credit foto: Revista 22În fine, s-a intrat în normal, doctoratul lui Ponta a fost clasificat, așa cum demonstrase revista Nature, drept plagiat. Dacă Ponta ar fi fost ales președintele României, nu cred că s-ar fi ajuns la restabilirea adevărului. Așa că am un motiv de mulțumire că am votat, ca și alte milioane de români, pentru Johannis. Sînt convins că, în caz de rezultat contrar la prezidențiale  s-ar fi ajuns la situații absurde în această direcție. De fapt, s-a și ajuns: o comisie care urma să dea verdictul “plagiat” a fost înlocuită de o alta, care a susținut sus și tare că toți cei care-l considerăm pe Ponta plagiator mințim, doar Ponta spune adevărul. Da, Victoraș a găsit voluntari care să declare, senin, că adevărul e minciună și că negrul e alb. Și nu orice fel de voluntari luați de pe stradă sau din sediile PSD, ci tipi cu niște titluri universitare decente.

Tocmai de aceea scriu acest text. Să vi-i amintesc pe cei de pe Lista Rușinii numite Consiliul Național de Etică. Să nu-i uităm, așadar pe complicii la furt intelectual ai lui Victor Ponta: Paul Dobrescu (preşedinte) Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Virgil Muraru (vicepreşedinte) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare,Doru Vladimir Puşcaşu CEPROCIM, Nicolae Burnete Universitatea Tehnică Cluj, Petru Andea Universitatea Politehnica din Timişoara,  Horia Iovu Universitatea Politehnica din Bucureşti, Florin Ionescu Steinbeis University Berlin, Luca Iamandi Universitatea “DANUBIUS” din Galați, Constantin Ciutacu Institutul de Cercetari Economice București, Ștefan Grigoraș Universitatea Tehnică Iași. Am folosit și eu metoda lui Ponta, am luat cu copy-paste numele celor din Consiliu. Ați observat mica șiretenie? Niciunul dintre membrii Consiliului nu are trecute în față gradul didactic și titlul de doctor. Căci nu se cuvine să vorbești de doctorat în casa plagiatorului.

La cei de mai sus ar trebui adăugați și așa zișii “Intelectuali ai lui Ponta“, oameni care au trecut peste orice sentiment de jenă și l-au susținut pe Ponta, chiar după ce s-a vorbit despre plagiatul său. Și o mențiune specială, cu această ocazie, pentru Alina Mungiu Pippidi, care l-a catalogat pe Ponta drept “impecabil”, deși nici Alina și nici Victor nu căzuseră din Lună, existau informații despre ce-i poate pielea ucenicului lui Năstase. Nu am auzit  de “mea culpa” făcută de A.M.P. pe această temă!

Verdictul comunicat de CNATDCU  ne mai dă speranțe. Nădăjduim, adică, să se facă lumină și în alte cazuri de doctorate dubioase, de conducători de doctorat dubioși. Și, cu această ocazie, cuvîntul ETICĂ să-și revină după ce a fost terfelit în titulatura unei rușinoase făcături spre spălarea lui Ponta.

PS Îl uitasem pe fostul minsitru al Educației, Liviu Pop, un tip care are coloană vertebralăâ exact cît o moluscă. El a fost unul din penibilii sforari în cazul doctoratului fraudat de Ponta.

credit foto: Revista 22

 

13 thoughts on “Lista rușinii

  1. Si sa nu-l uitam pe dl Liviu Pop cel care prin pozitia pe care a avut-o a facut posbila dizolvarea comisiei si inlocuirea membrilor acesteia cu ”voluntarii” deja mentionati mai sus.

    • Așa o fi, că prea o ziceți cu foc! Dar făcea parte din acel Consiliu de Etică. Nu l-am auzit protestînd sau făcînd opinie separată.

      • Facea parte din acel consiliu al rusinii, dar a avut o opinie oarecum separata. A zis cam asa: daca o asemenea lucrare ar fi fost publicata in domeniul chimiei (el fiind chimist, nota mea), ar fi fost cu siguranta plagaiat. Nu inteleg cum nu poate fi la Drept, dar poate ca acolo se judeca altfel.

        In plus, a specificat faptul ca acel consiliu a votat nu daca a fost vorba de plagiat sau nu, ci s-a supus la vot daca sa fie acceptata opinia comisiei de specialitate (a carei componenta nu a fost dezvaluita niciodata). Oricum, una peste alta, Horia Iovu e pus la gramada cu altii, fara sa fie vinovat.

        Si, in continuare, lipseste Abramburica!

        • Mă bucur că-l apărați pe unul dintre cei din comisie, considerîndu-l nevinovat. Poate îl cunoașteți din alte împrejurări. Aici nu e mare lucru de apărat. Însă așa- zisul protest este o jumătate de măsură. Protestul adevărat ar fi însemnat părăsirea comisiei și organizarea unei conferințe de presă. Altfel, a întărit ideea că nu ne putem exprima în cazul plagiatului lui Ponta decît dacă avem studii de drept. Total fals!Eu nu am studii de medicinâ, dar am putut denunța plagiatul colectivului condus de doctorul Beuran. Ca să dau un exemplu.
          Iar Abramburica, îmi pare rău, nu a făcut parte din Consiliul de Etică, singurul “organism” care a dat un verdit oficial, luat în seamnă.
          Și, mă scuzați, de la Abramburica nu aveam nici măcar o jumătate de așteptare, doar era garantată de Vanghelie 🙂

          • Aveti pretentii cam mari. Omul a spus clar: daca era in domeniul ingineriei (el fiind inginer), cu siguranta ar fi fost plagiat’. Ce trebuia sa faca mai mult de atât? Horia Iovu nu e vreun Basescu, sa bata cu vaporul in masa.

            Da, cu Abramburica…asta e.

          • Eu cu pretențiile astea am trăitpînă acum. Mi-ar fi greu să le schimb. Și n-am nici un motiv să o fac.
            Sistemul se bazează pe astfel de oameni care înghit gugumăniile deși nu sînt de acord cu ele. Admit că profesorul Iovu a fost o victimă.

      • “Cu toate că și el și-a asumat verdictul care consfințea nevinovăția actualului premier, prof. Iovu a declarat că nu înțelege totuși cum „o lucrare în care sunt 85 de pagini copiate nu este plagiat”. În acest sens el a mai spus că „dacă lucrarea de doctorat analizată era în domeniul ingineriei era, fără îndoială un plagiat”. În acest sens, profesorul Iovu a mai completat: „Cei trei experți în drept au spus toți același lucru, noi am preluat concluziile raportului experților. Noi suntem ingineri, ne pricepem extrem de puțin”.

        http://www.curentul.info/2012/index2.php?option=com_content&task=view&id=74605&pop=1&page=0&Itemid=43

        Eh, acuma nu mai puteti zice ca nu l-ati auzit protestând…..

  2. In mai multe randuri doamna Alina Mungiu Pippidi l-a considerat pe Ponta nu doar “impecabil”, ci si o victima politica a DNA-ului, care n-ar fi tocmai independent, ci instrument de rafuiala politica. Intre discursul dumneaei si al lui Voiculescu nu e nicio diferenta. Nu m-ar mira sa iasa acum pe scena, sa sustina ca si retragerea titlului de doctor e tot un joc de-al serviciilor, ajunse pe mana lui Johannis.
    Sa nu mai vorbesc ca pe “romaniacurata”” practica cenzura la greu, oricat de decente ar fi fost comentariile, daca ele nu sunt in acord cu autoarea, pac, sunt trimise la gunoi! Adevarat spirit de curatenie morala!

  3. Sa speram ca acesta este”inceputul” deconspirarii si a altor plagiate, indiferent ca apartin unor politicieni sau unor oameni simpli.Invatamantul romanesc seamana cu o ”nava” in deriva a caror comandanti se imbrancesc intre ei, care sa coboare primul in barca de salvare.Trebuie restabilite adevaratele norme deontologice si morale pentru cei care acced in posturile de conducere din inspectorate,facultati,universitati.Mi-a fost dat sa vad in functiile de inspectori scolari:subingineri facuti ingineri la”distanta”, inspector scolar general fara gradul I sau fara doctorat,numiti pe criterii politice(andronesciene),absolventi de scoli de arta si meserii ajunsi medici ,prin absolvirea unei facultati de medicina ,dintr-un targ obscur.Unde sunt examenele de altadata?Unde au disparut adevaratii dascali/profesionistii?

  4. In Roma antica exista vomatoriul.
    In Romania de azi, ca sa poti face loc altor mincari, sint suficiente liste dinastea…..

  5. Sa incep de aici:
    – “Dacă Ponta ar fi fost ales președintele României, nu cred că s-ar fi ajuns la restabilirea adevărului. Așa că am un motiv de mulțumire că am votat, ca și alte milioane de români, pentru Johannis.”
    1- probabil ca nu s-ar fi ajuns acum la stabilirea adevarului, cum nu s-a ajuns la stabilirea incompatibilitatii pentru Iohannis. A fost spalat chiar de ICCJ.
    2 – desi in al doilea tur am pus stampila pe Klaus, a fost un gest anti plagiator. Si nu am niciun motiv de mindrie ca am votat unul dintre colegii de zburdalnii 😛 A fost ca in 2000: Vadim sau Iliescu (atunci nu am votat).
    Cit despre intelectualii “grajdani” care l-au spalat pe Ponta, un proverb american zice: poti fi mare intelectual si, totodata, mare lichea.
    NB,
    ce mai trebuie sa faca Alina ca sa nu mai mire pe nimeni?
    Un caracter mizerabil.

  6. S-a amintit fostul ministru Liviu Pop. S-a zis ca are coloana vertebrala ca si o molusca. De unde coloana vertebrala la un monument de incompetenta? Acest fost ministru, profesor de matematica, pe vremea cand era ministru, nu a stiut sa rezolve o problema care a fost data la clasa a VIII a!. Acest fapt demonstreaza ca acest domn nu a ajuns atat de sus prin competenta ci tocmai pe lipsa de coloana vertebrala, calare pe un anumit sindicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *