În Le Figaro Magazine de săptămîna asta, la rubrica “Întrebări care ne supără” am dat peste un excelent interviu cu gînditorul Alexandre del Valle, publicat sub titlul “Vom termina odată cu culpabilizarea Occidentului?”. Alexandre del Valle a scris o carte pe această temă, al cărei titlu l-am preluat chiar în titlul postării mele. Voi traduce două fragmente din acest excelent interviu, de fapt două răspunsuri la întrebări. Prima întrebare: “Cum aţi defini acest complex occidental?”Iată răspunsul: “E vorba de o boală colectivă, de un proces de autoscufundare identitară fondat pe postulatul că civilizaţia noastră este cea mai rea dintre toate. Pentru ca niciodată să nu se mai reproducă tragediile trecutului, noi ar trebui să ne ruşinăm de Istoria noastră, apoi să ne ştergem rădăcinile “vinovate” pentru a ispăşi greşelile strămoşilor noştri siguri sau doar presupuşi, în numele cărora  să fim judecaţi de crimă. Scopul acestui masochism identitar, fondat pe ideea absurdă că că greşelile şi culpabilităţile colective se transmit genetic, este acceptarea unei imigraţii extra-europene a unor populaţii şi islamizarea, tiermondializarea progresivă a ţărilor noastre, invitate să se ofere civilizaţiilor ostile a căror eventuală violenţă întoarsă împotriva noastră ar fi o ispăşire a pedepsei . Acest complex occidental ne împinge, deci, să ne devalorizăm  tot ce e al nostru şi să supravalorizăm ceea ce e al celorlalţi. De aici rezultă un terorism intelectual conceput pentru a diaboliza identitatea Omului Alb-creştin (dar nu şi pe aceea a non-occidentalilor, “victimele” acestuia) . Acest complex a atins,  ca un virus sau ca o gaură neagră semantică, quasi-totalitatea elitelor filosofice, mediatice, universitare, judiciare şi politice ale Occidentului, care reproduc, la rîndul lor- din conformism sau din teama de a nu fi puşi la Index- această învăţătură a urii de sine.”

A doua întrebare. “Cine se află în spatele acestei diabolizări a Occidentului? După Dvs. ar fi vorba de un complot?”

“Nu e vorba e un complot, ci mai degrabă de o convergenţă structurală a mai multor poli de putere concurenţi, care nu au în comun decît aceeaşi ostilitate îndreptată împotriva Statului naţiune occidental şi a cililizaţiei creştine.

1) Internaţionalismul marxist sau post-marxist, ostil frontierelor şi identităţilor;

2)”McWorld”, expresia socilogului american Benjamin Barber desemnînd imperiul hedonist -consumerist universal care trebuie să disturgăorice identitate, orice barieră vamală şi orice ierarhie pentru a produce, în mod delocalizat, cu economie de miloace, nbunurile perisabile de consum. Această sursă a “cosmopoliticului corect” este perfect reprezentat de ideologia Benetton şi a publicităţii sale radical multiculturaliste.

3) Noua religie a Drepturilor Omului şi corolarele sale, cetăţenia universală şi cultul minorităţilor tiranice, întodeauna sensibile la majoritatea suspectă.

4)Radicalismul ecologic, ostil oricârei forme de patriotism în numele planetei pe care Omul Alb ar fi distrus-o, fapt pentru care trebuie pedepsit.

5) Biserica catolică culpabilizată, totdeauna în prima linie a apărării clandestinilor, a oprimaţilor revanşarzi din lumea a Treia sau a islamiştilor cărora trebuie să ;e întoarcem şi celălalt obraz.

6)Islamismul care răstoarnă anti-rasismul pentru a ne cuceri şi a ne culpabiliza.”

 

 

One thought on ““Complexul occidental.Mic tratat de deculpabilizare”

Leave a Reply to Eugen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *