Tovarăşul Yves Montand ,acordînd autografe Bucureştenilor cu ocazia vizitei sale din 1957 în capitala României

Citind despre faptul că partidul Comunist Chinez vrea să facă mai atractivă ţara încurajînd viaţa de noapte, vă povestesc, în aceeaşi direcţie,  ceva despre Bucureştiul anilor 50. E o poveste pe care am auzit-o de la eminentul doctor Titus Cârstea, din Lugoj, un om care m-a ajutat mult în momente dificile de dinainte de 89. Domnia sa mi-a povestit că îi datorează cultura sa cinematografică de tinereţe lui Yves Montand, personal. A văzut în anii studenţiei cîteva filme noaptea, la cinematograful Patira de pe Magheru.  În februarie 1957, tovarăşul Yves Montand (şi tovarăşa sa Simone Signoret), memtru al Partiudui Comunsit Francez (alături de care a cîştigat primăria minunatei localităţi Saint Paul de Vence), a vizitat România. mai precis, Bucureştiul. După ce s-a plimbat pri capitală, la întîlnirea cu Gheorghiu Dej, actorul francez ar fi spus: Tovarăşi, totul este minunat, da nu aveţi viaţă de noapte.Proletariatul trebuie să se bucure şi noaptea”. La auzul acestor cuvinte, însuşindu-şi critica, organele de partid şi de stat aud decis să deschidă cinematograful Patria toată noapte. Şi să introducă în programul de noapte filme cît mai atractive. Astfel, stimaţi tovarăşi, cînd intra lumea la cinema, la ora unu sau la trei, se remarca agitaţie pe stradă, o agitaţie ce putea trece drept viaţă de noapte. Tovarăşul Yves a fost mulţumit, iar studentul la medicină Titus Cârstea, şi mai mulţumit, că putea vedea filme bune la preţ redus, în sesiunea de examene. 

Desigur, la cîtăva vreme după ce discuţia cu tov Yves Montand a fost uitată, cinematograful Patria a intrat în program normal. 

Sîmbătă, pe 10 februarie, la Destrousse, nu departe de La Ciotat, am avut Adunarea Generală a Asociației Amitié Franco-Roumaine, din care fac parte de cinci ani și mai bine. După această întîlnire “operativă”, la cîțiva metri de sala de festivități a primăriei, adică în Clubul local  Cercle du Progres, s-a desfășurat tradiționala masă pentru adunarea de fonduri în trezoreria asociației. Am fost în jur de 80 de persoane, în afară de membrii asociației venind pentru masă diverși simpatizanți. Costul unui loc: 25 de euro. Bun, asta sună ca o dare de seamă, dar am încheiat capitolul.

La această întîlnire s-a petrecut un gest care pe mine, personal, m-a emoționat. Autorul gestului,  Doamna Gabriela Porțan (soțul ei, Mircea Porțan, originar din Timișoara, a înființat asociația Casa Românească la Marsilia). Pentru că se apropie 1 Martie, doamna Porțan a venit cu aproape 100 de mărțișoare, confecționate, timp de o săptămînă, de ea singură, special pentru acest eveniment. Fiecare mărțișor era învelit într-un sul de hîrtie, legat cu șnur alb-roșu, pe care scria, imprimat în franceză, ce înseamnă mărțișorul la români. O săptămînă de muncă. Doamna Porțan nu e nici diplomat trimis la post, nici om politic venit în vizită la diapora, în căutare de voturi, nu e nimic din toate astea. E o persoană care iubește România și face tot ce-i stă în putință să o promoveze. Toate franțuzoaicele prezente (de diverse vîrste) au citit textul însoțitor, au privit mărțișorul și și l-au pus în piept. Toate! A fost un gest care le-a mers direct la inimă, ne-au mulțumit pentru asta. O promovare eficientă, printr-un gest neașteptat, a obiceiurilor românești.

Vă mulțumesc pentru asta, Doamnă Gabriela Porțan.

 

mohamed-lahouaiej-titre-sejour-mPentru că am semnat o dată o petiție de bun simț referitoare la orașul la Ciotat, primesc, din cînd în cînd, invitația de a semna tot felul de alte petiții, unele vecine cu nerozia. Ultima m-a indispus pentru că am simțit o manipulare stupidă. Petiția vrea să nu se mai pomeneasacă în media numele teroriștilor, vezi, Doamne, ca să nu devină staruri! Da, să rămînă anonimi. Vă dați seama că, dacă, prin absurd, s-ar aplica asta retroactiv, nu am mai auzi de Stalin și de Hitler, printre alții. ca și cum istoria ar fi o colecție de nume de tipi amabili, plăcuți, care n-ar fi ucis nici musca.

E clar că această cerere e stupidă. Dacă n-ar fi și perversă: pentru că, iar asta e limpede ca lumina zilei, teroriștii ultimulor ani (cu excepții mici) sînt musulmani. Dacă nu le pomenești numele, nu e evident că-s musulmani. Cum ai descrie masacrul de la Nisa? Un anonim bolnav, căruia nu-i dăm numele pentru a nu-l transforma în vedetă, a intrat cu camionul în niște oameni nevinovați adunați să vadă artificiile de ZIua Franței pe Promenade des Anglais, la Nisa. Gata, nici urmă de islam în știre. Cînd tocmai în numele islamului au fost înfăptuite ultimele atentate din lume.

În loc să se discute despre măsuri corecte și eficiente care să împiedice viitoare atentate, opinia publică este deviată spre discuții de acest gen, menite să ridice perdeaua de fum a corectitudinii politice tot mai aproape de fiecare dintre noi. Iar cei cunoscuți ca suspecți , fișați de serviciile secrete franceze (și europene), să se scufunde, tot mai mult, în anonimat.

Și, dacă această petiție ar avea succes, teroriștii (cei care au acționat și cei care nu au acționat încă) vor deveni, aici, în Europa, niște anonimi, în vrerme ce în statul Islamic, pe canalele lor de comunicare, ucigașii bezmetici vor deveni eroi.

Nu, nu sîntem loviți de niște anonimi, ci de oameni de lîngă noi, de tipi care urăsc civilizația occidentală și și-au pus în cap să o distrugă. Iar acești teroriști nu strigă ‘Evrika” în timp ce ucid, ci numele lui Allah.

 

PS (sau Update) Procurorul Republicii care se ocupă de atentatul de la NIsa susține că totul a fost premeditat, cu mai mult de un an înainte,  și că Mohamed Lahouaiej Bouhiel a avut complici. (Existau în telefonul asasinului fotografii de la 14 iulie 2015, din același loc, Promenade des Anglais) Asta ca să ia aminte prostovanii care au spus că e vorba de un lup singuratic, dezamăgit de divorț, sărit de pe fix,  și că nu are legătură cu Jihadul. Să gîndești astfel înseamnă sau să fii prost, sau să fii complice cu gîndirea teroristă.

Dacă treceți joi prin Bruxelles ne putem vedea și vorbi despre literatura română, împreună cu cei de pe afiș. Vineri întîlnirea se va repeta la Ambasada României în Ducatul Luxemburg, la ora 18.00,  iar sîmbătă, la Paris, într-o sală oferită de Ambasada României în Franța, de data asta la ora 15.00.

Mă bucur că acum nişte zeci de ani (nu spun cîte!), destinul mi i-a scos în faţă pe Toni Grecu şi pe ceilalţi din Divertis, oameni cu care am rîs şi i-am făcut pe alţii să rîdă pe scenă, la radio, la televiziune, pe plaja de la Costineşti sau la Serbările Zăpezii.

Dincolo de “amiciţia profesională”, de Toni Grecu mă leagă o prietenie solidă, probată în ani şi rămasă la fel de puternică şi acum cînd sîntem la cîteva sute de kilometri unul de altul.Asta după ce mulţi ani de zile am fost vecini!  Cînd ne întîlnim, de fiecare dată, discutăm de parcă ne-am fi despărţit cu o zi înainte. Mă bucur să am astfel de prieteni cu care să mă revendic de la aceleaşi valori, azi, cînd confuzia valorilor tulbură apele în viaţa publică. Credem în aceleaşi lucruri şi rîdem de aceleaşi lucruri! Iar ăsta, da, e un privilegiu!

La Mulţi Ani, Toni Grecu, abia aştept să ne întîlnim şi să continuăm să rîdem de acolo de unde am rămas data trecută!

Am cunoscut-o pe Doamna Valmy la New York, prin Liana Cojocaru și prin prietenii de la Lumea Liberă, regretații Dan Costescu și Cornel Dumitrescu. Am stat de vorbă , însă,mai mult în România, unde se reîntorsese după 90. Începusem să lucrăm la o biografie a ei, am înregistrat ore întregi pe reportofon, am și transcris zeci de pagini, dar Doamna Valmy a tot ezitat dacă să publice sau nu cartea. Nu a publicat-o. Mi-a spus lucruri foarte interesante, multe dintre ele se știu acum, au apărut prin tot felul de interviuri, altele s-ar afla numai dacă s-ar publica acea biografie.

Istoria cosmeticii din Statele Unite îi va reține numele din mai multe motive, unul dintre ele fiind că ea a fondat prima școală de cosmetică din New York și a pus bazele Asociației Cosmeticienilor din SUA. Plecată în America spre 40 de ani, divorțată, mamă a unei fetițe, Christine Valmy s-a angajat la un salon de cosmetică. Acolo a aplicat un tratament propriu unei fete tinere care avea acnee. Și care s-a vindecat. Povestea a ajuns într-o revistă iar în urma articolului a primit milioane de scrisori. Milioane. De aici a început totul, rețeaua de cabinete de cosmetică, școala din NY, producția de cosmetice etc. Cînd am ajuns prima dată în NY, înainte de a o cunoaște (îi știam doar numele) am văzut salonul ei pe Fifth Avenue, față în față cu Hotel Plaza. Acum, în acel loc (și în locul altor cîteva magazine de atunci) se înalță celebrul Apple Store, deschis non-stop. Continue reading

Deşi este cam tîrziu, totuşi, gestul renunţării la un titlu obţinut prin fraudă face, cumva, lumină în povestea doctoratului lui Victor Ponta. Renunţînd la el, după ce Universitatea care i-l acordase a făcut demersuri de retragere a titlului nu e tocmai un act de eroism. dar, de unde eroism la Ponta. Şi, totuşi, gestul nu lămureşte un lucrru.

Un văr de-al meu, eminent om de ştiinţă, cercetător, cu un doctorat adevărat, muncit, mi-a trimis azi un mesaj. Desprind  din acest mesaj un fragment care ar trebui să nască nişte întrebări:

“Nu stiu câtă lume stie – lucrul acesta se poate verifica foarte uşor – că, după legea română, deținătorul titlului de doctor în drept obține automat calitatea de membru în baroul de avocați. Altfel, se ajunge foarte greu in barou. Trebuie ani de practică in biroul de avocatura al unui maestru, care-si exploatează la sânge angajații tineri și nu-i învață nimic, ca să nu aibă concurență, e nevoie de o serie de examene, unde e nevoie de șpagă ca să treci etc. etc. Acesta este motivul pentru care titlul de doctor în drept se obține greu, cu foarte mulți bani, conducătorii de doctorat sunt puțini și plini de bani, greu ajunge cineva doctorand. Ponta și-a obținut calitatea de avocat în baza titlului de doctor de la UB. Averea și-a făcut-o ca avocat, așa declară el. Prin deducție logică, averea și-a dobândit-o în baza titlului de doctor. Când titlul de doctor a fost dobândit prin fraudă, ce caracter are această avere?”

Victor Viorel Ponta declară că după ieşirea din politică se va dedica unui alt demers doctoral. Deşi, acolo mai mult se scriu cărţi decît se dau doctorate.

O faptă gravă riscă să treacă neobservată. Aflăm, de aici că Victor Ponta, copilot şi premier, e solidar cu atentatorul Sobaru, cel care a intrat cu maşina în gardul Guvernului. Din fericire, atentatul nu a avut urmări, iar autorul, Adrian Sobaru, un nebun util guvernării (cel care s-a aruncat de la balconul Parlamentului şi, ca răsplată, a primit un apartament) a fost arestat la domiciliu.  Nu contest decizia justiţiei, deşi, dacă judecătorii vor fi duri, după ce va ieşi de la mititica, Sobaru s-ar putea să intre cu maşina în casa lor sau să-i calce pe trecerea de pietoni. Cum să fii, bre, Victore, solidar cu atentatorul? Cum să-l anunţi că tu nu depui plîngere? Cum să faci presiuni la adresa justiţiei pronunţîndu-te în defavoarea arestului preventiv?

Victore, ai făcut studii de drept (nu vorbesc de doctorat, mă refer la studiile alea de bază) şi trebuie să ştii că atitudinea ta, mesajul tău, creează un precedent Orice cetăţean care vrea să intre cu maşina plină cui explozibil, de pildă, în Guvern, în clădirile statului, în instituţii, se va prevala de faptul că această faptă  nu este incriminată de Guvern, care nu depune plîngere. 

Avocatul lui Sobaru (cu competenţe în psihiatrie, se pare) declară că nu e nevoie de un control psihiatric al clientului său, acesta era doar nemulţumit de ceva, de aceea a recurs la atentat.

Victore, în orice ţară europeană, o astfel de declaraţie de solidaritate cu un terorist ar duce la demisie. Dar tu nu eşti nebun să-ţi dai demisia.

A fost considerată, la un moment dat, cea mai frumoasă femeie din lume! Brigitte Bardot, zisă B.B. a rămas, cu imaginile de atunci, un simbol al frumuseții. Dar vremea aceea s-a dus. Pentru cei mai mulți, B.B. înseamnă, acum, Bed and Breakfast!

Pe 28 septembrie Brigitte Bardot va împlini 80 de ani. Deja poate fi socotită un simbol al longevității. Așa trece gloria lumii!

Sigur ştiţi că, mereu, cînd e vorba de dezvoltarea Europei occidentale, noi, românii, spunem că, în vreme ce noi apăram creştinismul şi ne luptam cum puteam cu turcii, cu semiluna, cu islamul ajuns la Gurile Dunării, Occidentul, liniştit, înălţa catedrale. E o realitate istorică destul de uşor de apărat.

Am observat că, în ziua de azi,  roata Istoriei s-a cam întors. În vreme ce noi, românii, ridicăm liniştiţi mîndră Catedrală, Occidentul, săracul, luptă (cum poate) cu islamul.