Cum poţi să crezi că PNL poate fi altceva decît partidul PeNaL, cum a dovedit-o, pînă acum, sub  somnoroasa conducere a lui Crin Antonescu? Şi cum poţi crede că acest partid va respecta legile ţării cînd nu e în stare să-şi respecte propriul statut? Am sperat că venirea unui neamţ va inspira un pic de ordine în partid. Dar nu e aşa. Mă refer, aici, la întîmplarea că Sorin Roşca Stănescu, un şmecheraş de doi bani, un oportunist jalnic, este băgat în seamă şi lăsat să participe la Delegaţia Permanentă a PNL deşi a fost exclus din acest partid. Un infractor faţă de statutul liberal, nu numai că nu e luat de guler şi poftit afară, ci e lăsat să-şi dea cu părerea în chestiuni care privesc chiar regulamentul partidului.

Domnu’ Johannis, dacă aşa vedeţi lucrurile, invitaţi-l să-şi dea cu părerea şi pe Relu Fenechiu, din penitenciarul Iaşi, prin videoconferinţă, că precis şi el are idei constructive. Că, oricum, omul lui de încredere vi l-aţi luat consilier.

UPDATE Doamna Cristina Pocora, pe care am întrebat-o pe Twitter despre această situaţie, mi-a răspuns că SRS a redevenit membru înscriindu-se în PNL sector 1. Apoi, fiind senator, a intrat de drept în Delegaţia permanentă. Asta mi se pare şi mai jenant. Te dă afară Delegaţia Permanentă, cu majoritate,  şi tu mergi şi te reînscrii la sector. Atunci de ce tot circul cu excluderea? Nu există o perioadă de interdicţie, de carantină? Aşadar, în PNL funcţionează şi un mic atelier de “revirginare” a celor daţi afară.

 

3 thoughts on “Cum să mai poţi crede în PNL?

  1. Nu te mai mira nimic la acest turnator la Securitate.
    Ce ma mira pe mine este ca nimeni nu il gaseste in America de Sud pe beizadeaua Mircea “Cuzino”, trimis de ta-su repede, sa nu faca puscarie. In schimb, au casapit un biet boschetar sa faca rost de un corp mort. A verificat cineva ADN-ul celui ingropat????

  2. Nu aţi întrebat-o pe doamna şi de ce? Că mie īmi scapă unpic raţionamentu. Acum 3 luni când PNL era la cuţite cu PDL, tipu spune că PDL dimpreună cu PNL (într-o fostă alianţă-el nu servea încă) spală ţ milioane de dolari pitiţi, i-a găsit el, într-un cont de lei. Perfect normal, şi de la un hal de caracter, ce să aştepţi… E dat afară (corect) atunci, da e reprimit īn partid acum când cele două partide formează o nouă alianţă. Acum cu el la bord. Mişto.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *