Știm cît de greu e să alegi un cadou pentru o aniversare la care e obligatoriu să participi. Îți bați capul, alegi variante, dezbați cu cei din jur. E ceva stresant.  Vă dați seama, atunci, ce greu a fost pentru prim-secretarii din județele României Socialiste să aleagă un cadou pentru ziua lui Nicolae Ceașescu? Trebuia să fie un cadou care să-l impresioneze pe Cîrpaci Cîrmaci și să “se bată” cu celelalte cadouri, din celelalte județe. O mică idee  vă puteți face citind acest articol. Și asta, an de an, vreo 25. Sigur, prim-secretarii se mai schimbau, dar problema cadourilor din partea județelor rămînea. Pe de altă parte, și săracul Ceaușescu era stresat, probabil, pe tema cadourilor: unde le pune? Ce face cu ele? Patruzeci și un pic ce cadouri județene an de an, fără a le mai socoti pe cele de la diverse instituții și persoane supuse. Rezolvarea a fost simplă: la Muzeu. Da, la Muzeul Național de Istorie, pe două etaje, erau înșiruite (selectiv, totuși) cadourile primite de Geniul Carpaților. (dacă mi trăia Ceaușescu, se spune că se deschidea un muzeu închinat în întregime cadourilor). Pe un etaj erau cadourile din țară, pe celălalt, cadourile din străinătate. Am vizitat, în 1987, ambele etaje, cu colectivul de oameni ai muncii de la Casa Studenților Grigore Preoteasa din București. Ce n-am văzut acolo? Erau de toate, de la covoare cu chipul lui (cine ar fi îndrăznit să calce, totuși, pe așa ceva), la reproduceri la scară redusă de excavatoare sau de vagoane orilocomotive de la Craiova, care funcționau, aveau motorașe. Apoi de la machete de porți maramureșene, la zeci de coloane ale Infinitului în miniatură (infinitul în mniatură chiar că e ceva!), truse de birou, serviete de piele de mers la serviciu, puști de vînătoare etc. etc. Tot ce mișca în țară era reprezentat acolo, în muzeu.

Etajul celălalt era mai restrîns și se numea “dovezi ale recunoștinței internaționale”. Am fost amuzat de costumele africane primite de cei doi, de pălăria de cow-boy din vizita în State, de scaunele de platou de cinema, cu numele celor doi. Toate acdourile aveau indicată țara din care au fost primite. Dintre toate cel mai straniu cadou, pe care l-am admirat cîteva minute, era o linguriță de argint, pusă frumos pe un soclu îmbrăcat în catifea albastră. Lingurița provenea din Islanda, loc în care Ceaușescu făcuse doar o escală cu avionul prezidențial. O linguriță primită ca dovadă a recunoașterii internațională? În mod clar, nimeni, în toată diplomația recentă, nu a făcut cadou unui înalt oaspete o linguriță de ceai. fie ea și din argint. Îm mod clar, lingurița aia a fost șutită de Cîrmaci, după ce a băut un ceai în timpul escalei,  și băgată în buzunar. Ajuns acasă, desigur, a prezentat lingurița ca pe un cadou, că nu avea altul din Islanda, și trebuia bifată și acea etapă a călătoriei cu un semn, ceva.

Am scris postarea asta pentru că recentul spectacol de pe Arena Națională mi-a evocat acei ani, cu spectacolele lor și cu Ceaușescu. Sigur, nu e de comparat Ceaușescu cu Ponta, am fi nedrepți. Ponta e un intelectual, față de Geniul Carpaților, el nu coboară la nivelul la care se fură lingurițe. El e băiat fin și fură chestii fine:  un masterat,  un doctorat.