Acum niște ani, un contestatar de profesie, fost ofițer de armată, m-a făcut “ziarist ceaușist” pentru că am lucrat la Viața Studențească. El și gașca lui au chiar măsluit o dovadă din care să reiasă că am scris texte cu Ceaușescu. Nu, n-am scris, am povestit despre cum am scăpat în Fake News în Epoca de Aur. Nu a fost simplu, dar am scăpat. Încriminarea venea de la un tip care, cum am zis, a fost ofițer, ajunsese pînă la gradul de căpitan în armata română. Căpitan ceaușist, în armata lui Ceaușescu, avîndu-l comandant suprem pe Ceaușescu. Presa nu avea un Ziarist Suprem, totuși. Fostul ofițer, comic vestit al anticomunismului de ocazie, cu ditamai musca pe chipiu, a replicat că ar fi fost persecutat în armată. Serios?! Și a rămas acolo să-i jure credință lui Ceaușescu, în loc să ”rupă rîndurile” și să își aleagă o meserie în civilie?

Cum spuneam în introducerea cărții sus-citate, nu am ales să mă nasc în Epoca Ceaușescu, nu am fost consultat în legătură cu asta. Am făcut toate școlile în învățămîntul comunist (că nu exista un altul), am muncit într-o ”unitate socialistă” de învățămînt, după aceea, într-o revistă a studenților comuniști. Așa se numeau atunci. Ofițerul cu pricina, însă, a făcut un pas în plus față de mine, a ales o profesiune unde i se jura credință lui Ceaușescu. Pe atunci și unii preoți se rugau pentru Ceaușescu, în biserică. Da, de acord. De asta s-a numit dictatură, de asta s-a revoltat lumea, pînă la urmă.

Ceea ce am reușit, față de cîteva zeci de mii de români care au cedat, a fost faptul că nu am colaborat cu Securitatea, deși mi s-a propus (mai departe scrie-n carte). Aici nu mai am nuanțe: ai turnat sau n-ai turnat. CNSAS e nevoit să spună, în unele cazuri, că oameni care au turnat nu au făcut poliție politică. Eu rămân la clasificarea simplă, o repet: ai turnat sau n-ai turnat.

Recent indignarea mea a fost reactivată de “cazul” prietenului meu Lilian Zamfiroiu, diplomat român, care a terminat un mandat impecabil în Marele Ducat al Luxemburgului. Cînd a fost nominalizat pentru postul de ambasador la Vatican, presa urechistă a reîncălzit o supă sleită. Cu ani în urmă, într-un interviu cu titlul forțat, Lilian Zamfiroiu povestea cum s-a încercat racolarea lui, ca student. Racolare care nu a avut loc, pînă la urmă. Știu cum e, am trecut prin asta. De data asta revista Newsweek, din România (și alte publicații on-line de aceeași teapă), a reluat acuza de colaborare cu Securitatea, deși Lilian Zamfiroiu a produs nu o dată dovada de la CNSAS că e o persoană ”necunoscută” în evidențele Securității. Nu că ar fi semnat un angajament și nu a turnat (cum se scuză mulți găsiți cu nume și cod prin arhive), ci, pur și simplu, persoană necunoscută. Nici turnător, nici turnat. Cînd prietenul meu a înaintat un drept la replică, la  care a atașat un document foarte recent (deci, după primirea a încă niște mii de dosare noi în arhivele CNSAS), revista condusă de Sabin Orcan a lăsat-o mai moale, dar a scos la interval acuza ”a lucrat în presa comunistă”.

Într-adevăr, studentul Lilian Zamfiroiu a coordonat redacția unei reviste (alcătuite din studenți) care se numea Universitatea Comunistă. Acolo s-a afirmat și Adrian Năstase, pe cînd era student. Și mulți alții, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți azi. Era singura revistă a Universității din București. Poate că vina lui Lilian Zamfiroiu e că nu a făcut un samizdat, că nu a tipărit și lipit manifeste. Dar nici nu s-a înscris la singura școală de jurnalism din România, Academia Ștefan Gheorghiu. A preferat să învețe jurnalism, normal, la revista Universității unde era student. Care avea un titlu destul de strident, dar de neschimbat. Nu-l pusese el.

O acuză subțire de tot. Urmînd tipicul ei aș putea spune că, așa cum se vorbește, nesuportînd numele pe care familia lui l-a purtat în comunism , șeful de la Newsweek și l-a schimbat, astfel încît din Sabin Borcan a devenit Sabin Orcan. Consecvență, nu glumă!