Ziarul Sportul din ziua celebrului Anglia - România de pe Wembley - 11 septembrie 1985 (cu echipele de start) și ziarul Sportul de după meci, din 14 septembrie 1985. Preț pentru ambele

Nu știu dacă astăzi e mai bine, dar sînt convins că înainte era mai rău. (De fapt, e muuult mai bine astăzi!, era doar o figură de stil). Pentru nostalgici și pentru curioși vreau să povestesc modul în care funcționa corupția la Ziarul Sportul. Corupția măruntă, de supraviețuire.

E vorba de campionatul de fotbal, și nu mă refer aici la meciurile aranjate, la telefoanele date de sus pentru ca o echipă să piardă sau să cîștige. Nici la faza în care, cu prețukl retrogradării Rapidului, Rodion Cămătaru a ajuns Gheata de Aur. Galeria a fost genială atunci și a scandat: “Rodion, Rodion, nu e gheată, e șoșon!”

La fiecare etapă din divizia A erau delegați, pentru cronica meciului, ziariști de la Sportul. Pentru divizia B se foloseau corespondenții locali. Existau cîteva deplasări “mai bune” și altele ‘așa și așa”, în funcție de bagajul cu care se întorcea ziaristul. La Gloria Bistrița sau la Corvinul Hunedoara era cel mai bine. Pentru că acolo îți decontau biletul de tren (vagon de dormit clasa întîi), deși același bilet era decontat și de redacție. Apoi se puneau la pachet de-ale gurii: cașcaval, salam de sibiu, mușchiuleți, cafea boabe, țuică, etc. Sigur că și în alte deplasări lumea se întorcea cu “atenții” din partea clubului, că doar nu scria nimeni pe gratis. Dar vînate erau, cum am mai spus, Bistrița și Hunedoara (poate și Galațiul?). Acolo se deplasau ziariștii cu greutate, că și în redacție exista o anumită scară de valori.

În ce consta corupția în afara “dobîndirii de bunuri necuvenite?”. Păi bunurile deveneau cuvenite. Se cuvenea (și se convenea) ca jurnalistul să scrie în caseta cronicii meciului, un număr de spectatori indicat de șeful de club. Veneau la un meci 25 de mii de spectatori, să zicem, ei, bine, în ziar apărea, tot să zicem, 17 mii. Diferența de 8 mii de spectatori acoperea bilete netrecute în contabilitate, iar banii erau “la negru” și cash. Asta s-a întîmplat ani de zile, etapă de etapă, meci de meci.

Jurnaliștii de la Sportul de atunci, care mai trăiesc și azi, ar putea să confirme, că oricum s-a prescris.