Nu ştiu dacă proiectul de lege propus de Remus Cernea face parte din strategia de zgomote a USL-ului, de false subiecte de discuţie lansate pentru a mai acoperi din problemele reale cu care se confruntă ţara noastră. Admit că e posibil aşa ceva, deşi, practic, nu cred foarte mult în ipoteza asta. Remus Cernea e prea independent  şi are o agendă mult diferită de a USL-ului ca să-l bănuim că ar intra în jocul de zgomote. Cred că nu ar permite Zgonea aşa ceva!

Iată care este iniţiativa legislativă a lui R.C. :aceea de a considera delfinii nişte persoane non-umane. Da, cum aţi auzit: delfinii trebuie consideraţi persoane. Dar nu oameni! „Un astfel de statut a mai fost recunoscut, deocamdata, de catre India, anul trecut.  Insa comunitatea stiintifica a cerut, inca din 2010, statelor si politicienilor sa faca acest pas. Eu propun astazi aceasta lege iar in eventualitatea in care voi obtine mandatul de europarlamentar,  voi initia o rezolutie pe aceasta tema in Parlamentul European. Daca Romania va adopta aceasta propunere, tara noastra avand si pe stema nationala doi delfini simbolizand Dobrogea, ar fi primul stat din Uniunea Europeana care ar acorda un astfel de statut delfinilor”, (citatul este de aici)

Ce comentarii să mai faci? După ce a militat pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex, Remus Cernea vrea să facă din delfini persoane.  Ăsta ar fi primul pas. De ce nu ar urma după delfini caprele, vacile (şi boii, fără discriminare) care să devină tot persoane non umane? După aceea , peste alţi ani, dacă tot sînt şi animalele persoane, de ce nu s-ar da drumul la câsătoria între persoane de regnuri diferite? Nu e nici o exagerare. Cînd un deputat plătit din banii contribuabililor vine cu o astfel de propunere şi în secunda doi nu este trimis la un control pshiatric, viitoarea căsătorie inter-regn ar putea fi la fel de realizabilă. Printr-un alt proiect de lege semnat de acelaşi personaj.

De fapt, dacă stăm să ne gîndim bine, Remus Cernea nu e departe de preocupările USL. In vreme ce Ponta vrea să salveze rechinii, micul ecologist îşi face de cap cu delfinii.

40 thoughts on “Remus Cernea şi marile probleme ale României- căsătoria cu delfinii

  1. Pana o sa-mi dea voie sa ma insor cu paianjenul pe care il am in coltul camerei si care ma apara de muste , mai astept. Ce sa fac io cu un delfin , ca nu pot sa stau sub apa mai mult de doua minute ! Eu militez pentru aceasta lege dar prioritate sa aiba chestiile care traiesc pe la suprafata pamantului , si in plus alea care nu zboara , ca daca ma insor cu o bufnita nu pot s-o bat , ca nu pot sa zbor dupa ea. :)))))))))))))

  2. Singurel, Cernea viseaza
    la o delfinita mica – in cada de baie.
    Abia asteapta sa-i strecoare pestisori proaspeti in gurita…
    Romulusul are viziuni….

  3. Argumentele dv. (dupa delfini ar urma caprele, vacile, etc.) miros a “slippery slope”, care e o greseala logica. M-ar mira sa nu stiti asta, mai ales ca face parte din panoplia oricarui sofist sau retorician de duminica. Casatoria moderna are la baza consimtamantul reciproc a doua persoane adulte – e criteriul conform caruia (spre deosebire de casatoriile din multe culturi traditionale) nu se pot casatori un adult cu un copil/adolescent. Initiativa d-lui Cernea nu are de altfel treaba cu asta: e vorba de a interzice capturarea/ tinerea in captivitate a delfinilor. “Persoane non-umane” ar putea fi, in principiu, doar un set restrans de mamifere (cetaceele, primatele superioare, elefantii) care indeplinesc anumite criterii, gen “testul recunoasterii in oglinda”. Asta nu implica aceleasi drepturi ca o fiinta umana, ci o recunoastere a arealurilor in care locuiesc, protejare a acestora de braconieri, etc. Va invit asadar sa va informati inainte de a va formula o opinie (e greu, stiu – informatia e greu accesibila: trebuie cautat pe Internet, si asta e complicat). Pt. mai multe detalii v. de ex: http://www.oxfordhandbooks.com/view/10.1093/oxfordhb/9780195392661.001.0001/oxfordhb-9780195392661-e-016

    • dincolo de multe argumente sofisticate, cred că e necesar să ne aplecăm asupra unuia de bun simţ. Una e să protejezi animalele(sînt total de acord cu asta) şi alta e ca pentru a le proteja să le numeşti persoane. Dacă vreţi, pentru mine seamănă cu căsătoriile de formă, pentru a obţine cetăţenia unui stat. Hai să le numim persoane. Şi cele pe care nu le numim persoane pot fi căsăpite? Persoana elefant, de pildă, nu va mai fi aberant vînată pentru fildeş pentru că e persoană? NU e mai simplu să stipulezi în lege protecţia animalelor într-un grad mai strict (cu pedepse mai mari) decît să le numeşti, pentru asta, persoane? America politicii corecte a făcu un mare pas pentru omenire: nu vezi, de pildă, uşi dresaţi la circ. Pentru a vedea uşi dresaţi, americanii roitori vin la circurile europene. Catalanii au interzis coridele (deşi nu-i consideră pe tauri non-persoane) aşa că doritorii de coride cheltuiesc mai mult, venind în Franţa să le vadă.

      • “Le bon sens est la chose du monde la mieux partagée; car chacun pense en être si bien pourvu, que ceux même qui sont les plus difficiles à contenter en toute autre chose n’ont point coutume d’en désirer plus qu’ils en ont.” Sunt intotdeauna prudent cand este invocat bunul simt, pentru ca adesea e greu de distins intre acesta si simple conventii osificate: era de bun simt ca mersul pe bicicleta e nesanatos pentru femei, ca negrii sunt inferiori albilor, ca e sanatos pentru un copil sa fie batut, ca pamantul e plat, etc, etc – lista poate continua la infinit.
        In cazul de fata, mi-se pare ca sunt doua aspecte:
        1) realitatea biologica a unor comportamente complexe, cvasi-umane, ale unor specii de mamifere superioare. Ca veni vorba de elefanti, absolut intamplator sunt bine informat despre functionarea societatilor lor, si problemele pe care le intampina.
        La inceputul secolului trecut, existau in Africa intre 5 si 10 milioane de indivizi (probabil spre 10); acum cativa ani, mai ramasesera 60000, iar numarul total e intr-o scadere continua, desi specia e protejata, doar in 2012 au fost omorate de braconieri 22000 de exemplare. Astea sunt cifrele seci – si dinamica lor e asemanatoare pentru mai toate .
        Elefantul trece de testul recunoasterii in oglinda, are un sistem complex de comunicare la distanta prin sunete la frecvente joase, traieste in societati complexe, articulate ierarhic, cu sisteme de relationare bazate pe schimb de servicii, alomatrie, etc.; intelege cand cineva a murit, iar turma are ritualuri colective de jelire si “inmormantare”, precum si “cimitire”; puiul de alefant are o “copilarie” la fel de indelungata ca puiul de om, trebuind sa invete, cu rabdare, cum sa interactioneze cu mediul, precum si care sunt comportamentele acceptabile social (in medii care nu ii sunt propice / in care socializarea e deficitara, o ia razna, in moduri analoage individului uman tanar – “gasti”, violuri, etc.; ba chiar se si imbata). Nu mai vorbesc de memorie, capacitatea de a stabili prietenii de durata (inclusiv in cazul in care indivizii stau despartiti perioade foarte lungi de timp), de a-si calcula/premedita razbunari elaborate, de a folosi, in salbaticie fiind, unelte elementare, etc.
        2) In multe cazuri, pedepsele actuale sunt deja foarte stricte. Aveti dreptate in principiu, dar neglijati, cred, tocmai aspectul fundamental, care e impactul simbolic al unor astfel de masuri. Putem – pentru a da un exemplu – ca societate, sa ne dispensam de o intreaga suita de simboluri: steag, stema, imn, etc. – pe care le putem inlocui, de exemplu, cu un numar curent/ cod de bare, sau mai stiu eu ce altceva – in planul eficacitatii, nu ar fi mare diferenta; in planul simbolic insa, ar fi dezastruos pentru noi ca natie. In mod analog – mutandis mutantis – incarcatura simbolica (care nu ar fi, in fond, decat validarea a ceea ce stim deja stiintific) e cea care ne face sa devenim mai constienti de faptul ca nu suntem impotriva naturii, ci parte a ei, si ca disparitia unei parti insemnate a acesteia nu doar ne saraceste, emotional sau chiar economic, ci merge direct contra naturii noastre profunde. Asta cred ca o intelege, rational sau intuitiv, oricine a iesit vreodata in parc cu o fata intr-o dimineata de primavara.
        3) In acest sens cred ca argumentul cu coridele/circul e insuficient: legile stricte functioneaza cel mai adesea in tari care, din diferite motive, au un nivel redus de coruptie. In cazul elefantului, dupa cum am spus, pedepsele la nivel local sunt deja stricte, dar asta nu-i impiedica pe chinezi sa ravneasca la fildes de dragul statutului social. In schimb, daca un astfel de comportament ar deveni inacceptabil social (cum a devenit de exemplu, progresiv, purtatul de blanuri, in multe tari ale lumii) problema ar disparea practic peste noapte. Iar pentru ca astfel de transformari sa aiba loc, nivelul simbolic mi-se pare indisputabil mai eficace decat nivelul strict legal.
        PS: nu am inserat surse – dar, in cazul in care aveti nevoie, va pot furniza referinte (stiintifice) pentru cele de mai sus.

          • “Putem” fiind la persoana a-ntaia plural, iar specia dv. nefiind precizata, ma vad nevoit sa o deduc din context. Sunt asadar onorat sa raspund purtatorului de cuvant al pahidermelor: sigur, sunteti pe deplin indreptatit sa declarati omul o persoana non-pahidermica (e de altfel, biologic si etimologic vorbind, perfect adevarat: individul uman mediu are pielea relativ subtire – cu unele rare exceptii – lusus naturae – cu obrazul de toval).

        • Deci, domnu’ Bendea, cum ziceţi dvs. : aveţi dreptate în principiu, dar neglijaţi, cred, tocmai aspectu’ fundamental: nici nu vă daţi seama, nici simbolic, nici nesimbolic, câtă suferinţă atroce resimt de fiecare dată când îmi tai unghiile – parte a naturii şi ele, este?, ba mai mult, chiar parte a persoanei mele non-non-umane – şi, ca “disparitie a unei parti insemnate a acesteia”, le strâng cu metodă şi le arunc la coş! Zău, nu mă credeam în stare de atâta barbarie, nu sunt mândru de mine! “Asta cred ca o intelegeţi, rational sau intuitiv” A propos, “oricine a iesit vreodata in parc cu o fata intr-o dimineata de primavara” – câtă sensibilitate!…how romantic!… Şi “oricine” asta înţeleg că e o fată, sau mă-nşel, din cauză că prefer eu cu fete? Numai că mie nu-mi place într-o dimineaţă de primăvară, mie-mi place într-o dimineaţă de sâmbătă!

          • Domnule Chirovici, ma indurereaza profund ca nu sunteti mandru de dumneavoastra. Stima scazuta de sine e intr-adevar o problema care se pare ca antreneaza, dupa cum o spuneti, suferinte atroce. Va rog sa-mi acceptati deplina compasiune.
            Pentru a raspunde dilemei in care va aflati: banuiesc ca sunteti major si vaccinat, deci tin sa va linistesc: din partea mea sunteti liber sa va plimbati si prin parc, si prin afara parcului, si pe Luna, si pe Marte, cu fete, cu barbosi, sau cu broaste lesinate, intr-o dimineata de sambata sau intr-o dupa-amiaza de luni. Judecand dupa raspunsul dumneavoastra, e aparent ca va plimbati de obicei doar cu o plasa de unghii. Cu metoda. Bien sur.

          • Ha, ha, hai că asta cu majoratul şi vaccinatul mă dă pe spate, domnu’ Bendea! Ce naiba, nu v-aţi prins că n-am decât şase ani şi patru luni? Exact vârsta la care să constat că sunteţi nu doar “wow, how romantic!”, ci şi amuzant. Da’ nici cu plasa cu unghii n-aţi nimerit-o, nu umblu cu ea după mine, că nu-i ideologie politically correct, nu v-am spus că strâng cu metodă şi arunc la coş?

          • Domnisorul Chirovici, va raspund aici, ca nu apare buton de reply la ultima dv. interventie. Aveti sase ani si patru luni? Da, da, da – acum inteleg mai bine – e momentul acela frumos cand spiritul incepe sa se trezeasca – oarecum – si incearca, timid, sa-si puna primele intrebari. Umorul e adesea inca destul de frust, sinapsele inca sovaitoare, dar mintea e (de obicei) deschisa, si fara imbacseala maloasa a prejudecatilor, ce se aduna in timp. Vad, din cele cateva cuvinte in engleza, ca va place si Cartoon Network. Sau aveti un adult vorbitor de engleza in familie? O bona filipineza? asta ar explica folosirea oarecum hazardata si prost integrata in context de cuvinte englezesti. Dar e normal, copii se exerseaza, invata prin uz. Salutar mi-se pare in acest sens si tintitul cu unghiile la cos: antreneaza cerebelul inca imatur la miscari fine. Stiu, inca nu le aveti. Nu va descurajati, insistati. Doar sa nu vada mama unghiile din jurul cosului. Ca se supara si nu va mai lasa sa va jucati cu blogul.

          • PS: am lasat niste greseli de exprimare, discret presarate prin interventie, sa va ajut la exersarea mintii, si sa va fac o bucurie. Nu-i nevoie sa-mi multumiti – incerc doar sa va fiu de folos :).

          • OK, mister Bendea, eu închei aici, că n-are rost s-o ţin aşa toată săptămâna, mai am şi altele de făcut pe lumea asta, zău. Da’ dvs. puteţi s-o ţineţi langa mai departe, nu vă impacientaţi că o s-o faceţi solo; anche, ma solo, capisci? Ciao, ecco!…

            PS Şi mai ştiu câteva cuvinte şi-n alte limbi (y compris ţigăneşte!), da?

        • @dl. Morar. Va multumesc pentru interventie, am ras cu pofta, ca in zilele bune ale Academiei :).
          Amu eu ce sa fac, daca am expus argumente, si mi s-a raspuns cu ironii de grupa mare. Da, stiu ca e din seria “‘da el a inceput”; stiu de asemenea ca dansul e musteriu vechi, si e in afara etichetei ca neofitul sa intervina astfel pe pagina altuia. Imi cer deci scuze. Dar ce era sa fac, daca ridica la fileu? Pardon – la plasa. Off… nu, la cos.
          @dl. Chirovici. Talentele dv. nu contenesc sa ma surprinda. Banuiesc ca, prin trecerea vertiginoasa de la “dv.” la adresarea neformala “capisci?”, ati dorit sa infuzati in adresare caldura pe care scortosenia unui “Lei capisce?” nu o poate contine (acelasi motiv banuiesc ca sta in spatele referintei la limba romani – o limba expresiva, cu adresari adesea informale). Oricum, sa stiti ca o sa va duc dorul… deja imi imaginam cum o s-o tinem langa impreuna, intr-o dimineata de primavara timpurie (sambata, sigur), tinantu-ne de mana, zambindu-ne timid, si pasind cu sfiala pe covorul matasos al ierbii. Si vorbind, asa cum atat de frumos o stiti face, in toate limbile pamantului. Si in tiganeste, evident. Mai ales in tiganeste.

          • @dl. Chirovici. Reflexion faite, imi cer scuze si fata de dumneavoastra. Adevaru-i ca eram deja oarecum turat, deoarece gasisem linkul la articolul dl.-ui Morar pe In Linie Dreapta, si am fost starnit mai departe de tonul superior-ironic, si de ceea ce mi-se parea ca e inlocuirea actului argumentativ cu un “badinage” falacios. Nu am tinut insa seama de faptul ca aici e un “blog de prieteni”, si nu de dezbatere. Mea pulpa, imi asum greseala. Acuma, nu e vina mea, si probabil nici a dv., ca avem opinii diferite despre genul proxim si diferenta specifica. Eu unul sunt impacat cu mine, in sensul asta, pentru ca imi fondez pozitia pe ceea ce, dupa informatiile mele, imi spune biologia actuala despre diferentele om-animal. Sunt sigur ca si dv. va fondati pozitia pe argumente care vi-se par la fel de solide. Insa probabil ca nu era cazul sa folosesc pagina d-lui Morar ca teren de dezbatere (sau de exersat petarde ironice). Ca urmare, va rog sa acceptati bucata asta muzicala, in care se conjuga inspiratia din natura si spiritul uman:
            http://www.youtube.com/watch?v=zfBTiv3WGU0

  4. […] proiectele de lege. Oricum, cu politica ne-am lămurit. Ca să îl citez pe Ioan T. Morar: De fapt, dacă stăm să ne gîndim bine, Remus Cernea nu e departe de preocupările USL. In vreme c…   Postări similare:Una cu SchengenDe ce construim o biserică la 3 zileRomânia de cînd am […]

  5. da,….pe stema Romaniei este si Tom si Jerry ,amandoy cand erau gay……..2 rechini albi,…….Nina Hartley intr-un colt………si Cernea cu penisul in erectie(2,5 cm)……..baaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!ce ai fumat??????innainte sau dupa ce ti s-a rupt ochiul maro?

  6. Nu stiu cum faceti dar tot la vechea obsesie legata de casatoria homosexuala ajungeti.
    Subiectul chiar nu are nici o legatura.
    Fara sa il simpatizez pe Cernea problema unui statut pentru animalele care au un anumit nivel de constiinta se pune serios in toate tarile civilizate. E vorba de anumite primate, balene, etc.. Testul oglinzii pe care l-am vazut deja mentionat intr-un comentariu este unul dintre criterii.Mai sunt si altele

    Si sincer din partea unei persoane de o asemenea cultura speram un argument mai subtil decat pericolul legiferarii casatoriei cu pestisorul rosu (astfel de amestecuri sunt banale si extrem de prezente in retorica de extrema dreapta)

  7. @ it morar

    folositi definitii destul de invechite de “animale” si “oameni”.termenul de persoana non umana nu semnifica nimic altceva decat faptul ca delfinii ca si anumite primate superioare(cimpanzei,gorile-cu care am avut stramosi comuni) poseda un nivel de inteligenta si intelegere deasupra altor animale.cam atat.

    iar faptul ca asociati bestialitate(sexul dintre om si animal) cu recunosterea persoanelor non umane e putin sub centura.nimeni nu a cerut asa ceva.ceea ce faceti dumneavoastra e echivalentul a ce fac homofobii:atunci cand vor sa se opuna casatoriilor intre homosexuali spun ca asta deschide usa pentru pedofilie si zoofilie.sa ii pui in aceeasi oala pe pedofili si homosexuali e homofobie pura.

    “de ce nu s-ar da drumul la câsătoria între persoane de regnuri diferite? Nu e nici o exagerare. ”

    subiesctul zoofiliei si bestialitatii s-a discutat de mult in state mult mai civilizate gen sua si suedia.Motivul pentru care zoofilia e interzisa de lege este pentru ca animalele nu pot sa isi dea consimtamantul si nu au capacitatea de a si-l da.cam atat.violul cauzeaza suferinta atat in regnul animal cat si in cel uman.

  8. Si, daca e vorba de animale, sa ne descretim un pic fruntile:

    Reporterul la Avicola:
    – Şi, câte găini aveţi aici?
    – 6.000 ….
    – Şi cocoşi?
    – Unul …
    – Şi face faţă un cocoş la 6.000 de găini?
    – Face faţă doar la alea mai bagaboante, la pitipoance, da’ la restul face normal …

  9. Inca un banc de colectie:

    Un reprezentant al Mitsubishi Motors vine în România să testeze eventualitatea deschiderii unei fabrici de piese de schimb. Pe coclauri, prin Moldova, i se sparge un colier şi-i fierbe apa de la motor.
    In sfarsit, vede pe cineva si intreaba:
    – E un service prin apropiere?
    – Nea Costel tractoristu‘ se mai pricepe…
    In fine, il gaseste pe nea Costel. Se uită nea Costel tractoristu’, ia o sârmă din gard, înlocuieşte colierul… Dă-i cheie … Merge.
    Ajuns la Bucureşti, japonezul raportează : Piaţă saturată, piese de Mitsubishi pe toate gardurile ….

  10. Zău aşa, Bijule, ce-ai cu bietu’ om, nu veyi că el vrea să fim primii? Adică ce, protocronismul nu merge şi cu delfinii? Şi de unde ştii că delfinii nu se trag şi ei din traco-geto-daco şi nu mai ştiu cum şi chiar din Cucuteni?

      • Domnule, nu te lua de Bombo. Cica deunazi a declarat:
        “Arestarea mea a fost comandata politic pentru a distrage cetatenilor atentia de la adevaratele probleme ale Romaniei , acestea fiind divortul Biancai Dragusanu , casatoria Andreei Marin si hernia lui Gigi Becali.”

  11. Tinta lui Cernea e contestarea tuturor valorilor conservatoare. Asta in teorie; in practica, e doar un parazit in cautare permanenta de gazda. In politica a intrat pentru ca a intuit bine ca banii din bugetele de responsabilitate sociala ale companiilor s-au subtiat (de ce credeti ca s-a facut Bucurenci trainer, ce, nu se traia bine pana atunci din ecologism?).

    • Marea Britanie e cea mai conservatoare tara de pe glob si, cu toate astea, a legalizat casatoria gay. Confundam lipsa de educatie cu lupta pentru pastrarea valorilor.

  12. De altfel, inflatia miscarilor ecologiste din Romania de data recenta are mai mare legatura cu criza, care a subtiat sursele de venit ale ONG-urilor ecologiste, pentru ca s-au subtiat bugetele de responsabilitate sociala pe care le mulgeau toti bucurencii si remuscernii romani, decat cu apropierea unui deadline pentru RMCG (in 14 ani au fost multe crize mai grave decat acum) sau Chevron. Privati de sursa relativ sigura de venit, ecologistii s-au orientat catre politica si au inceput sa scoata lumea in strada. Pare ciudat, tot USL-ul profita de pe urma lor; acesta priveste cu ochi buni miscarile din strada, atata vreme cat sunt tinute, printr-o infiltrare discreta, in sfera contestarii vagi a intregii clase politice, si nu ataca guvernarea lor. In fine, tinea, ca de curand nu prea i-am mai vazut pe la Universitate.

Leave a Reply to Me Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *