Aflat în vizită la Montreuil (lîngă Paris), ministrul de interne francez Manuel Vals a declarat că se cam termină cu ajutorul oferit ţiganilor din România să se întoarcă în ţara de baştină. Fiecare adult care se declara de acord cu expulzarea primea 300 de euro, iar fiecare copil, 100.Plus transportul cu avionul. În fine, francezii s-au prins că, oricum numărau, le ieşea cam acelaşi număr de romi, toată plata generînd un du-te-vino care a stimulat Atlassibul (în direcţia Franţa) şi zborurile charter (în direcţia România). Acum s-a cam terminat, Franţa va încerca să-şi asume această problemă, adică să-i ajute pe romi să-şi găsească un loc de muncă, să-i cazeze, să-i integreze. În acest sens, lista de meserii propusă (şi acceptată) a crescut de la 150, la 291!

Să le urăm un sincer Spor la muncă!

5 thoughts on “Franţa nu-i va mai plăti pe ţiganii din România să se întoarcă. Încearcă să-i păstreze

  1. Super! Asta da grija pentru OM si respect pentru drepturile lui. La cat mai mulți “aclimatizati”! Dacă ar putea sa-si ia cu ei si palatele si naravurile pe care le-au transmis romanilor, ar fi perfekt!
    Eu am plecat in FR si din cauza tiganizarii României. Poate ca acum ma voi putea întoarce linistit…

  2. @ Marcel Tolcea: Mirosurile tari se sting, / “par fumurile unui crin” / ce-adie-n Cartier Latin / şi nu ne mai ating*
    ____
    * ce baftă pe ei, da’ ce baftă pe noi !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *