Acum niște ani, un contestatar de profesie, fost ofițer de armată, m-a făcut “ziarist ceaușist” pentru că am lucrat la Viața Studențească. El și gașca lui au chiar măsluit o dovadă din care să reiasă că am scris texte cu Ceaușescu. Nu, n-am scris, am povestit despre cum am scăpat în Fake News în Epoca de Aur. Nu a fost simplu, dar am scăpat. Încriminarea venea de la un tip care, cum am zis, a fost ofițer, ajunsese pînă la gradul de căpitan în armata română. Căpitan ceaușist, în armata lui Ceaușescu, avîndu-l comandant suprem pe Ceaușescu. Presa nu avea un Ziarist Suprem, totuși. Fostul ofițer, comic vestit al anticomunismului de ocazie, cu ditamai musca pe chipiu, a replicat că ar fi fost persecutat în armată. Serios?! Și a rămas acolo să-i jure credință lui Ceaușescu, în loc să ”rupă rîndurile” și să își aleagă o meserie în civilie?

Cum spuneam în introducerea cărții sus-citate, nu am ales să mă nasc în Epoca Ceaușescu, nu am fost consultat în legătură cu asta. Am făcut toate școlile în învățămîntul comunist (că nu exista un altul), am muncit într-o ”unitate socialistă” de învățămînt, după aceea, într-o revistă a studenților comuniști. Așa se numeau atunci. Ofițerul cu pricina, însă, a făcut un pas în plus față de mine, a ales o profesiune unde i se jura credință lui Ceaușescu. Pe atunci și unii preoți se rugau pentru Ceaușescu, în biserică. Da, de acord. De asta s-a numit dictatură, de asta s-a revoltat lumea, pînă la urmă.

Ceea ce am reușit, față de cîteva zeci de mii de români care au cedat, a fost faptul că nu am colaborat cu Securitatea, deși mi s-a propus (mai departe scrie-n carte). Aici nu mai am nuanțe: ai turnat sau n-ai turnat. CNSAS e nevoit să spună, în unele cazuri, că oameni care au turnat nu au făcut poliție politică. Eu rămân la clasificarea simplă, o repet: ai turnat sau n-ai turnat.

Recent indignarea mea a fost reactivată de “cazul” prietenului meu Lilian Zamfiroiu, diplomat român, care a terminat un mandat impecabil în Marele Ducat al Luxemburgului. Cînd a fost nominalizat pentru postul de ambasador la Vatican, presa urechistă a reîncălzit o supă sleită. Cu ani în urmă, într-un interviu cu titlul forțat, Lilian Zamfiroiu povestea cum s-a încercat racolarea lui, ca student. Racolare care nu a avut loc, pînă la urmă. Știu cum e, am trecut prin asta. De data asta revista Newsweek, din România (și alte publicații on-line de aceeași teapă), a reluat acuza de colaborare cu Securitatea, deși Lilian Zamfiroiu a produs nu o dată dovada de la CNSAS că e o persoană ”necunoscută” în evidențele Securității. Nu că ar fi semnat un angajament și nu a turnat (cum se scuză mulți găsiți cu nume și cod prin arhive), ci, pur și simplu, persoană necunoscută. Nici turnător, nici turnat. Cînd prietenul meu a înaintat un drept la replică, la  care a atașat un document foarte recent (deci, după primirea a încă niște mii de dosare noi în arhivele CNSAS), revista condusă de Sabin Orcan a lăsat-o mai moale, dar a scos la interval acuza ”a lucrat în presa comunistă”.

Într-adevăr, studentul Lilian Zamfiroiu a coordonat redacția unei reviste (alcătuite din studenți) care se numea Universitatea Comunistă. Acolo s-a afirmat și Adrian Năstase, pe cînd era student. Și mulți alții, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți azi. Era singura revistă a Universității din București. Poate că vina lui Lilian Zamfiroiu e că nu a făcut un samizdat, că nu a tipărit și lipit manifeste. Dar nici nu s-a înscris la singura școală de jurnalism din România, Academia Ștefan Gheorghiu. A preferat să învețe jurnalism, normal, la revista Universității unde era student. Care avea un titlu destul de strident, dar de neschimbat. Nu-l pusese el.

O acuză subțire de tot. Urmînd tipicul ei aș putea spune că, așa cum se vorbește, nesuportînd numele pe care familia lui l-a purtat în comunism , șeful de la Newsweek și l-a schimbat, astfel încît din Sabin Borcan a devenit Sabin Orcan. Consecvență, nu glumă!

4 thoughts on “Încă un punct pe i: Presa ceaușistă și presa urechistă

  1. România, țara unde românii sunt mult mai interesați de capra vecinului decât de propria poziție.

  2. Domnule Morar, nu știu ce sau pe cine v-a cășunat. Newsweek România a publicat un text cât se poate de neutru și lămuritor, însoțit de documente, în contextul nominalizării domnului Zamfiroiu ca ambasador.
    Dacă îl (re)citi cu oarecare atenție și fără prejudecăți, veți vedea că am încercat să restabilim adevărul în legătură cu “colaboraționismul” domniei sale. Și anume să afirmăm clar că, în ciuda acuzațiilor aduse în presă de-a lungul vremii, domnul Zamfiroiu nu a figurat în evidențele Securității.
    Cred că suntem singura publicație care a făcut acest gest reparatoriu, nu în urma unui “drept la replică”, așa cum scrieți, ci din proprie inițiativă.
    Textul poate fi (re)citit aici: https://newsweek.ro/politica/propus-ambasador-lilian-zamfiroiu-neaga-colaborarea-cu-securitatea-cnsas-confirma-ca-n-are-dosar
    Faptul că domnul Zamfiroiu a lucrat în presa comunistă este recunoscut chiar de domnia sa în numeroase intervenții publice, precum interviul din Adevărul, menționat în articolul nostru.
    Prin urmare, chiar nu înțeleg ce aveți cu noi/cu mine. Încercăm să “reperăm” onoarea unui personaj public, fără să ne-o ceară nimeni, drept răsplată suntem puși la stâlpul infamiei.
    Cu aceeași prețuire, Sabin Orcan.

    • Domnule Sabin Orcan,
      Tot așa cum Dvs susțineți că ați “reperat” onoarea prietenului meu Lilian Zamfiroiu, tot așa textul meu, neutru și lămuritor, e de curtoazie și de admirație pentru atitudinea Dvs anti-comunistă.Ați văzut că nu am pomenit nici problema studiilor falsificate, nici acuzele de ofițer acoperit. Așa că nu văd de ce v-ați supărat

      • Domnule Morar, nu știu de unde vă luați “informațiile”. Sper că nu din fițuica insolventă a infractorului dovedit și ofițer acoperit al SIE (conform domnilor Talpeș și Nemetzi) pe nume Dan Andronic.
        Nu mi-am falsificat niciodată studiile, Am urmat cursurile unei facultăți (SSJ) la care am intrat în urma unui examen de admitere cu o medie peste 9, dar nu am terminat-o și nu mi-am dat niciodată licența. N-am susținut niciodată altceva – în scris sau prin viu grai.
        Doi la mână, n-am fost niciodată ofițer acoperit sau descoperit al niciunui serviciu secret. Acuzația mi se pare hilară ținând cont de faptul că, în 30 de ani de presă, am dezvăluit abuzuri ale tuturor serviciilor secrete postcomuniste. Criticile mele despre șefii lor (Coldea, Predoiu, Hăpău) pot fi consultate oricând pe internet.
        Vă că sunteți montat, așa că nu mai insist. Doar să fiți sigur că în cazul domnului Zamfiroiu vă înșelați. Intenția mea a fost doar de a-l ajuta să rectifice adevărul într-un moment profesional important. Dar știți cum e vorba cu “facerea de bine”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *