Riscă să treacă prea repede, aproape neobservat momentul de intensă prostie scris de judecătoarete arestate la București pentru luare de mită. Nu vorbesc despre cum și-au împărțit banii, despre cum se vindeau sentințele, aia nu e prostie, e corupție. Prostia a intrat în scenă în momentul în care judecătoarele au luat de bună ce le-au spus, în particular procurorii care le anchetau (bravo lor, au jucat excelent!): Că în liftul tribunalului nu se pot intercepta telefoanele și nici nu se pot înregistra convorbirile cu tehnică de specialitate. Iar ele numai din liftul ăla vorbeau! Desigur, liftul fusese pregătit pentru ascultare cu tot ce trebuia. Dovadă că procurorii cunoșteau marfa și știau cît de proaste sînt judecătoarele. După ce aceiași procurori le-au spus că telefoanele mai vechi nu se pot intercepta, femeile s-au dus și și-au luat telefoane mobile de la antichități! Dacă procurorii împingeau mai departe gluma și le “destăinuiau” că nu pot intercepta convorbirile în chineză din lipsă de transaltor, judecătoarele tute ori se apucau să învețe chineza, ori își angajau chinez să vorbească la telefon!

Trebuie să reținem că în Justiția Română vicierea actului de judecată nu se face în întregime din cauza corupției, ci și a prostiei. Să-i dăm prostiei porția ei! În plan personal, la unul din procesele pe care le-am avut ca ziarist, am primit un document în care era vorba de o firmă care nu-și plătise datoriile la bancă.  Nu era cazul meu, judecătoarea luase cu copy-paste ceva din alt dosar (vreo trei pagini!), ca să nu se mai chinuie să citească despre ce era vorba.Mi-aș dori să o aud și pe acea judecătoare tocmindu-se pentru șpagă în liftul de la Tribunal!

7 thoughts on “O pagină din istoria prostiei s-a scris la Tribunalul Bucuresti

  1. Orice comentariu este de prisos ! Nu doresc să par misogin , dar dacă aşa stau lucrurile , sunt …. proaste rău ! Nu cred că are legătură cu şcolile absolvite … 🙂

  2. Poate că eu dramatizez sau iau lucrurile prea în serios, nu ştiu. Dar ceea ce se întâmplă ÎN JUSTIŢIE este înspăimântător, pentru că de aici ar trebui să vină mântuirea unei ţări care se dovedeşte a fi din ce în ce mai coruptă, până în măduva oaselor.
    A fi coruptibil vine şi din calitatea şcolii care ţi-a oferit o diplomă (şi pentru prostie, nu doar pentru incompetenţă), dar şi mult mai de departe: din familia şi şcoala care în mod normal ar trebui să formeze caractere şi conştiinţe.
    Iar dacă există asemenea specimene în justiţie (cu certitudine, cele două judecătoare nu sunt excepţii), nu este deloc greu de imaginat nivelul de moralitate al majorităţii.
    Se mai poate vorbi la nivelul acesteia despre caracter şi conştiinţă? Asta ar trebui să sperie! Dar pe cine? Pe un prim ministru plagiator şi pe un posibil preşedinte repetent? Nu că pe cei dinaintea lor i-a interesat prea mult…

  3. Și eu cred că sunt proaste.Una dintre judecătoare (aia mai înaltă) zâmbea în timp ce un mănunchi de ziariști se strofocau pe lângă ea. Zâmbea ca proasta, la fel cum zâmbește și Ponta tâmp când îl întreabă un reporter la o televiziune străină de Fenechiu sau plagiat.

  4. păi ar fi culmea, judecător fiind, să te-apuci să-ţi baţi capu’ dacă ceea ce ţi se spune e real sau ba… na, că pe-asta chiar că n-o-nţeleg !!!

  5. Proaste tare domnul Morar, isi merita spagaritzele soarta, pacat ca intzeleg ca una avea copil acasa si i-l ia statul roman, ca era divortzata…Dar doctor Ponta trece la represalii, a declarat ins eara aceasta ca ‘atribuiile procurorilor DNA trebuie redefinite’…:)

Leave a Reply to alin savu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *