Apa minerală Perrier este un super-brand. Dacă sînteți cititor de etichete (eu, unul, sînt!), veți vedea că această apă mineraslă se extrage în Vergèze, Languedoc,Franța. Ieri am vrut să vizitez locul unde se îmbuteliază cea mai celebră și mai răspîndită apă minerală din lume, așa că m-am deplasat la Vergèze. Am găsit complexul unde se face îmbutelierea, dar muzeul și magazinul erau închise de la orele 17, că așa-i în Franța, se muncește scurt și concentrat. Am căutat cîte ceva despre istoria acestui brand și am aflat că perrier este numele unuia dintre proprietari. dar acest nume a fost dat de cel care a cumpărat izvorul de la doctorul Perrier, un englez, Sir John Harmsworth, în 1903. De la el vine forma sticlelor, inspirată din aceea a măciucilor indiene cu care englezul făcea exerciții sportive. Celebritatea apei a crescut în imperiul britanic, unde a fost vîndută drept “Șampania apelor minerale”.Nu vreau să vă împui capul cu cifre, date și nume, cert este că, acum, Perrier este în imperiul Nestlé (alături de marele său rival S.Pellegrino). Cei care se preocupă de branduri ar trebui să citească istoria Perrier, pentru că e plină de exemple de reinventare a mărcii.

De ce am pus titlul de mai sus? Pentru că singura localitate din lume cu care este înfrățit orașul Vergèze este orașul Bârlad.