Drumul spre Iad, se spune, e pavat cu bune intenţii. Şi, aş mai aduga eu, cu brevete de invenţii. Nu, nu mi-o luaţi în nume de rău pentru titlu şi pentru ce voi spune în această postare! M-am bucurat cînd am văzut că, din nou, România s-a afirmat la Geneva, la cel mai mare salon de invenţii din lume. An de an inventatorii români obţin premii, diplome, recunoaştere. Aparent, Marele premiu de la acest salon e un fel de Premiu Nobel al invenţiilor. Spun aparent pentru că am avut curiozitatea să deschid Palmaresul ediţiei din acest an al Salonului, cea în care România (de fapt nişte români, nu toată România) a luat Marele premiu. M-am uitat dacăexistă prin acest palmares vreo mare Universitate de cercetare din cele recunoscute mondial. Niciuna. Hopa! Dacă e printre cei care au înmînat premiile vreun laureat Nobel. Niciunul. Nu am zărit nici japonezi, nici americani, nici englezi. Cum, ei nu inventează? Poate că inventează, dar nu participă la Geneva. În schimb participă două universităţi din Iran. Şi din Arabia Saudită. Plus Universitatea din Sibiu, care dă şi un premiu, Lucian Blaga, (probabil după numele unui mare inventator!), plus miniserul Educaţiei din România, ţară în care s-au tăiat fondurile pentru cercetare! Nu vă mai plictisesc cu alte detalii, nici cu mari inventii premiate (o umbrelă a luat premiu, de pildă!). Vă semnalez ceva ce sună a şuşă de la o poştă. Citez, aproape la întîmplare,  din palmares:

“PRIX LUCIAN BLAGA, UNIVERSITÉ DE SIBIU DE ROUMANIE
remis par le Prof. Constantin OPREAN, Recteur,
au Professeur Docteur Ferdos HAJIAN PASHAKOLOAEE, d’Iran, pour sa conception
d’une façon de parler aux professeurs d’enfants et à leurs familles.”

(premiu dat unui prof iranian pentru concepţia sa referitoare la modul de a vorbi profesorilor de copii şi famiiilor lor)

La schimb,profesorul iranian oferă şi el un premiu

“PRIX DE L’UNIVERSITE ISLAMIQUE AZAD – R.I. D’IRAN
remis par le Professeur Docteur Ferdos HAJIAN PASHAKOLOAEE, Président de
l’Université AZAD, Branche de Tehran,
à Monsieur Liviu Daniel GHICULESCU et alea, de Roumanie, pour leur équipement pour
usinage simultané des structures de micro-fentes par électro étincelage érosif.”

Nu neg, o fi mare eveniment Salonul de la Geneva, dar cu astfel de gesturi de cumetrie, eu, unul, sînt convins că e vorba de o şuşă!

 

11 thoughts on “De ce mi se pare Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva o şuşă

  1. Mare dreptate ai.
    Am lucrat acum câțiva ani în cadrul unei firme care a luat premiu la Geneva pentru o invenție care era doar în stadiul de film de prezentare. Proiectul nu a mai fost dus la bun sfârșit, în schimb, banii de la Ministerul Cercetării au fost sifonați

  2. M-au cam injurat unii cand le spuneam cam aceleasi lucruri. Eram eu ala rau care nu se putea bucura de nimic. Premiul de la Geneva nu e motiv de bucurie. Am fost la Geneva, am fost si la Bruxel am luat medalii de aur si argint, am luat pulsul celor de acolo. Exponzanti de mana a2-a, tari cu nume greu de pronuntat, iar unii pareau acum cazuti din copac. Iar marea majoritate a inventiilor… cel putin dubioase. Premiile de la Geneva nu sunt nici o sfaraiala, un buzz invechit de imagine timp de 2-3 zile, 3 articole in presa si cam cu atat te alegi.
    Business-ul adevarat nu e acolo, nici macar inventiile profitabile nu sunt acolo (se mai rataceste cate una ce-i drept), dar roata nu se invarte la Geneva.

  3. 🙂 Nu stiu daca Blaga a fost inventator. Dorin Pavel, varul sau a fost inventator si un mare hidroenergetician.

  4. Cred ca nu privim acolo unde trebuie. Campania sustine inovatia romaneasca. De ce sa nu o salutam?

    Vorbim de un om (Mircea Tudor) care a primit o recunoastere si in business pentru inventia sa. Vorbim si de alti romani care s-au remarcat in diverse domenii. E trist ca multi dintre ei raman anonimi.

    Campania este o si un exercitiu de optimism, de care avem mare nevoie astazi.

    • Nu sînt împotriva campaniei, ci împotriva unor imagini false perpetuate de media şi online. Salonul de la Geneva e o susă unde oamenii se premiază între ei, după ce au plătit taxa de participare. România are premii dar inventiile nu se prea cumpără şi, deci, nu se aplică.

Leave a Reply to Ioan T. Morar Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *