Sigur, motivul oficial pentru neintrarea în Spaţiul Schengen este legată de detalii ale stadiului graniţelor, MCV-ului etc. Dar, neoficial, mai e ceva: proştii din Europa nu sînt pregătiţi pentru libera circulaţie a proştilor din România. Dovada certă e furtul operelor de artă de la Muzeul din Rotterdam. Pe scurt, nişte idioţi, oligofreni (sau cum vreţi să le ziceţi în încercarea de a-i defini) au mers în Olanda să fure ceva. S-au gîndit să fure de la muzeu ceva uşor de dus, care ar putea să-l intereseze pe Becali. Ca să ajungă la muzeu au folosit GPS-ul! Deci, nici vorbă de studiu la faţa locului, de harta amănunţită a încăperilor (cum fac deştepţii din filme). Nu, băieţii au intrat, au furat, au băgat în perne marfa şi s-au gîndit că scot vreo 50 de mii de euro de la Becali. marfa fiind de vreo 20 de milioane. Se pare, din unele versiuni, că Becali nefiind interesat (el cumpără de predilecţie tablouri care-l reprezintă pe el) , mama idioţilor (ştiţi ce se spune despre mama idioţilor, nu?) a aruncat tablourile în foc.

Ce comentarii să faci pe seama acestui şir de stupidităţi comise de gaşca de la Slobozia? dar despre stupiditatea paznicilor de muzeu din Rotterdam? Singura prostie care fi putut depăşi dimensiunea acestui furt ar fi fost transmiterea lui în direct la OTV.

Deşi nu sîntem în spaţiul Schengen, vedeţi, idioţii, totuşi, nimeresc Europa (cu GPS-ul). Atunci de ce ne-am mai strădui să fim admişi? Pentru proştii care nu au GPS?

 

7 thoughts on “Proştii din Europa nu sînt pregătiţi, încă, pentru proştii din România

  1. In captura aia de ecran, cu oteve, fraza din susul ecranului chiar e pe bune, sau e traficata imaginea?! Daca e pe bune, atunci e bestiala!
    Cred ca si hotii sunt dupa imaginea guvernului, incomptenti, inculti, manati doar de dorinta de a obtine bani pe usurica, repede … prosti de put! Pe vremea lui Boc parca hotii nu erau asa idioti !!! 🙂

  2. Un pioner. Deschizător de drumuri și făuritor de stiluri și genuri în jurnalism acest Diaconescu. Până și în România Liberă am citit titluri „Șoc! Intră aici să vezi…” El ne-a arătat de fapt, ce nivel avem ca public media.
    Puii lui, emisiunile lui Capatos, Măruță sau Simona Gherghe au același ton de mahala. Și încă o sumedenie de emisiuni.

  3. Acum, sincer, cred ca avem o problema si cu cei care iau in serios declaratiile astora cum ca au pus pe gps ”muzeu” si s-au dus si au luat 20 mil…

  4. hotiiromani sunt o problema si ne fac de rusine 🙁 .Iar problema este ca inainte sa se duca in vest se specialzieaza furand romani cinstiti in Romania 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *