Coperta bună SărbătoareaAstăzi am primit următorul mesaj pe e-mail:

Stimate domnule Ioan T. Morar,

Avem bucuria de a va instiinta ca ati fost nominalizat (cu volumul “Sarbatoarea corturilor”) pentru premiul Cartea Anului de catre juriul revistei Romania literara. Vom fi onorati daca va vom avea printre noi la festivitatea de decernare, miercuri, 7 decembrie, ora 13.30 la Casa Vernescu, Bucuresti.
Numai bine,
Redactia
Este a doua mea nominalizare, prima a fost la Cartea Anului 2013, pentru romanul Negru și Roșu.
Da, mi-am luat bilete de avion, voi fi acolo, deși sînt convins că nu voi lua premiul. Cu toate acestea, sînt bucuros să onorez nominalizarea, o distincție în sine.

Specimen_C.I.Recent am fost cu cineva din familie să-și refacă, pentru că expirase, Cartea Națională de Identitate. Nu e o operațiune plăcută, probabil că o știți cu toții. Prima chestie este cea cu timbrul fiscal de cinci lei care se găsește numai la poștă. Din fericire, aberația asta a fost eliminată de Guvernul Cioloș. Felicitări!  dar a rămas problema cozii la ghișeu. Să vezi cine e ultimul, să fii vigilent să nu ți se bage nimeni în față etc. Și să stai într-un spațiu trist, neventilat. Cel mai simplu lucru ar fi o mașină care dă numere de ordine. (Chiar și pentru timbrele fiscale eliminate de acum ar fi fost o soluție: un automat de distribuit timbre, chiar în holul cu ghișeul). Bun, asta ține de neplăcerile contactului cu un sistem greoi, neperformant. E o chestie internă.

Dincolo de asta, sînt cîteva aspecte care fac din cartea Națională de identitate un act greu de utilizat cînd ți-e lumea mai dragă, în străinătate. De pildă, trebuie să primești bani la un ghișeu poștal în Franța. Ți se cere să te legitimezi. Scoți CNI și funcționarul îți spune: “Nu aveți semnătură pe el. Cu ce voi compara ei semnătura de pe formularul de primire?” Așa e, noile ediții nu conțin semnătura titularului. Apoi, poate mergi undeva unde trebuie să spui data de naștere. Scoți actul de identitate și constați că nu e trecută. “Da’, mi se va replica. E în CNP.” Explică unui funționar francez, neamț sau spaniol cum e cu CNP-ul.

Nici numele părinților nu e trecut, deși asta face parte din identitatea fiecăruia. E trecut, în schimb, cel mai volatil element al identității: adresa. Schimbi adresa, schimbi și CI-ul!

Iar ultima dintre chestiile stînjenitoare (cel puțin) este data de expirare pentru persoanele care au depășit 50 de ani. Evidența populației îi invită, pe aceștia, să-și schimbe buletinul peste 60 de ani. Atît e termenul de valabilitate, 60 de ani! Explică și asta funcționarului dintr-o țară europeană care-ți spune că actul tău conține o eroare. Ca exemplu vă dau cazul uni cetățean român care voia să vîndă o mașină la Marsilia. A venit la Consulat cu buletinul, spunînd că e greșit (așa i-a spus funcționarul de la radieri) , avînd data de expirare în 2062! A trebuit să-i eliberăm un act care să ateste că nu e greșit buletinul. Actul l-a costat 60 de euro pe omul nostru.

Poate că, dacă tot s-a pornit Comisia de Tăiat Hîrtii, se va face în cadrul ei o Subcomisie de Îndreptat Acte. Cartea de Identitate are nevoie de așa ceva.

Acum cîteva luni am fost sunat de prietenul meu Marius Scarlat, celebru chirurg ortoped din Sudul Franței, care m-a întrebat dacă aș fi disponibil trei zile în decembrie pentru a fi atașat al echipei României la Campionatul European de Cros. Competiția urma să se desfășoare în  Hyeres, orașul în care locuiește el. Am fost de acord în principiu, apoi am fost sunat de organizatorii locali și de un reprezentant al Federației Franceze de Atletism care m-a acreditat. Rolul unui “Attaché d’Equipe” este de a face legătura între organizatori și echipă și de fi translator cînd e nevoie. Am făcut această introducere mai tehnică preîntîmpinînd întrebările “da’ ce ai tu cu atletismul?”. De subliniat că această activitate a fost integral benevolă, ținînd de voluntariat.

Nu m-am dus acolo cu alte gînduri decît acela de a-i ajuta pe conaționalii mei să se simtă cît mai bine la competiție. Să nu aibă nici un stres organizatoric. Am preluat echipa la coborîrea din autocar și am fost alături de ea aproape tot timpul, traducînd, transmițînd informațiile de tot felul de la organizatori. (una dintre sportive, după ce am avut primul schimb de replici cu ei, m-a întrebat de unde știu românește 🙂

Totul a fost peste așteptări. Conducătorul delegației românești, profesorul Ioan Bură, antrenor emerit, a fost un partener de discuții impecabil, discuții care au depășit aria sportului. Am sporovăti despre artă, despre Brâncuși (Ioan Bură e din Tîrgu Jiu) și multe altele, conversații spumoase și inteligente de parcă am fi fost la Concursul European de Cultură Generală. Întreaga echipă de antrenori mi-a făcut o impresie excelentă, oameni harnici și modești. Și la fel și sportivii (de fapt, sportivele, că am avut doat un băiat, la juniori), liniștiți, civilizați, la locul lor.

Singura mea surpriză a fost cînd am văzut că din autocar coboară, în brațele tatălui, un copilaș, o fetiță de sub un an. Ceva nu rima. Am fost lămurit imediat, era Eva Maria, fetița Ancuței Bobocel, sportivă care avea să se claseze pe locul 5 la senioare. Pentru ca ea să poată să se antreneze și să alerge, a venit în deplasare, pe banii lui, și tatăl fetiței. Anca Bobocel încă o alăptează pe micuță, așa că era absolut necesar să fie împreună.

România, cu o echipă restrînsă, s-a clasat a șasea pe echipe la senioare (Ancuța Bobocel a tras echipa după ea). În fața unor țări care au venit cu delegații numeroase. E un rezultat bun, foarte bun, avînd în vedere starea sportului de performanță de la noi. Toți alergătorii au alergat cît au putut de bine. Nu sîntem pe podium, dar sîntem acolo, de neocolit. (Dacă îl socotim și pe francezul Palcau, adică Palcău, născut în Franța și cîștigător al medaliei de argint individual, ducînd echipa pe locul întîi, atunci sportivii români chiar au ieșit bine!).

Mă bucur că am acceptat postura de ajutor al echipei, a fost pentru mine o experiență foarte plăcută, o ocazie să văd niște tineri care vor să facă performanță, chiar dacă asta nu le aduce satisfacții materiale majore (premierile pentru sportivi au fost sistate de ceva vreme la nivel național).

Hai România!

PS În fotografie apar tinerele franțuzoaice care au purtat drapelul și pancarta  “România” la deschidere.

 

Nu ştiu dacă va scrie cineva o istorie, o antologie ori  o monografie a şpăgii din România ultimilor ani. Chiar dacă nu se va scrie, povestea de mai jos merită reţinută pentru că ea demonstrează o anumită ingeniozitate, trebuie să recunoaştem. Destinatarul şpăgilor din această istorioară este un fost bucătar, am impresia, un  Gras cu cioc, să-i zicem Popescu-Grasone. Acest Grasone ajunsese într-o funcţie unde putea rezolva multe contra şpăgă. Dar se ferea, avea, probabil, în proiectele sale, ideea de a ajunge tot mai sus în administraţia publică (şi a ajuns).

Povestea mi-a fost spusă chiar de un tip care avea o problemă de rezolvat şi pentru a o urgenta voia să-i dea o şpagă lui Popescu-Grasone. Şi nu ştia cum să procedeze. Pînă la urmă a fost trimis la un om de încredere a lui Grasone, care i-a spus că acestuia îi place foarte mult un anume gramofon aflat într-un anume anticariat. S-a dus omul acolo, a scos banul şi a cumpărat gramofonul. Cînd să-l ia, anticarul i-a spus: nu trebuie să-l luaţi, vine domnul Grasone pe aici şi îl ridică dînsul.  Schema era simplă: Grasone lua banii de gramofon, din care plătea un comision anticarului. Povestitorul meu mi-a spus că acel gramofon, a aflat mai tîrziu chiar de la anticarul cu care se împrietenise, a fost vîndut de multe zeci de ori în beneficiul lui Grasone, fără să se mişte din anticariat…

 

Toni Greblă, că altfel nu pot să-i spun, a fost un băiat bun, de-al nostru, din popor, absolvent de drept și avocat la baroul Gorj pînă în 89. După care a devenit, în vîltoarea Revoluției, președinte CFSN Gorj. În 1990, cînd s-a inventat postul de prefect, Toni Greblă a fost numit de Iliescu (sau Roman, mă rog), prefect de Gorj. Calitate în care, în 1993, face parte din delegația condusă și dusă de Ion Iliescu în Elveția. Ajuns la Geneva, Topni Greblă a constatat că-i place foarte mult acolo. Și i-a spus lui Nea Nelu că vrea să rămînă. Fiind băiat bun, de-al nostru, din popor, domnul Iliescu a fost de acord. Așa că Toni Greblă nu a mai urcat în avionul de întoarcere, a rămas la sol, dar nu ca transfug, Doamne ferește, ci ca Prim Secretar (pe stil nou, nu ca ăia vechi) la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa Oficiul European al Natiunilor Unite si alte Organizatii Internationale din Geneva. Este cea mai scurtă evoluție de la prefect de județ la înalt funcționar de ambasadă (reprezentanță) care s-a înregistrat, vreodată. în România. Și, poate, și în Europa. Hîrtiile, agrementele, acreditările internaționale, verificările, transferul s-au făcut de îndată ce a ajuns delegația acasă și s-au transmis prin curier diplomatic. Cel puțin asta e povestea care circulă, încă, în MAE, însoțită de un zîmbet cel puțin misterios.

Primul semn de slăbiciune a lui Emil Constantinescu, imediat după ce a fost adus de valul de entuziasm la cotroceni, a fost cooptarea lui Dan Petre (fiul doamnie Zoe petre, tot consilieră a lui Emil) în rîndul consilierilor. Argumentul suprem invocat în această opțiune a lui Emil a fost acela că Dan Petre “a ales fotografia cîștigătoare” de pe afișele electorale. Citesc astăzi în evz.ro că argumentul suprem pentru a justifica prezența compromisului Dan Mihalache pe postul de șef al cancelariei este faptul că a dat sloganul “România lucrului bine făcut”. Între noi fie vorba, mi se pare un slogan mediocru. Ambele justiifcări sînt puerile și jignitoare atît pentru votanții celor doi preșrdinți, cît și pentru cei doi președinți. Adică electoratul lui Emil a votat o poză, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat,pentru sloganul nemaipomenit al lui Mihalache.(între noi fie vorba, Ponta a avut slogane mai bune, mai rotunde). Lumea a stat la cozi uriașe în străinătate pentru că Mihalache a dat un slogan irezistibil!

Nu neg faptul că Mihalache a stat mereu lîngă Klaus Iohannis (cum a stat și lîngă Năstase sau Ponta). Bravo lui! Poate că și-a mai spălat din păcatele politice de pînă acum. Dar, gata, alegerile s-au încheiat, Dan Mihalache a fost, bănuiesc, felicitat pentru efort de președintele ales, acum intrăm într-o nouă etapă.Consilierii de la Cotroceni trebuie să gestioneze altceva decît bătăliile din campanie. E nevoie de oameni cu o imagine bună, altfel, transferul de neîncredere asupra lui Klaus Iohannisva fi rapid.

Da, războaiele se fac cu mercenari, dar pacea se păstrează cu oameni integri.

“Sinagoga atacată la Ierusalim: cei doi atacanți, tați ai mai multor copii, au fost uciși” Așa suna mesajul de pe burtiera unei televiziuni din Franța, o televiziune  cunoscută. Faptele, dincolo de acest anunț, sînt următoarele: în 19 noiembrie, în sinagoga Kiryat Yaakov, din Ierusalim, au năvălit doi atacatori palestiniei înarmați cu cuțite și arme de foc. Era în timpul unei slujbe regligioase. Atacul, sîngeros, care a durat cîteva minute, a curmat viața a patru rabini și a unui polițist druz, lăsînd în urmă cinci femei văduve și 25 de orfani. Dar asta nu a scris pe burtiera televiziunii BFM Tv. Redactorii acestui post îi compătimeau pe sărmanii atacatori, tați de copii, care au fost împușcați. Nu în timp ce traversau strada, nu în timp ce se rugau, nu în timp ce lucrau, ci în timp ce luau viața unor oameni nevinovați, fără apărare, aflați în timpul unui exercițiu spiritual.(mai pe larg, aici)

Probabil că, dacă ar fi avut interes, dacă i-ar fi servit în campania anti-Băsescu, și Antena 3 ar fi vorbit, cu multă rîvnă, despre sărmanii atacatori uciși, așa cum a vorbit despre martirul Dan Voiculescu sau despre martirul Adrian Năstase. Poate că nu credeți în Diavol, (nu asta e problema) dar ticăloșia se comportă în așa fel încît Diavolul ar merita să existe.

(sursă imagine aici)

 

În anul 2000 aveam o emisiune la ProTv, Profeții despre trecut, (titlul emisiunii îmi aparține și sînt destul de mîndru de el) cu Silviu Brucan. Poate unii dintre Dvs. își amintesc. În momentul în care eu am făcut alte emisiuni în trust, Silviu Brucan a fost preluat de Lucian Mândruță. Era duminica după alegerile locale din 2000. Discutam despre incredibila alegere a lui Klaus Iohannis, aproape un necunoscut, neamț, ca primar al Sibiului, în contextul în care Sibiul mai avea cel mult 10 la sută nemți. Silviu Brucan era entuziasmat, i-a dat un zece pentru chestia asta (un punct al emisiunii erau notele date politicienilor). L-am întrebat atunci pe Brucan:

-Credeți că vom ajunge în ziua în care românii vor alege un neamț ca președinte?

Moș Brucan mi-a răspuns, cu zîmbetul lui galben de reptilă înțeleaptă:

-HA HA HA HA! ceea ce însemna că niciodată.

După alegerrile de duminică, e clar, cine rîde la urmă rîde mai bine și-i răspund, peste ani, lui Brucan:

– Am văzut-o și pe asta HA HA HA HA HA!

N-aș fi scris această postare, dar dacă nu spui, zice lumea că nu știi, că ești cu el, că pactizezi și ești complice, că-i ții partea. Victore, cînd Vadim a făcut-o pe nevastă-ta “boarfă răsuflaaă”, mă așteptam nu să-l provoci la duel, că nu se mai poartă, dar măcar să-i dai o palmă (sau o flegmă) la următoarea întîlnire. Tu, nu, ai tăcut ca un pisicuț. Sau ca Mister Pîrț, ca să-l cităm pe același Vadim. Puteai să-l dai în judecată. (sigur, ar fi putut sări și tatăl soției tale la pieptul tribunului, dar nea Ilie, se știe, e cu bărbăția defectă). Dar tu, nu. Pentru că tu ești un gunoi, te-ai gîndit că vei avea nevoie de Vadim. Și i-ai cerut voturile, l-ai “onorabilizat” aducînd electoratul lui (și pe el) alături de tine. Într-un fel, cînd l-ai luat aliat, i-ai dat dreptate. Pentru că nu te-am auzit punîndu-l pe Vadim să-și ceară scuze, dojenindu-l , măcar. Nu, el nu retrage nimic, și e alături de tine în turul doi. Rămîne cum a stabilit Vadim. Ești un pîrț urît mirositor.Și sper să pierzi ca să-ți dea Daciana cu poșeta în cap.