Deși cred că torționarii ar trebui demascați și pedepsiți pentru ceea ce au făcut, totuși, mi se pare că agitația din ultimul timp în legătură cu alde Vișinescu și Ficior are ceva din datele unei diversiuni. Pentru că această demascare vine din partea celor care au fluierat atunci cînd a avut loc condamnarea oficială a comunismului ca regim criminal, condamnare făcută cu cap și coadă, pe baza unei documentări serioase. Au existat zeci de voci care au spus că nu e bine, că nu trebuie, că nu e nevoie, că de ce Băsescu, de ce Tismăneanu etc. Nu, nu avem nevoie să condamnăm comunismul, în fond, am dus-o mai bine pe vremea lui Ceaușescu (aveam locuri de muncă, nimeni nu murea de foame ) decît acum. Circul din Parlament, permis atunci, la citirea Raportului, (și încurajat) de un fruntaș al actualei coaliții de guvernare, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a fost menit să arate că poporul, prin aleșii lui, nu dorea această condamnare. Românii nu aveau nevoie de așa ceva, toți am dus-o bine în comunism, în special căpitanul de vapor Băsescu.

Acum, brusc, apar niște torționari. Cărora Ponta vrea să le ia pensia. Nu se vorbește despre comunim ca regim criminal, ci despre niște moșnegi care au torturat în vremea comunismului, cam de capul lor, pentru că aveau niște suflete otrăvite. Ei sînt vinovați, nu sistemul. Ei au tîrît intelectualitatea română la canal și apoi prin sinistre pușcării, nu sistemul. Sistemul, zic noii stîngiști, o fi avut niște erori, dar asta tocmai din cauza acestor torționari ticăloși care merită să rămînă fără pensie și fără abonament gratuit la RATB. Asta merită, asta li se dă! Ei doar au întinat nobilele idealuri.. Comunismul e bun, dar a fost aplicat prost pînă acum. Deci, Jos capitalismul!

(sursă imagine aici)

Am citit zeci, sute de texte ale unor tipi care trăiesc în SUA şi le pute. Drepturile omului sînt încălcate, corectitudinea politică nu-i destul de clară, capitalismul îi cocoşează etc etc. Am citit şi texte ale unor autori care trăiesc în Europa Occidentală. Care, evident, pute şi ea. Drepturile omului sînt ameninţate, primează banul, capitalul, exploatarea e insuportabilă,  trebuie aplicată egalitatea aia minunată despre care vorbea Marx. Sînt destui care locuiesc în România şi le pute şi lor a exploatare capitalistă. Era mai bine pe vremea marelui patriot Ceauşescu, a avut el nişte excese, dar ce cultură înfloritoare aveam, ce libertate a spiritului etc. E dreptul fiecăruia să spune ce-i trece prin cap, e dreptul oricui să creadă în Marx. Atîta doar că, în spiritul unei minime onestităţi intelectuale, îi rog pe cei care împărtăşesc ideile  marxiste, comuniste, leniniste, gorbacioviste sau iliesciste, să explice de ce nu se cer în Coreea De Nord, cea Democratică şi Populară, unde pot avea parte de acest tip de întîmplări:

“Hyon Song-wol, o cântăreaţă despre care s-a zvonit că s-a iubit cu Kim Jong-un, a fost arestată la 17 august împreună cu alte 11 persoane pentru încălcarea legilor privind pornografia. Trei zile mai târziu, toţi cei 12 au fost ucişi de un pluton de execuţie, în prezenţa familiilor lor, dar şi a unor grupuri cunoscute de muzică. Potrivit presei sud-coreene, aceştia din urmă au fost trimişi în lagăre. „Au fost executaţi cu mitraliere în timp ce membri-cheie ai orchestrei Unhasu, ai Wangjaesan Light Band şi ai Moranbong Band, precum şi familiile victimelor au fost obligaţi să privească”, a declarat o sursă chineză pentru „Chosun Ilbo”. (de aici). O nuanţă: cunoscutele trupe de muzică din textul de mai sus cîntau doar şlagăre patriotice!

Întrebat de ce a plătit purcoiul de bani pentru a “închide” cheltuielile din Trofeul Calităţii, Năstase a spus că nu va răspunde, deocamdată. Cineva se întreba de ce a plătit dacă se consideră nevinovat. Da, asta e o întrebare. Că doar nu e mare făcător de bine care inventează Trofeul Carităţii. Deci, implicit, Năstase recunoaşte că e vinovat. S-ar putea să vină momentul în care  Tribunalul îl găseşte vinovat şi în dosarul Zambaccian, unde îl aşteaptă zece ani de Jilava. Dar asta nu ar trebui să-l sperie prea tare pe gînditorul politic Năstase. Va avea răgazul să scrie noi cărţi şi să lase ceva important în urma sa. Vă daţi seama, dacă în cîteva luni a reuşit să scrie un ditamai cărţoi, în zece ani va produce un raft de bibliotecă.

Adriene, eşti la maturitatea gîndirii politice. Ai idei, eşti creativ, e momentul să laşi o operă impresionantă în urma ta! Pînă la urmă, asta rămîne, nu intrigăraia din PSD! Du-te acolo unde ai linişte să scrii, să gîndeşti, să împlineşti o operă de mare gînditor. Restul e gargară! Eu, unul, mă angajez să cumpăr toate cărţile pe care le vei scrie în laboratorul de creaţie de la Jilava! Du-te, scrie, ruinează-mă!

Am auzit tot mai des vorbindu-se prin media despre “milionul de euro ” luat de Cărtărescu de la ICR, ca și cum ar fi avut loc o spargere la casieria Institutului, în urma căreia scriitorul s-a ales cu acesti bani. La început “informația” asta a apărut în locuri fetide, pentru, încet, încet ca să prindă glas și-n pagini onorabile. Evident că e vorba de o manipulare grosolană care vrea să-l mai spele puțin pe Marga, că iată, el curmă scurgerea de milioane către “băsiști”. Un milion de euro e o sumă pe care nici fotbaliștii nu o cîștigă în România (am impresia). E o sumă la care visează tot omul, de la un milion în sus începe dezmățul imaginației. E destul să-i lipești pe frunte lui Cărtărescu această sumă  pentru ca lumea să intre la idei, să-l invidieze și să-l înjure pe scriitor.

De fapt, toate cheltuielile care s-au făcut “în contul” lui Cărtărescu, timp de patru ani, au fost în jur de 90.000 de euro (nici Marga nu poate spune mai mult!).Asta înseamnă plata unor traduceri ale cărților sale și plata unor deplasări în diverse capitale unde ICR are secții pentru seri dedicate literaturii române, lecturi, participări la festivaluri. Diurna în astfel de deplasări este de 35 de euro pe zi. Scoateți creioanele și faceți socotelile: să vedem cîți bani se pot pune deoparte din diurnă? Așa. Pentru conferință, autorul român (oricare ar fi el) primește fabuloasa sumă de 150 de euro. Cum a putut să scoată Mircea Cărtărescu un milion de euro din 90.000 care, să zicem, i-au fost “alocați” lui?

Să nu uităm că nu e vorba de nici o șmecherie, de nici o deturnare, de nici un Trofeu al calității, ci pur și simplu de participarea la programele ICR, conform legilor în vigoare și a misiunii acestei instituții. ICR nu i-a pus termopane lui Cărtărescu, nu i-a dat caltaboși sau țuică. Necum să-i bage în buzunar un milion de euro!  Dar prostul e mulțumit cînd aude ceva care-i poate provoca nemulțumirea! Ăsta e secretul manipulării, să-i furnizezi retardatului ceva gata mestecat de care să-i fie greață. Ceea ce mă miră este că informația a fost ventilată și de oameni despre care eu încă am o impresie bună. Poate e o scăpare de moment, o pauză de moment a rațiunii. E un subiect bun cînd n-ai de ce te indigna. Dar e un subiect care le-a fost răpit proștilor.

În rest, cum am mai spus-o și altă dată, jos labele de pe Mircea Cărtărescu!

 

Oricît l-ar ține în brațe Crin Antonescu, oricît l-ar urî el pe Băsescu, pînă la urmă Marga va fi dat jos. Cît de curînd. Cîtă vreme măgăriile acestui personaj jenant au fost vizibile doar în plan intern, mai mergea, se mai acoperea, mai intrervenea mitraliera cu fecale de la Antene ca să-i spurce pe contestatari.. Acum, însă, dimensiunea internațională a scandalului legat de salonul Cărții din Paris, care a servit drept scuză pentru absența lui Ponta (scandalul, nu salonul), a umplut paharul. Presa franceză a scris despre refuzul lui Cărtărescu de a participa. Și a scris pe larg. ( aici, aici si aici). Marga se comportă ca un om bolnav (la cap) cu ICR. Începe să-mi fie milă pe lîngă silă. Chiar oamenii din echipa lui s-au săturat și deja îl sapă conștiincios. Știu ce spun! Problema este că, în acest moment, nu s-a decis cum să fie dat jos fostul turnător, pentru că nu există un precedent de cînd ICR a fost mutat la Senat. Se studiază o cale pentru a-l îndepărta pe acest bezmetic. Cum spuneam, Marga va fi lăsat din brațe înainte de a-l lăsa, de tot, memoria. Vor trebui ani întregi pentru ca ICR să-și recîștige prestigiul terfelit de Marga. Ca un rinocer plin de noroi care zburdă într-o galerie de porțelanuri, Marga a reușit să murdărească ce nu a putut distruge.

Știe cineva dintre Dvs. ce acțiuni au făcut ICR-urile deschise de Marga în România? Ce alt program decît programul de încasare a salariilor mai derulează acești nuli servitori ai “filosofului” (Liviu Alexa, mi-a plăcut aia cu “față de filosof”!)

PS Încă nimeni din personalul ICR Paris și din Ambasada noastră în capitala Franței nu l-a auzit pe Al.Dobrescu, noul director, vorbind franceză. Omul vine la birou și se închide acolo. Așteptînd, evident, salariu și momentul acela în care se va trage linie. Linia de despărțire.

L-am cunoscut pe Dinu Zamfirescu la Paris în 1990 și am considerat acest fapt o onoare. Îl vedeam pe unul dintre contestatarii activi ai regimului Ceaușescu și simțeam că e un privilegiu.. Era unul dintre cei care l-au demascat pe Gustav Pordea și faptul că acesta era o cîrtiță a spionajului românesc. Domnul Dinu Zamfirescu, la care am ajuns cu ajutorul doamnei Monica Lovinescu, era un domn sigur pe valorile lui, elegant dar ferm cînd trebuia să și le apere. Era anti-comunist autentic, de cea mai bună fibră. Un om în legătură directă, de sînge, cu istoria autentică și valorile liberale, rudă, într-un fel, cu neamul Brătienilor. Un exemplu de atitudine demnă, de om curajos.

L-am mai întîlnit apoi în România cînd, parcă i-a mai scăzut din aplomb. Nu l-am văzut de vreo cinci-șase ani. Dar am auzit despre isprăvile lui, pe care nu mi le pot explica. Totuși, vorbim de Dinu Zamfirescu, nu de Ioan Ghișe!  Pentru că nu cred că ar avea în trecut ceva cu ce să fie șantajabil, cu atît mai abitir nu-mi explic atitudinea sa. Încrîncenarea cu care luptă împotriva ideilor liberale, slugărnicia cu care-i servește pe Ponta și pe Antonescu. Vorbim de Dinu Zamfirescu, din neamul Brătienilor, devenit pupătorul de mînă al unui repetent din Isaccea și al unui plagiator din Gorj.

Domnule Zamfirescu, nu se poate să nu știți ce a devenit partidul liberal, cel al înaintașilor Dumneavoastră și nu se poate spune că nu știți cine e vinovatul pentru asta, cine i-a terfelit valorile și l-a transformat într-o mașinărie de satisfăcut pofta de putere a unei singure persoane.

Domnule Zamfirescu, nu se poate! Nu o să spun niciodată asta, dar dintr-un anume punct de vedere ar trebui să-mi pară rău că a căzut comunismul. Dacă nu cădea, aș fi avut în minte imaginea demnă a unui luptător dîrz împotriva lui Ceaușescu, domnul Dinu Zamfirescu, de la Paris. . Așa, sînteți jalnicul domn Dinu  Zamfirescu de la București.

Iarăși evoc o prostie din comunismul românesc, de teamă să nu se uite, Problema bărbilor și a pletelor. Înainte de 89, nu aveai voie să-ți lași barbă și nici părul lung. De ce? Nu exista nici o explicație. Ca să te tundă sau să te radă, miliția recurgea la un truc ieftin: îți cerea buletinul. Unde, desigur,nu aveai barbă și nici plete. pentru că nu ți se primeau poze cu barbă sau plete. Și pentru că nu erai corespunzător fotografiei din buletin, erai tuns și ras. Doar actorii și călugării beneficiau de clemența regimului.  Béla Kamocsa povestea în cartea sa de memorii că avea o adeverință de “colaborator” al Studiouriulor din Buftea. Cu așa ceva te lăsau în pace, însemna că joci în filme și ai voie cu barbă. Și pictorii și sculptorii reușeau să păcălească organele, avînd legitimații de UAP, deci fiind artiști. Pentru milițian era greu de făcut deosebirea între actor și artist!

Poate că lui Ceaușescu nu-i erau prea simpatici fondatorii comunismului, Marx, Engels și lenin pe care, de-o pildă, i-a  cam ras de prin bibliografii, singurul nume obligatoriu de citat fiind al lui Ceaușescu. În chiar ultimii ani protretele bărboșilor fondatori nu mai apăreau la nici o defilare.Iar marxism -leninismului i-a luat locul, în totatlitate, ceaușismul. O substituire brici!

 

MI-am adus aminte, recent, una din “marile tîmpenii mărunte” ale Epocii de Aur și vreau să o povestesc, mai  ales pentru cei tineri care nu numai că nu au amintiri din acea vreme, ci se și întreabă cum a fost posibil așa ceva. Deci, prostia:

Nu știu pe ce s-a bazat această măsură, dar în anii 70-80, nu aș putea fixa cu precizie anul, s-a dat o dispoziție stranie. Nici un autobuz nu are dreptul să treacă de granița județului în care fusese înmatriculat. (povesteam aici că, după principiul “unde dai și unde crapă”, erau decizii inexplicabile logic). Asta a ținut o vreme bună, un an, doi, poate trei.

Opera din Timișoara, de pildă, avea spectacol, la Arad. Porneau interpreții cu autobuzul Operei (care ducea, de obicei și decorul) și ajungeau la limita județului Timiș. Acolo îi aștepta autobuzul Teatrului de Stat din Arad, în care urcau interpreții și se tranfera decorul. Ajungeau la Arad, dădeau spectacolul, apoi se întorceau pînă la graniță, unde îi aștepta autobuzul Operei din Timișoara, iar transfer, iar decoruri cărate dintr-o parte în alta. La fel se petrecea și cu elevii care mergeau în excursie dintr-un județ în altul, cu autobuzul. Trasfer la limita județului. Nu știu cum s-a ajuns la această măsură care punea pe drumuri un număr cel puțin dublu de autobuze, dar măsura a fost aplicată cu strictețe și la autobuzele instituțiilor de spactacol, și la cele ale taberelor școlare.

Cum ar veni, Ceaușescu reușise prin această măsură să buleze treaficul și să mărească viteza de transfer!

Trecerea zilei de 26 ianuarie prin viața noastră publică a mai înviorat un val de nostalgii, a mai adunat o serie de “like”-uri pe pagina lui Ceaușescu de pe FaceBookul de Istorie Națională. Vreau să vă povestesc o mică întîmplare (am mai povestit-o, cred, pe undeva) despre minunata Epocă de Aur. Exista, în acele vremuri, un istoric pe numele lui Ion Spălățelu. Una dintre cărțile lui de căpătîi se numește Scornicești, vatră de istorie, carte reeditată și după 89. În acea carte dedicată locului de naștere a lui Ceaușescu se lansează și existența unui tip uman (iară nu cuman) care a trăit pe acele meleaguri, homo scornicestiensis  Care credeți că erau caracteristicile acestuia? Păi, mai mic la statură, cu tenul măsliniu, cu nasul acvilin și cu părul creț și cărunt. Nu credeți? Căutați prima ediție a acestei cărți și convingeți-vă! Povestea are o parte a doua, neanticipată de Ion Spălățelu care, fiind și el din Scornicești (încadrîndu-se chiar în tiplogia cu pricina) , a avut imprudența să-și pună fotografia pe ultima copertă a cărții. Ceea ce a stîrnit, se zicea atunci, mînia tovarășei: “Ce, acuma ăsta vrea să-și lege numele de Scornicești?”. Urmarea a fost că s-a interzis fotografia de pe coperta a patra pentru toate  cărțile, cu excepția scriitorilor clasici. Nici un scriitor, nici un autor în viață, nu a mai avut dreptul să-și pună fotografia pe coperta a IV-a. Că o supăra pe soția lui  Homo Sconiceștiensis!

(Imaginea care ilustrează textul este o lucrare semnată de Dan hatmanu, lucrare care a apărut, prima dată în epocă, pe coperta revistei de cultură studențească Dialog din Iași)