Archives: February 2013

Posted on
by

Dacă discuția despre Constituție nu e decît o perdea de fum ca să nu se vadă cum trece bugetul (și altele), atunci nu are rost să ne prindem în hora asta, că facem jocul altora. Dar dacă această discuție e serioasă, atunci fac și eu o observație și jumătate. Cea mai recentă modificare a fost una pro-Năstase în sensul că fostului premier de atunci i se părea prea mic un mandat de patru ani. Gurmand de putere, el a dorit un mandat de cinci ani, în așa fel încît să stea , după calculele lui, zece ani la Cotroceni, să se bucure și Dana de statutul de Prima Doamnă . Și n-a ajuns, în loc de asta stă niște ani la Jilava. Un fel de “Ce ție îți place altuia nu face! “Ceea ce se prefigurează acum este o constituție anti-Băsescu. Numai că, iarăși, inteligența nu-i dă afară din casă pe legiuitori. Băsescu nu mai candidează. Așa că limitările de putere adresate lui Băsescu se vor răsfrînge asupra altcuiva. Și ar fi comic (dacă nu ar fi trist) ca la Cotroceni să ajungă Ponta. Și să lupte tot mandatul pentru modificarea Constituției de azi!

Sursă imagine aici

Posted on
by

Dacă am ajuns ca farul nostru călăuzitor în lupta contra abuzurilor useliste să fie Andrei Bădin, mă scuzați, ceva nu e în regulă! Am constatat  acum e un fel de vîrf de lance, că lider de opinie, totuși, nu-i putem zice. Cît era pe la Voiculescu în trust era “liber de opinie”, în sensul că-și însușea pentru a propovădui, ideile date prin ordin de zi pe unitate. Pînă și ticăloșia lui la Antene era de prostă calitate, era a cincea roată la căruța cu ticăloși de acolo. Acum Bădin îl atacă pe Voiculescu. Practică ticăloșia de sens contrar și crede că, gata, lumea va vedea în el neprihănitul care vrea justiție. Dacă mîine ar rămîne fără slujba de azi și i s-a propune să se întoarcă la Voiculescu, să vedeți cît de repede își schimbă omul ideile. Chiar dacă am admite că are drept la un drum al Damascului (cum am admis și la Doamna Lucica), pentru Bădin acest drum ar fi, fără îndoială, unul cu dus-întors!

Update Admit, totuși că, în dezvăluirile despre Voiculescu Bădin are informații de la prima mînă. Doar a fost acolo, cu ei. Se pare că, în plus, ar fi fost și în aceeași structură în care, pe vechi, s-a afirmat și Felix

 

 

Posted on
by

Pînă astăzi nu am căutat în dicționar cuvîntul hahaleră. Nu era necesar, pentru mine cuvîntul se suprapune perfect peste imaginea lui Stelian Tănase. Nu am explicații exacte de ce cînd spun hahaleră mă gîndesc la el. Sau, mă rog, nu aveam pînă am citit, azi, definiția cuvîntului.

Îl cunosc pe Stelică de dinainte de 89, de cînd organiza concerte cu tot felul de trupe la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, de la sala Victoria. Acolo, de cîteva ori, trupele au refuzat să mai intre pe scenă pînă nu s-au văzut cu banii în buzunar. Stelică nu le prea dădea bani la toți, de ajungeau unii să cînte gratis și să-și și plătească trenul pînă la București, dacă veneau din țară. Nu dădea banii pentru că era hahaleră, nu? Stelică Tănase se prezenta pe la restaurantul Uniunii Scriitorilor și explica tot felul de lucruri, înfoindu-se în pene, susținea  că el e un scriitor important, dar că scrie pentru sertar. Pînă la urmă a publicat un roman înainte de 89 și nu a făcut gaură în cer. Deh, lucrurile tari erau în sertar! Nu se știa exact cu ce se ocupă Stelică, am aflat mai tîrziu că e instructor la o casă de Cultură. Unii spuneau că are pile la partid. A editat un supliment al Teatrului Tănase (semn că avea, totuși, ceva pile, că doar nu oricine edita ce voia) numit Cărăbuș. Am scris și eu la el, promisese niște bani frumoși. Am inventat o carte de scrisori ale unor femei îndrăgostite către Julio Iglesias din care “traduceam” pentru Cărăbuș. M-a plătit, că mai avea nevoie de “marfă”.Dar nu conform promisiunilor, să ne înțelegem!

Continue reading →

Posted on
by

Iarăși evoc o prostie din comunismul românesc, de teamă să nu se uite, Problema bărbilor și a pletelor. Înainte de 89, nu aveai voie să-ți lași barbă și nici părul lung. De ce? Nu exista nici o explicație. Ca să te tundă sau să te radă, miliția recurgea la un truc ieftin: îți cerea buletinul. Unde, desigur,nu aveai barbă și nici plete. pentru că nu ți se primeau poze cu barbă sau plete. Și pentru că nu erai corespunzător fotografiei din buletin, erai tuns și ras. Doar actorii și călugării beneficiau de clemența regimului.  Béla Kamocsa povestea în cartea sa de memorii că avea o adeverință de “colaborator” al Studiouriulor din Buftea. Cu așa ceva te lăsau în pace, însemna că joci în filme și ai voie cu barbă. Și pictorii și sculptorii reușeau să păcălească organele, avînd legitimații de UAP, deci fiind artiști. Pentru milițian era greu de făcut deosebirea între actor și artist!

Poate că lui Ceaușescu nu-i erau prea simpatici fondatorii comunismului, Marx, Engels și lenin pe care, de-o pildă, i-a  cam ras de prin bibliografii, singurul nume obligatoriu de citat fiind al lui Ceaușescu. În chiar ultimii ani protretele bărboșilor fondatori nu mai apăreau la nici o defilare.Iar marxism -leninismului i-a luat locul, în totatlitate, ceaușismul. O substituire brici!

 

Posted on
by

MI-am adus aminte, recent, una din “marile tîmpenii mărunte” ale Epocii de Aur și vreau să o povestesc, mai  ales pentru cei tineri care nu numai că nu au amintiri din acea vreme, ci se și întreabă cum a fost posibil așa ceva. Deci, prostia:

Nu știu pe ce s-a bazat această măsură, dar în anii 70-80, nu aș putea fixa cu precizie anul, s-a dat o dispoziție stranie. Nici un autobuz nu are dreptul să treacă de granița județului în care fusese înmatriculat. (povesteam aici că, după principiul “unde dai și unde crapă”, erau decizii inexplicabile logic). Asta a ținut o vreme bună, un an, doi, poate trei.

Opera din Timișoara, de pildă, avea spectacol, la Arad. Porneau interpreții cu autobuzul Operei (care ducea, de obicei și decorul) și ajungeau la limita județului Timiș. Acolo îi aștepta autobuzul Teatrului de Stat din Arad, în care urcau interpreții și se tranfera decorul. Ajungeau la Arad, dădeau spectacolul, apoi se întorceau pînă la graniță, unde îi aștepta autobuzul Operei din Timișoara, iar transfer, iar decoruri cărate dintr-o parte în alta. La fel se petrecea și cu elevii care mergeau în excursie dintr-un județ în altul, cu autobuzul. Trasfer la limita județului. Nu știu cum s-a ajuns la această măsură care punea pe drumuri un număr cel puțin dublu de autobuze, dar măsura a fost aplicată cu strictețe și la autobuzele instituțiilor de spactacol, și la cele ale taberelor școlare.

Cum ar veni, Ceaușescu reușise prin această măsură să buleze treaficul și să mărească viteza de transfer!