Posted on
by

Din surse perezente la Salonul de Carte de la Paris am aflat că, în perindările lor pe la microfonul standului României, mai toți scriitorii români l-au evocat pe “prietenul Cioran”. L-au citit, nu l-au citit, s-au simțit apropiați de ce a spus el sau nu, asta nu mai contează, esențial este să te bați cu el pe burtă. Trebuie să vadă francezii că Cioran e “unul dintre noi”. Unul care a părăsit Coasta Boacii și s-a încăpățînat să locuiască într-o mansardă la Paris. Toți puteam să o facem, vezi Doamne, dar noi l-am lăsat numai pe Cioran să plece. Noi, cei rămași atunci (și prezenți acum, desigur!) sîntem la fel de buni, grăbiți-vă francezi să ne citiți.( Sigur, la Standul României majoritatea vizitatorilor era alcătuită din români stabiliți în Franța, așa că efectul nu este cel scontat). E îndeajuns că Cioran a fost român pentru ca și noi, care sîntem tot români, să fim Ciorani, ca-ntr-un fel de silogism second-hand.

În vremea asta,la Rășinari, în fața a ceea ce a fost casa familiei Cioran, se află un bust jenant, o caricatură, mai degrabă, a lui Emil Cioran, ceva penibil. Atît merită Cioran de la noi cînd sîntem în țară. Cînd ieșim pe la Paris, desigur, se schimbă situația, vorbim de “prietenul Cioran”. Pentru că, altfel, “A qui bon quitter Coasta Boacii?”

sursă foto aici

Doamna Elena Gorunescu, autoare de zeci de dictionare româno-franceze și franco-române nu a fost niciodată în Franța. Nu a fost invitată nici acum, deși, probabil, la standul României, la actualul Salon du Livre, s-au expus și cîteva dicționare de-ale ei. În schimb a fost prezent, în delegația oficială, Andrei Zaharescu, renumit cititor de prompter.

Posted on
by

Am citit aici o observație interesantă despre alegerile din PDL. Din moment ce toată sala l-a aplaudat în picioare pe vasile Blaga, iar el a obținut jumătate din voturile acestei săli entuziasmate, atunci trebuie discutat, puțin, și despre onoarea celor prezenți. Despre lipsa de onoare, de fapt. Jumătate din sală a zis una (aplaudînd) și a votat dimpotrivă.Frumos!

Îmi aduc aminte de o poveste cu jurizarea pentru Premiile Uniunii Sriitorilor, petrecută înainte de 89. Pentru a fi votat un autor, el trebuia, în prealabil, propus de unul din membrii juriului. Nu dau numele scriitorilor, din motive lesne de înțeles, deși unul din cei implicați nu mai e în viață. Un Scriitor român Foarte Cunoscut este propus juriului de către un membru, Scriitor român destul de Cunoscut. Se fac și alte propuneri, fiecare avînd strategia lui în legătură cu votul, o marfă negociabilă. După ce s-au făcut toate propunerile, se trece la vot secret. Și Scriitorul Foarte Cunoscut, propus de Scriitorul Cunoscut, nu ia nici un vot. nici măcar de la cel care l-a votat. Scriitorul Foarte Cunoscut era prieten cu toți membrii juriului. Fiecare din jurați se baza pe faptul că Scriitorul Foarte Cunoscut va lua măcar un vot, de la cel care l-a propus. dar nu a fost așa. Ceea ce l-a  supărat destul de tare pe Scriitorul Foarte Cunoscut. Dacă era un singur vot, toți cei din juriu ar fi spu că e votul lor, așa, însă, s-au făcut toți de cacao în fața Scriitorului Foarte Cunoscut.

Imaginea este o caricatură  aparținînd  sud-africanului Zapiro

 

Posted on
by

Vă propun să ascultaţi, vorba lui Minulescu, un cîntec trist adus din alte ţări. un cîntec în care fiecare dintre cei ce-l ascultă va găsi un John, un Martin, un Abraham pierduţi.


Posted on
by

Mi-am readus aminte de figura foarte cunoscută a violonistului, dirijorului și, evident,compozitorului Vladimir Cosma cînd am văzut un interviu cu el în Figaro Magazine din 15 martie 2013. A scris muzică pentru peste 300 de filme, lucrări simfonice și chiar ăiese de muzică, să-i zicem, ușoară. Titlul interviului este Muzician panoramic. Voi reține două întrebări și răspunsuri care au legătură cu România”Prima am,intire muzicală? – La București, la 7 ani, am fost vrăjit de culoarea orchestrală și de expresia impresionistă a Sheherezadei de Rîmski-Korsakov”; “Ș cea mai frumoasă amintire din copilărie? – Sentimentul de siguranță în brațele tatălui meu sau mamei mele cînd fugeau spre un adăpost în timpul războiului”.(E interesant de subliniat faptul că o amintire poate fi plăcută chiar dacă ea evocă războiul, bombardamentele etc. Aviz nostalgicilor!). Uneori, în discuțiile cu francezul mediu, numele lui Vladimir Cosma este mai eficient decît cel al lui Cioran și Ionesco, atunci cînd vrei să dai exemple de români care nu ne fac de rîs în țara lor, ba, dimpotrivă..

Pnetru mine, personal, Vladimir Cosma mai înseamnă ceva. Fiind născut pe 13 aprilie, avem aceeași zi de aniversare. Pînă anul trecut o sărbătorea și Nea Sergiu!

Update: Un interviu amplu cu Vladimir Cosma, în franceză, aici.

 

Posted on
by

Astăzi am intrat pentru prima dată pe Blogul lui Ponta pentru a citi notiţele lui despre salonul de Carte de la Paris.  Ei, nu sînt cuvintele lui, el doar preia cu copy-paste din declaraţiile Ambasadorului Republicii Franceze, în România, domnul Philippe Gustin. Care ar fi declarat următoarele, pentru RFI (preiau şi eu , sub rezerva că nu l-am verificat pe Ponta pentru exactitatea transcrierii! ): “Eu sunt mai atent si am mai mult respect pentru interesul general pentru ca, printr-o luare de pozitie oarecare, sa fac publicitate absentilor. Prin definitie, absentii gresesc intotdeauna. Nu voi spune mai mult, eu unul ma bucur ca marea majoritate a autorilor au acceptat. Reamintesc ca invitatia pentru acesti autori a venit din partea Frantei. Deci cu atat mai rau pentru cei care au refuzat, iar eu nu vreau sa le fac publicitate”. În primul rînd, cu tot respectul, vreau să rectific ceva din spusele domnului Ambasador. Da, Franţa a invitat nişte scriitori, a existat o listă de invitaţi oficiali ai Salonului. Cei care au refuzat erau pe această listă. Dar a mai existat cel puţin încă o listă, de invitaţi ai lui Marga, o serie de scritori printre care se găsesc şi nişte turnători dovediţi. Asta ca să respectăm adevărul.

Acum vin la motivul pentru care am scris această postare. Ponta e de acord cu E.S. domnul Ambasador cum că trebuie să schimbăm imaginea României. Îi atrag atenţia premierului că prin plagiate nu se poate schimba imaginea în bine, oricîte comisii l-ar albi în ţară. Şi b) dacă absenţii greşesc, Ponta, care nu a fost prezent, deşi anunţase că va fi, ce face?

Posted on
by

Am auzit tot mai des vorbindu-se prin media despre “milionul de euro ” luat de Cărtărescu de la ICR, ca și cum ar fi avut loc o spargere la casieria Institutului, în urma căreia scriitorul s-a ales cu acesti bani. La început “informația” asta a apărut în locuri fetide, pentru, încet, încet ca să prindă glas și-n pagini onorabile. Evident că e vorba de o manipulare grosolană care vrea să-l mai spele puțin pe Marga, că iată, el curmă scurgerea de milioane către “băsiști”. Un milion de euro e o sumă pe care nici fotbaliștii nu o cîștigă în România (am impresia). E o sumă la care visează tot omul, de la un milion în sus începe dezmățul imaginației. E destul să-i lipești pe frunte lui Cărtărescu această sumă  pentru ca lumea să intre la idei, să-l invidieze și să-l înjure pe scriitor.

De fapt, toate cheltuielile care s-au făcut “în contul” lui Cărtărescu, timp de patru ani, au fost în jur de 90.000 de euro (nici Marga nu poate spune mai mult!).Asta înseamnă plata unor traduceri ale cărților sale și plata unor deplasări în diverse capitale unde ICR are secții pentru seri dedicate literaturii române, lecturi, participări la festivaluri. Diurna în astfel de deplasări este de 35 de euro pe zi. Scoateți creioanele și faceți socotelile: să vedem cîți bani se pot pune deoparte din diurnă? Așa. Pentru conferință, autorul român (oricare ar fi el) primește fabuloasa sumă de 150 de euro. Cum a putut să scoată Mircea Cărtărescu un milion de euro din 90.000 care, să zicem, i-au fost “alocați” lui?

Să nu uităm că nu e vorba de nici o șmecherie, de nici o deturnare, de nici un Trofeu al calității, ci pur și simplu de participarea la programele ICR, conform legilor în vigoare și a misiunii acestei instituții. ICR nu i-a pus termopane lui Cărtărescu, nu i-a dat caltaboși sau țuică. Necum să-i bage în buzunar un milion de euro!  Dar prostul e mulțumit cînd aude ceva care-i poate provoca nemulțumirea! Ăsta e secretul manipulării, să-i furnizezi retardatului ceva gata mestecat de care să-i fie greață. Ceea ce mă miră este că informația a fost ventilată și de oameni despre care eu încă am o impresie bună. Poate e o scăpare de moment, o pauză de moment a rațiunii. E un subiect bun cînd n-ai de ce te indigna. Dar e un subiect care le-a fost răpit proștilor.

În rest, cum am mai spus-o și altă dată, jos labele de pe Mircea Cărtărescu!

 

Posted on
by

Oricît l-ar ține în brațe Crin Antonescu, oricît l-ar urî el pe Băsescu, pînă la urmă Marga va fi dat jos. Cît de curînd. Cîtă vreme măgăriile acestui personaj jenant au fost vizibile doar în plan intern, mai mergea, se mai acoperea, mai intrervenea mitraliera cu fecale de la Antene ca să-i spurce pe contestatari.. Acum, însă, dimensiunea internațională a scandalului legat de salonul Cărții din Paris, care a servit drept scuză pentru absența lui Ponta (scandalul, nu salonul), a umplut paharul. Presa franceză a scris despre refuzul lui Cărtărescu de a participa. Și a scris pe larg. ( aici, aici si aici). Marga se comportă ca un om bolnav (la cap) cu ICR. Începe să-mi fie milă pe lîngă silă. Chiar oamenii din echipa lui s-au săturat și deja îl sapă conștiincios. Știu ce spun! Problema este că, în acest moment, nu s-a decis cum să fie dat jos fostul turnător, pentru că nu există un precedent de cînd ICR a fost mutat la Senat. Se studiază o cale pentru a-l îndepărta pe acest bezmetic. Cum spuneam, Marga va fi lăsat din brațe înainte de a-l lăsa, de tot, memoria. Vor trebui ani întregi pentru ca ICR să-și recîștige prestigiul terfelit de Marga. Ca un rinocer plin de noroi care zburdă într-o galerie de porțelanuri, Marga a reușit să murdărească ce nu a putut distruge.

Știe cineva dintre Dvs. ce acțiuni au făcut ICR-urile deschise de Marga în România? Ce alt program decît programul de încasare a salariilor mai derulează acești nuli servitori ai “filosofului” (Liviu Alexa, mi-a plăcut aia cu “față de filosof”!)

PS Încă nimeni din personalul ICR Paris și din Ambasada noastră în capitala Franței nu l-a auzit pe Al.Dobrescu, noul director, vorbind franceză. Omul vine la birou și se închide acolo. Așteptînd, evident, salariu și momentul acela în care se va trage linie. Linia de despărțire.

Posted on
by

Riscă să treacă prea repede, aproape neobservat momentul de intensă prostie scris de judecătoarete arestate la București pentru luare de mită. Nu vorbesc despre cum și-au împărțit banii, despre cum se vindeau sentințele, aia nu e prostie, e corupție. Prostia a intrat în scenă în momentul în care judecătoarele au luat de bună ce le-au spus, în particular procurorii care le anchetau (bravo lor, au jucat excelent!): Că în liftul tribunalului nu se pot intercepta telefoanele și nici nu se pot înregistra convorbirile cu tehnică de specialitate. Iar ele numai din liftul ăla vorbeau! Desigur, liftul fusese pregătit pentru ascultare cu tot ce trebuia. Dovadă că procurorii cunoșteau marfa și știau cît de proaste sînt judecătoarele. După ce aceiași procurori le-au spus că telefoanele mai vechi nu se pot intercepta, femeile s-au dus și și-au luat telefoane mobile de la antichități! Dacă procurorii împingeau mai departe gluma și le “destăinuiau” că nu pot intercepta convorbirile în chineză din lipsă de transaltor, judecătoarele tute ori se apucau să învețe chineza, ori își angajau chinez să vorbească la telefon!

Trebuie să reținem că în Justiția Română vicierea actului de judecată nu se face în întregime din cauza corupției, ci și a prostiei. Să-i dăm prostiei porția ei! În plan personal, la unul din procesele pe care le-am avut ca ziarist, am primit un document în care era vorba de o firmă care nu-și plătise datoriile la bancă.  Nu era cazul meu, judecătoarea luase cu copy-paste ceva din alt dosar (vreo trei pagini!), ca să nu se mai chinuie să citească despre ce era vorba.Mi-aș dori să o aud și pe acea judecătoare tocmindu-se pentru șpagă în liftul de la Tribunal!

Posted on
by

Citesc pe site-ul Reporter Virtual, la finele unei postări, o scrisoare pe care Tiberiu Lovin spune că o avea din ianuarie. E o scrisoare ce pare scrisă de cineva din Jilava. Nu pare a fi o făcătură, că prea e plină de amănunte de “insider”. Aceste lucruri trebuie cunoscute de toată lumea. De aceea public, aici, acest document foarte important. Năstase ș clica lui și-au bătut joc de noi și în timpul așa zisei sale detenții. Citiți și vă minunați.

 

Cum nu se respectă legea la Jilava– exista o legenda la sfarsitul scrisorii.

Noi PPL si cei 16 Favorizati avem parte de vizite cu programari anticipate cu 48 de ore iar timpul de asteptare este o ora plus/minus. Pentru Restul masinile vizitatorilor stau in afara barierei. Masinile familiei Nastase B-222-WNA si B-111-WNA au access in parcarea angajatilor penitencdiarului, dupa bariera, cu motorul pornit ca in procedurile standard) Continue reading →

Posted on
by

Nu știu alții cum sînt, vorba lui Creangă, dar eu,  cînd văd ce puțin durează la noi formatele de televiziune care în alte țări sînt longevive, chiar mă întreb dacă telespectatorul român e mai pretențios decît telespectaorii europeni. De pildă, decît cei francezi.  Iau un exemplu simplu, un concurs Questions pour un champion care se difuzează din 7 noiembrie 1988, zi de zi, mai puțin duminica, de la orele 17.55, pe France 3. În România a putut fi văzut pe vremea cînd se prindea TV5 (nu știu dacă acum mai e în oferte). E vorba de un concurs de cultură generală prezentat de Julien Lepers. Nu are asistente, nu-și arată nimeni cracii și țîțele pe lîngă el ca să țină telespectatorul captiv. E un concurs cu întrebări și răspunsuri.Alt exemplu.  Pe TF1 rulează, tot zilnic, din 2006, doar, un alt joc tv de cultură generală, Toute le monde veut prendre sa place. Tot așa, un prezentator, Nagui, fără asistente, doar cu umor, bună dispoziție. Întrebări de cultură generală și muzică. Alte emisiuni: Fort Boyard durează din 1990.Prețul corect (Le Juste Prix) care a fost și la noi vreo doi ani, aici merge din 1988, e drept, cu o întrerupere și reluat din 2006. Sînt emisiuni care fac rating , au fani, se înghesuie lumea să participe.

Vorbim de emisiuni care nu dau apartamente sau mașini (cu excepția Pretului corect). Cîștigurile sînt modice. Cultura generală face rating în Franța. În România e jale din acest punct de vedere. Astfel de emisuni nu prind. Formatele, chiar cele mai spectaculoase, se sting repede, așa că nu mă mir de inapetența pentru cele de cunoștințe de cultură generală. Oare sînt prea banale pentru telespectatorul român? Îl plictisesc întrebările la care știe răspunsul? Sau, dimpotrivă?

Mă tem că, dacă ar fi vorba să fim primiți într-un ipotetic spațiu Schengen al culturii generale, nu prea am avea argumente pe la televiziunile noastre.