștere unei vieți politice autentice”

“Arsenalul nuclear de care a dispus Coreea de Nord sub conducerea acestui soldat al păcii, Kim Jung Un, a reușit să țină la respect marile puteri, mașina de război și industria de armament Occidentală. Cu aceste arme, conducătorul nord- coreean a făcut din independența țării sale un ideal de o viață. Nici un dușman nu i-a putut sta în cale, chiar dacă a fost vorba de membri ai familiei sale”

“Nu în ultimul rînd, grație unei influențe ideologice de cea mai bună calitate, poporul Nord coreean, prin liderul său, a fost ținut deoparte de misticismul religios, de simboluri desuete ale obscurantismului (care, să nu uităm, prin Inchiziție a ucis milioane de oameni).”

“Deși nu am avut șansa de a ne întalni față în față, simt că prin Kim Jung Un lumea a pierdut un erou, iar eu, personal, un prieten”

 

Sigur, ar mai fi idei, dar las să-și pună mintea la contribuție domnii Trudeau, Junker, Hollande, Obama, Putin (chiar doamna Sego Royal). Sînt convins că mai au resurse.

 

Posted on
by

Coperta bună SărbătoareaAstăzi am primit următorul mesaj pe e-mail:

Stimate domnule Ioan T. Morar,

Avem bucuria de a va instiinta ca ati fost nominalizat (cu volumul “Sarbatoarea corturilor”) pentru premiul Cartea Anului de catre juriul revistei Romania literara. Vom fi onorati daca va vom avea printre noi la festivitatea de decernare, miercuri, 7 decembrie, ora 13.30 la Casa Vernescu, Bucuresti.
Numai bine,
Redactia
Este a doua mea nominalizare, prima a fost la Cartea Anului 2013, pentru romanul Negru și Roșu.
Da, mi-am luat bilete de avion, voi fi acolo, deși sînt convins că nu voi lua premiul. Cu toate acestea, sînt bucuros să onorez nominalizarea, o distincție în sine.