William Henrry Harrison este unul dintre foștii președinți ai SUA (al nouălea). În 1841, la investitura sa, a ținut cel mai lung discurs din istoria acestui eveniment, o oră și 45 de minute. Pentru că era foarte frig, a răcit, a făcut pneumonie și, după 32 de zile, a murit.

Alte povești cu aceeași temă, aici

Pe vremea comunismului apăruse formula prin care Ceaușescu gratula poporul urîndu-i “Noi succese!” De la o vreme, formula s-a tocit și a apărut o alta, derivînd din prima “noi și noi succese!” Există cuvinte care obosesc de la folosirea repetată și nejustificată și limba vorbită le cam abandonează. În presa de la noi se desfășoară un fel de “cursă a înarmărilor” cu cuvinte care să atragă, să șocheze. Asta pentru că vechile cuvinte au fost devitalizate, stoarse, golite de orice sens prin folosire improprie sau prin abuz. Cuvîntul e numai coajă, miezul lui e gol. ( de pildă: Cuvîntul “inedit” a fost atît de tăvălit, și el, prin presă, încît a ajuns să sugereze ceva ce nu știam despre un fotbalist sau despre o fotomodelă, nu ceva ce nu a fost editat, Un manuscris inedit.) În presa noastră hămesită de foamea de idei, orice trebuie să fie senzațional, șocant, incredibil șamd. Aceste cuvinte se golesc de sens sub ochii noștri. Și chiar sînt curios să știu ce cîrlige pentru audiență va fiolosi presa, cînd mîna de cuvinte ultra-foplosite acum (și-n titlul postării mele) se va goli de conținut. Ce va desemna știrea senzațională cînd nu va mai fi senzațional nici faptul că Romică Țociu bea o cola pe o terasă din Neptun. În fotografia de mai sus vedeți cum s-au chinuit niște francezi să spună că reducerile lor sînt șocante!

Au nemţii care au participat la dărîmarea Zidului Berlinului diplome de demolatori şi spaţii comerciale ca recompensă? Au cehii care au zornăit cheile pînă a căzut comunismul  îndeminzaţii de revoluţionar de catifea şi reducere la metroul din Praga? Desigur, nu. Ungurii, nici ei nu au plătit luptătorii anticomunişti, nici pe cei din 1956, nici pe cei din anii 80. Numai la noi există asociaţii de revoluţionari în oraşe în care nu s-a tras nici un foc de armă, numai la noi băieţii care la început au reprimat mişcarea populară s-au alipit, după încetarea focului,  la diplome şi avantaje materiale traficate şi falsificate . Cred că ar trebui ca, în fine, să terminăm cu acest anacronism numit privilegiile revoluţionarilor. Am aflat astăzi că pînă şi Victor Socaciu e “luptător cu merite deosebite” şi chiar conduce secretariatul de stat pentrui Revoluţionari. Cum a luptat Socaciu? Le-a dat o chitară după cap teroriştilor? Le-a cîntat refrene la derută? Nu, acuma serios, cum să ai o diplomă pe careţi-ai re-acordat-o singur?

Cred că soluţia cea mai de bun simţ ar fi să se termine cu toate aceste privilegii. Să fie adunaţi toţi (aşa-zişii) revoluţionari la un miting şi să li se spună: Ţara trece prin momente grele, nu vă mai putem da bani. Aţi avut douăzeci de ani beneficii, gata,. încetăm plăţile.

Iar dacă asta nu e o soluţie, dacă nu există suficient sînge în instalaţiile Puterii, atunci trebuie să i se facă dreptate unei categorii neglijate pînă acum, participanţilor la Lovitura de Stat din decembrie 89. da, au luat ei caimacul unor păosturi şi unor afaceri, dar nu e destul. Să se creeze un Institut al Loviturii de Stat, să se dea diplome celor care au fost pe baricade de partea aia. Să ne purtăm echitabil. pentru că, nici la peste douăzeci de ani nu se poate afirma cu precizie dacă
a învins revoluţia sau Lovitura de Stat.

Aveţi în fotografie cea mai tare bere din lume, cu 12 grade tărie alcoolică. E tăria unui vin moderat. La ce foloseşte o astfel de bere, nu mă întrebaţi. Ca să te macheşti repede, din trei sticle, probabil. Maximum de tărie a beriiîncercate de mine a fost 8 grade. Şi am simţit-o imediat. Pe asta nu sînt tentat să o încerc. Să rămînă a cui e!

Ne întrebăm de cîţiva ani cum de a ajuns presa română în punctul ăsta, la un pas de moartea clinică. Sigur, e un anume paralelism de făcut cu scăderea presei scrise în general, în lume, din cauza afirmării presei digitale. E o explicaiţe pentru restul lumii, pentru presa de la noi e parţială. La noi a început cam în momentul în care s-a afirmat Becali, care şi-a dat seama că-l costă puţin ca să apară mereu la ştiri, să se scrie texte despre el în toată presa.. A făcut pe bufonul, a dat încoace şi încolo, a acceptat dictonul maiorescian, fără să fi auzit de el: “Scrieţi băieţi, orice, numai scrieţi” . Pe lîngă Becali au intrat şi alţii, văzînd reţeta. A devenit comod să nu mai cauţi subiecte, să le iei pe tavă de la “subiectele subiectelor”. Lenevirea spiritului jurnalistic a lovit din plin. Scăderea prestigiului a urmat în mod logic. Lîngă Becali au început să apară costinmărculeştii, simonelesenzuale care aveau grijă să nu deruteze paparazii pentru ca nu  cumva  să nu li se facă poze bînd, mestecînd, pipăind la locul stabilit. E ca în bancul acela în care o debutantă întîrzîie la o filmare şi e întrebată de ce, iar ea spune “m-a urmărit cineva, şi mergea prea încet! “Tabloidizarea a devenit totală cînd televiziunea din garsoniera lui Diaconescu a intuit că există un public derutat pe care îl poate recupera gratis, ori cu preţul iluziei că face dreptatea de care presa scrisă nu s-a mai interesat, ocupată cu Gigi. Din toată această confuzie axiologică, din toată erodarea prestigiului presei a cîştigat, exact, Becali. Cum spuneam şi cu altă ocazie, el e adevăratul cîştigător al alegerilor.

Din păcate, după cum merg lucrurile, presa română, presa scrisă, nu va mai avea o doua şansă. Se va vinde, în continuare, iluzia că dreptatea se face din studiourile de televiziune. Se va guverna de acolo. Ziarele vor fi ceva de luat peste picior de către Mircea Badea. Pînă vor dispărea. Căci Antena 3 nu e decît puiul în uniformă al OTV!

De azi începe, în mod aproape oficial, veștejirea finală a fostei speranțe Crin Antonescu. De azi cariera lui este înscrisă pe un tobogan. Faptul că Băsescu l-a desemnat pe Ponta premier înseamnă adio suspendare, oricît și-ar da mîna prin păr Crin, oricît și-ar biciui varanul Felix sclavii  să spumege Antenele. Gata, suspendarea nu mai e un subiect. Iar Crin nu-și poate menține cota politică prin criticarea președintelui care a împăcat și capra Constituției, și varza Uselistă. Atunci, cum să  crească alde Crin? Criticînd Opoziția? Ar fi o eroare. Intrînd în opoziție? Altă eroare.  Legîndu-se de UDMR. Cam moale subiect. NU mai există rezerve de creștere pentru cota lui Crin. Singurul fenomen firesc va fi erodarea încrederii publice în el. USL nu are cum să mențină în cursa pentru președinție un cal perdant, cînd Oprescu se pregătește pe margine. Sau cînd Geonă ar vrea să mai țopăie ca un cîștigător. Sigur, șefia Senatului îi este destinată, în mod normal, deși asta l-ar obliga să se trezească prea de dimineață. Cu toate că, de fapt, accedînd la funcții înalte, Crin a adaptat un proverb străvechi: Cine nu se scoală de dimineață, departe ajunge.

Mircea Dogaru este un pensionar (din ăla cu pensie nesimţită)  care se crede arătos cu chica aia creaţă pe care şi-o cultivă neîncetat. L-am cunoscut personal pe cînd rezolva subiecte contra-costa la revista Preuniversitaria, înainte de 89. Lucra, deja, la Muzeul Militar. Apoi a plecat să vîndă bilete de avion la agenţia Tarom din Viena (nu, nu am spus că a fost securist!). Pentru că a absolvit facultatea de Istorie îşi spune istoric. Mă rog, ca şi cum un absolvent de italiană s-ar numi deja italian. Trecem peste asta, ajungem la ce are domnul Dogaru în cap. Urmăriţi cu atenţie secvenţa asta, şi după aia mai stăm de vorbă. E o secvenţă de pe site-ul trilulilu.