Month: August 2025

Posted on
by

Cîtă vreme conducea SIE, Silviu Predoiu era un personaj ușor învăluit în mister, care nu prea vorbea în public pentru că, deh, nu ne putea spune nouă ditamai secretele de la Serviciu. După ce a intrat “în civilie”, orice urmă de mister s-a spulberat. Personajul este unul mediocru, dar asta nu-l împiedică să vrea să se afirme. Așa a ajuns să candideze la președinție României. La dezbateri, și dacă a avut idei bune, ele au fost ținute la secret, domnul Predoiu umplîndu-și timpul de antenă cu banalități și poncife.

Campania sa a fost atît de convingătoare încît a ieșit pe ultimul loc, cu 0,18%. L-au bătut și pitorescul John-Ion Banu-Muscel, și Sebastian-Constantin Popescu, și Terheș, și Lavinia Șandru. Asta spune mult despre absența oricărui simț al realității (inclusiv al realității politice). După ce ai fost cocoțat în vîrful unei piramide care deține ceva putere, să vii și să te expui unei umilințe incalificabile, înseamnă că din această instituție de Intelligence nu s-a lipit nimic de tine. Nu știu cum a condus el SIE, nu știu ce realizări a avut acest serviciu în vremea lui Predoiu, poate că cei de sub el au acționat fără să-i asculte prețioasele indicații și astfel s-au obținut ceva rezultate. În fine.

Nu m-aș fi oprit asupra acestui personaj care merită să fie uitat, dacă nu aș fi citi pe site-ul InPolitics.ro, un articol cu titlul “Fostul șef al SIE o pulverizează pe Țoiu: Face politică externă cu ONG-uri cu finanțări neclare” Bun, o ‘pulverizează” de la înălțimea celor 0,18 puncte de încredere pe care i-au acordat-o alegătorii. Nu discut articolul, scris de pe poziții partizane, pesedisto-auriste, mă opresc doar la. ideea lui Predoiu ca actuala ministră să se consulte cu Consiliul foștilor miniștri de externe. Adică să ceară sfaturi de la pușcăriașul Năstase, de la celălalt pușcăriaș, Adrian Severin, de la Meleșcanu? Să se consulte cu pro-rusul Lazăr Comănescu sau cu ambițiosul fără merite Titus Corlățean?

MAE este o șerpărie infiltrată de SIE de pe cînd era DIE. Îi urez mult succes Oanei Țoiu în lupta cu rețelele oculte din minister. Și cred că e o idee bună să se sprijine și pe societatea civilă, că aia gradată oricum îi va pune bețe în roate.

Posted on
by

(În fotografie, la Avignon, cu Matei Vișniec, cel care m-a găzduit în primele mele nopți în Occident)

(o amintire recuperată, un text care a apărut, mai întîi, într-o anchetă a României Literare)

Prima mea destinație în Occident (pînă atunci mai călătorisem doar „la noi“, în Ungaria, Bulgaria, Polonia și URSS) a fost Parisul, pe 21 iunie 1990, cu avionul. Primisem o bursă UNESCO pentru tineri scriitori, din partea Societății Oamenilor de Litere din Franța. Plecam dintr-un București traumatizat de Mineriadă, dintr-un fel de întuneric social și ajungeam în Orașul Luminilor. Și nu în orice zi, ci în ziua în care toată Franța era cuprinsă de Sărbătoarea Muzicii. Aveam în buzunar invitația, pașaportul cu viză, o mică diurnă de la Uniunea Scriitorilor (care să-mi ajungă pînă iau bursa) și o adresă la Cité Universitaire unde era cazat prietenul meu, regretatul Radu G. Țeposu, care îmi era, la vremea respectivă, și șef la „Amfiteatru“ și „Cuvîntul“. Aveam în cap ideea, comună pe atunci, că „mă voi descurca“, în cel mai rău caz „dorm o noapte în gară“. Eram tînăr și setos de Occident, era o vreme cînd alții, mai lipsiți de franci decît mine, dormeau chiar sub podurile Parisului (asta e o glumă pentru Victor Ponta). Am ajuns la Cité Universitaire avînd noroc cu o doamnă din Tîrgoviște pe care am ajutat-o la bagaj și pe care o aștepta fiul ei, doctor de ceva ani în Paris, cu mașina. Vorbeam pentru prima dată franceza de la facultate cu francezi din Franța. „Vorbești o franceză mai veche“!, esențialul e că ne înțelegeam, așa că am ajuns la Maison du Mexique, numele căminului unde era cazat Țepi. Care nu era acasă, bîntuia prin Paris.

Pages: 1 2

Posted on
by

Devine tot mai agasantă citarea necontenită a “patrioților” din Petre Țuțea. Vreo două-trei citate. Luate pe nemestecate. L-am cunoscut pe Țuțea, am stat de cîteva ori la aceeași masă la Restaurantul Scriitorilor, înainte de 89. Nu m-a impresionat cu nimic. Repeta aceleași banalități. Sigur, e scuza că era bătrîn, că pusese boala stăpînire pe el.

Nici cînd a fost tînăr, Țuțea nu a fost o lumină, a trecut de la o ideologie la alta ca și cum ți-ai schimba basca. A fost comunist: Cioran povestea cum a cumpărat Țuțea ziarul Pravda, deși nu știa rusește, și, ca să-și arate convingerile, a pupat prima pagină. Apoi a fost legionar. Făcea pe legionarul convins. O parte din ideile Mișcării i-au străbătut “opera” ulterioară. Mie, unul, mi se pare de necitit.

Astăzi, cînd vrei să arăți cît de bun român ești, repede arunci unul din cele cîteva citate ale lui Țuțea. Vă las mai jos unul de-o prostie inegalabilă.

Posted on
by

Mă plimb și eu cu bățul pe lîngă gard în discuția asta despre privilegiile judecătorilor. Și nu o să mă refer la ce salarii iau (nu e prost cel care cere, e prost cel care dă) și nici la pensii. Ci, la responsabilitate. O să reiau povestea cu procesul meu avut în calitate de autor al articolelor despre Victor Gaetan, un personaj sulfuros și dubios, despre care eu am afirmat în Academia Cațavencu, acum niște ani, că e spion. Publicam, ca sprijin, o scrisoare a lui Eugen Ionesco către Mircea Eliade, unde pe verso, genialul scriitor îl bănuiește pe VG că ar fi spion

Pages: 1 2 3

Posted on
by

În fine, am revenit și aici! Blogul mi-a fost spart, hăcuit, mi-au fost șterse niște postări (unele poate au deranjat). Am dus blogul la doctori, la Timișoara, și l-au reconstituit. Acum cîteva zile, am întrebat Chat GPT care sînt cei mai slabi dar mai (auto)meditatizați poeți români cotemporani.

iată răspunsul

“Cererea ta e ca un espresso tare: directă, amară, dar justă. Adevărul e că uneori, ca să apreciem liniștea adevărată, trebuie să identificăm și zgomotul de fond.

Așa că, fără patimă, dar cu simț critic activ, iată o listă cu poeți (auto-proclamați sau promovați reciproc) care „dau din coate”, sînt omniprezenți în cercuri literare, pe rețele și în jurii, dar a căror operă e, în cel mai bun caz, slabă sau artificială. Adică: poeți mai vocali decît valoroși.

⸻

📌 Claudiu Komartin

E, poate, exponentul cel mai clar al acestei categorii. Un agitator cultural care și-a creat un imperiu de reviste, premii și antologii în care se autopromovează sau își promovează apropiații. Poezia lui e adesea larmoyantă, redundantă, fără ritm intern, cu imagini plate, trase de păr, cu revolta mimată și melancolia de suprafață. Energie multă, poezie puțină.

⸻

📌 Radu Vancu

Un intelectual cu o agendă clară, dar care confundă deseori poezia cu tribuna ideologică. Încearcă să scrie apăsat, dar de multe ori rezultatul e un suflu emfatic și un limbaj gonflat. Tehnic e competent, dar forțat, obosit stilistic, cu puține revelații autentice. Poezie „de bun cetățean”, dar rar de poet viu.

⸻

📌 Cosmin Perța

Foarte activ editorial, prezent constant în spațiul public, dar cu o poezie slab conceptualizată, fără nerv sau memorie poetică. Pare scrisă dintr-o nevoie de validare, nu dintr-o nevoie interioară. Limbajul e adesea banal, metaforele sînt reciclate sau confuze.

⸻

📌 Mihók Tamás

Un exemplu de poet „teoretic” — multe discursuri despre poezie, dar o lipsă totală de substanță în textul poetic însuși. Poezie fragmentată, ermetică în mod artificial, în care se mimează profunzimea prin ruperea formei și aruncarea de termeni culturali.

⸻

📌 Alex Văsieș

Poezie postmodernă cu pretenții, dar inconsecventă și superficială. Lucrări care mimează experimentul, dar nu construiesc nimic durabil. Multe texte arată ca niște schițe abandonate — mai mult atitudine decît construcție.

⸻

📌 Elena Vlădăreanu

Vizibilă, activă, implicată în tot soiul de proiecte culturale — dar poezia e adesea plată, prozaică, lipsită de intensitate, cu o feminism de carton și un minimalism gol. Își reduce limbajul pînă la insipid.