Am scris de cîteva ori în Academia Cațavencu despre Teodosie, fost Snagoveanul (născut Macedon Petrescu), despre apucăturile lui hrăpărețe și despre unele obiceiuri condamnate, formal, de BOR . Am primit, atunci, multe scrisori care confirmau informațiile. Aplecarea lui spre arginți necinstiți e cunoscută și structurilor bisericești, și mirenilor, și studenților. Însuși Teoctist, care a simțit că Teodosie Snagoveanu (pe atunci) îi vrea locul și forțează un post care să-l plaseze pe un traseu eligibil, a încercat să-l îndepărteze și să-l numească la Giurgiu, de unde nu mai putea avansa. O sursă foarte bine informată, chiar de la Patriarhie, mi-a spus că, înainte de se semna numirea, Patriarhul a primit un telefon de la un prieten al Snagoveanului (prieten care, de atunci, a executat deja, de două ori, penitență fără, însă, a se căi) în urma căruia Snagoveanul a devenit Tomitanul. În vremurile bune ale ziarului Cotidianul, George Lăcătuș a realizat o anchetă foarte reușită despre o mînăstire de la Vatra Dornei care îi aparține, pur și simplu, lui Teodosie Tomitanul și-l urmează, ca arondare, în toate funcțile.. Da, o mînăstire, practic, privată. Nu am primit vreun punct de vedere de la BOR după publicarea acelui articol în care, printre altele, se dovedea și un tip de evaziune fiscală în folosul “proprietarului”.

Am avut ocazia să discut cu un preot de foarte bună calitate din Dobrogea, chiar la cîteva zile după ce Teodosie e fost instalat în Arhiepiscopia Tomisului. I-am spus ce știu despre acesta și interlocutorul meu mi-a spus că nu crede asta, că îmi fac păcate vorbind așa despre un înalt prelat. După un an, întîlnindu-ne din nou, omul meu mi-a spus, cu groază, că e mai rău decît l-a descris eu, că apucăturile de care i-am vorbit se confirmă cu vîrf și îndesat.

Punerea sub acuzare de acum, pentru o șpagă de 850 de euro este un mizilic. Dacă preoții  care au fost constrînși să meargă cu plicuri la Tomitan (și nu numai ei) ar mărturisi toți, într-un acces de pocăință, cred că s-ar ajunge la sume colosale. Ca să nu mai vorbim de celelate apucături care, deși sînt permise în Europa, sînt condamnate, încă, de Biserică.

Sursa foto aici