Graficianul Eugen Mihăescu mi s-a părut un tip interesant cînd l-am cunoscut la New York. povestea cu haz cum a ajuns consilierul lui Iliescu, avea umor. Mai apoi, împreună cu colegii de la Academia Caţavencu l-am sprijinit pentru postul de ambasador al României la UNESCO. E un episod despre care nu vreau să spun mai mult.  Apoi, cînd Eugen Mihăescu a crezut că e om politic şi a intrat în PRM, lîngă Vadim, mi s-apărut că şi-a mai pierdut din umor. I-am citit cartea de memorii (Printre linii) , am regăsit umorul, dar am constatat că şi-a cam pierdut memoria. La fel se întîmplă şi-n fragmentul de mai jos, extras dintr-un interviu acordat ziarului Adevărul: “Visam de mult timp să ajung în America. Acum era momentul, deşi nu ştiam o boabă de engleză. Desenul este un limbaj pentru muţi. Mi-am pregătit vreo 10-15 desene. În general, m-am pregătit ca pentru o expediţie la Polul Nord. Odată ajuns în Manhattan, m-am oprit la “The New York Times” şi am avut grijă ca uşa batantă să nu mă arunce afară. Am intrat şi n-am mai ieşit pentru 25 de ani”. Aşadar, din acest fragment rezultă  că, neştiind limba, Eugen  Mihăescu a dat buzna peste redacţia NY Times cu 10 desene şi a ieşit peste 25 de ani. Ştiu, e o metaforă, între timp a mai ieşit din redacţie, s-a plimbat, şi-a cumpărat apartament, şi-a făcut atelier etc. Numai că nu de metaforă mă împiedic, ci de absenţa unui adevăr pe care-l ştiu cei din preajma lui Eugen Mihăescu. El a intrat la NYTimes ajutat, garantat şi prezentat redacţiei de un mare grafician al ziarului, emigrat şi el din România, Saul Steinberg, o adevărată instituţie. Care, cum spuneam, l-a ajutat să publice în paginile ziarului. Desigur, mare caracter, Eugen Mihăescu a ajuns, mai tîrziu, să-şi înjure binefăcătorul şi, iată, să-l şteargă cu buretele din biografia sa. Eugen  Mihăescu  nu suflă o vorbă despre cum a plecat de la NY Times, deşi trebuie să fie un episod la fel de interesant ca toată viaţa sa repovestită, acum, la senectute. Deşi este indecent să-ţi scrii memoriile dacă memoria îţi joacă feste. Sau de vină o fi caracterul?!

Primirea poetului englez Michael Edwards în Academia Franceză a fost un subiect pentru presa din Hexagon. Un subiect căruia, de pildă, Le Figaro i-a dedicat o pagină. Pentru că admiterea oricăriu nou membru e un subiect. Academia Franceză, după cum se știe (sau nu), are doar 40 de “nemuritori”. Patruzeci! În momentul de față, trei fotolii nu sînt ocupate pentru că, la ședințele de alegeri, nu s-a ajuns la nici un rezultat. Chiar Michael Edwards a candidat de trei ori, reușind, pînă la urmă, să fie admis. Nu vă plictisesc cu asta, vreau să spun că Academia Franceză e un loc cu un prestigiu imens, păstrat de ani la aceleași cote. Nu au fost făcuți membri nici Petain, în vremea regimului cu același nume, nici de Gaulle. În compensație, Academia Română e un loc de care-și bate joc Ioan Păun Otiman cum vrea el, după cum s-a văzut, vag, prin presa română. În Academia Română a fost membru plin Elena Ceaușescu, alături de Suzana Gâdea. Iar Nicolae Ceaușescu a fost membrui de onoare. Așa ceva nu se va șterge curînd de pe fața instituției. Dar nici cu asta nu vreau să vp plictisesc. Vreau să vă vorbesc despre cum este parazitată această instituție de o “Academie” privată, pre numele ei complet Academia Oamenilor de Știință din România. ca și cum în Academia Română ar fi oameni de neștiință (mă rog, mai sînt). Vedeți în deschiderea acestui articol stema celor două instituții. Surori gemene, nu alta. Cine sînt băieții deștepți din Academie? Păi, unii chiar membri titulari ai Academiei Ropmâne, alături de tot felul de veniți cu pluta și neaveniți. Iau exemplu Secţia Ştiinţe Istorice şi Arheologice, unde, alături de tov Scurtu, fost șef al Arhivelor Naționale (Scurtu îl avea adjunct pe Lungu! fără glumă!) îl regăsim pe acad, Răzvan Theodorescu, dar și pe Dinu Săraru, bancherul religiilor! Nu ați auzit de istoricul și arheologul Dinu Săraru?Nu se poate! Ca să nu mai vorbim de pictorul Dan Hatmanu, membru de onoare al Secției, remarcat prin aceea că l-a pictat pe Ceaușescu, un personaj istoric!

Bun, cred că v-ați dat seama despre teapa (sau țeapa) Academiei Oamenilor de Știință care a făcut mare lobby mare pe la toate guvernările să fie finanțată precum Academia Română. Nu știu în ce fază sînt aceste demersuri, poate există ziariști prin sală ca să preia subiectul.Așadar, membrii acestei Academii cu japca vor să ia bani de la stat, îndemnizații, onoruri etc. Acești uzurpatori se îmbracă într-o uniformă de “academicieni” și se numesc între ei academicieni.

Mai mult, membrii AOSR susțin că sînt continuatorii legitimi ai AOSR de dinainte de Război. Cine le-a dat legitimitatea? Ei înșiși. Au spus că sînt urmași legitimi, nimeni nu-i va contrazice. E ca și cum eu, de pildă, mi-aș schimba numele în Rebreanu și, apoi, aș spune că sînt urmașul legitim al lui Rebreanu, drept pentru care pretind toate bunurile lui Rebreanu!