Pentru cei care nu citesc presa franceză, iată o delicioasă poveste derulată ieri pe două aeroporturi din Franța și unul din Turcia. Marți, mediile franceze au fost prompte în a relata faptul că pe aeroportul Orly au fost arestați trei jihadiști care participaseră pe frontul din Siria și care au fost dibuiți de spionajul francez și întorși cu forța acasă. Numai că știrea era total neadevărată. În primul rînd, cei trei s-au săturat de Jihad repede și au decis să se întoarcă în Franța, predîndu-se, la grani’a cu Siria,  autorităților turce. Care au anunțat autoritățile franceze că vor sosi cu avionul cutare, la ora cutare, la Orly. Așa că, organele statului francez au așteptat la eroport, cu cătușele zornăind, sosirea celor trei tineri din Toulouse (unul fiind cumnatul lui Merah, aurorul atentatelor din acest oraș), după ce au lăsat să se scurgă, “pe surse”, informația cu arestarea iminentă a teroriștilor. Dar arestarea nu a avut loc, tinerii teroriști nu au coborît din avion, pentru că nici nu au urcat. La Istanbul, comandantul avionului care pleca spre Paris a refuzat să-i lase pe cei trei să urce, să nu se complice cu o amenințare în zbor. Cum era dreptul lui să refuze, autoritățile turcești i-au urcat pe cei trei în cursa următoare spre Franța, care avea destinația Marsilia. Au ajuns oamenii cu bine în Marsilia, au prezentat pașapoartele, li s-a spus bun-venit, apoi au fost lăsați să plece. Spre suprinderea lor, care veniseră acasă pentru a se preda. Luînd legătura cu un avocat, celor trei li s-a spus să se predea la prima secție de poliție. Dar asta s-a întîmplat abia miercuri, în drumul lor spre casă, undeva într-o localitate pe lîngă Montpellier. Ulterior s-a aflat că trecerea ca prin brînza mucegătiă prin aeroportul marsilia a fost posibilă poentru că tocmai s-a întîmplat o pană a programului care recunoștea listele de teroriști.  Iar la prima secție de poliție unde s-au dus, în Marsilia, nu era nimeni căruia să i se predea.

Sigur, ar ieși o comedie spumoasă dintr-un asemenea subiect. Numai că nu e tocmai de rîs. Dacă asta e colaborarea pe care autoritățile din țările civilizate o au în lupta anti-teroristă, să nu ne mai mirăm de nimic.

5 thoughts on “O arestare ratată dintr-o poveste cu proști

  1. Bineînţeles că nu ne mirăm, cher ami – păi dacă tot e universală, de ce să se lăfăie prostia doar la Caracal ori la Dorohoi şi să nu-şi etaleze ea nurii şi pe la Marsilia un pic? 🙂 Adică ce, beneficiile globalizării să se rezume doar la pieţe şi la bariere tehnice în calea comerţului şi să nu mângâie un pic pe creştet şi prostia? Căldură mare!, monşer, chiar dacă s-a ivit pe culme Toamna şi acuşi-acuşi apare şi Iarna mizerabilă (aia care ne-ngheaţă nasul şi picioarele 🙂 ).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *