Televiziunile franceze au difuzat, în perioada asta, o grămadă de filme cu Depardieu, încît dacă nu ai fi ştiut că e vorba de refugiul fiscal al actorului, puteai foarte bine să crezi că e un omagiu postum! Ceea ce credeau guvernanţii francezi că se va întoarce împotriva   lui Depardieu, acuzele de laşitate şi de lipsă de patriotism, au avut alt efect şi, încet, încet, un nou val de simpatie îl spală pe actor. Pentru că Depardieu nu este un moştenitor al unei averi fabuloase care părăseşte ţara strămoşilor săi bogaţi. Dimpotrivă, e vorba de un om cu o biografie de sărac, pînă la un moment dat. Crescut, într-u  orăşel proletar din centrul Franţei,  de un tată alcoolic şi violent, care vindea l’Humanité (ziarul comuniştilor francezi) şi de o mamă care, ca să nu mai îngreuneze familia cu noi guri, avorta mereu, Gérard nu avea alt viitor în faţă decît să muncească şi să devină ca tatăl lui, beţiv şi violent. Nici şcoala nu i-a plăcut viitorului actor. La 13 ani a scăpat cu noroc de închisoarea pentru minori. La 14 ani s-a angajat la o tipografie. La 17 ani plecă la Paris, cu un prieten, să-şi încerce norocul. Se agnajează la diverse circuri ambulante, apoi ajunge la Teatrul Popular, unde joacă pentru muncitori. Ce stîngă mai curată şi mai pauperă vreţi? Nu-şi neagă originile, mai tîrziu va susţine Partidul Comunist Francez, apoi pe Mitterand la preşedinţie.

De cînd şi-a anunţat intenţia de a părăsi regimul fiscal al Franţei, brusc, Depardieu e numit “prietenul lui Sarkozy”!. Stînga îl beşteleşte pe unde apucă, primul ministru îl face de ruşine, îl acuză în fel şi chip. Depardieu plăteşte, în ultimul an, 85% impozit! Iar viitorul sună sumbru pentru bogaţi, deşi Legea care impozita cu 75 % veniturile mari a căzut la Consiliul Constituţional. Depardieu s-a trezit şi e revoltat. Atît de revoltat încît va părăsi Franţa. Dar nu toată Franţa, ci doar Franţa lui Hollande. În scrisoarea către premierul Ayrault, Deardieu îşi consfinţeşte poziţia de dreapta: “Plec pentru că dumneavoastră consideraţi că sccesul, creaţia, talentul, de fapt, diferenţa, trebuie să fie sancţionate!”

 

Într-un top 100 al fazelor tari de televiziune prezentat de un post francez, pe locul întîi s-a situat o mică poveste care mi-a plăcut foarte mult, deşi e, în mod clar, încărcată de aroganţă. Un concurent la varianta americană de ala Vrei să fii milionar, John Carpenter, a ajuns în faţa întrebării finale, de un milion de dolari. Regis, moeratorul emisiunii, i-a spus că nu a folosit pînă atunci niciuna dintre variantele ajutătoare. John Carpenter a spus că, la această întrebare, ar vrea să apeleze la varianta “sună un prieten”. A vrut să-şi sune familia, să vorbească cu tatăl său. Cînd l-a avut la telefon, a spus: “Tată, sînt în faţa ultimei întrebări, dar nu te-am sunat ca să-ţi cer ajutorul, te-am sunat ca să-ţi spun că tocmai voi cîştiga un milion”. După care, în faţa prezentatrului uşor descumpănit, John Carpenter a dat răspunsul corect. (Tot parcursul acestui concurent îl puteţi urmări aici) .Deşi e o doză destul de mare de aroganţă în aceadtă atitudine (după părerea mea), totuşi, cred că împortantă este, aici, mîndria unui fiu care-şi sună tatăl ca să-i anunţe o reuşită. Şi, trebuie să recunoaştem, să cîştigi un milion de dolari pe bază de ce ai în cap e o reuşită!

Am o mare admirație pentru oamenii dedicați spiritului, credinței, mai ales. Îi admir pe preoți, pe călugări, pe pastori, pe rabini,  pe pustinici. Vorbesc foarte serios. Dar admirația mea se referă doar la prelații autentici, nu la papagali. (Știți, probabil, povestea cu preotul care a venit la Arghezi și l-a întrebat ce crede, dacă există sau nu Dumnezeu, că ar vrea să afle de la cineva autorizat. iar Arghezi i-a spus: Părinte, dacă ai astfel de întrebări, de ce te-ai făcut preot și nu te-ai făcut căcănar?!). Mi se pare că este înălțător să-ți dedici viața credinței (nu una anume, nu fac, în această postare, o deosebire prea mare), să încerci să ții legătura între semenii tăi și lumea textelor sacre.Să dai spiritului o importanță mai mare decît trupului. De la această premisă pornesc atunci cînd spun că Mihai Gâdea are circumstanțe agravante pentru ceea ce face acum. El s-a pregătit să devină un slujitor al lui Dumnezeu, a făcut o facultate de Teologie, era gata să-i lumineze pe semenii și frații săi. Dar a luat-o în altă direcție. A ales să iasă din lumea pentru care se pregătise. Cînd îl văd (de fapt, de ceva vreme nu mă mai uit, dar am ecouri) cum se pune în slujba lui Felix, un odios servitor al Diavolului Roșu, încerc să-mi explic cumva situația. Nu cred că Mihai Gâdea nu știe cum a prigonit Securitatea lumea credincioșilor. Nu cred că nu știe, de asemenea, să deosebească, așa, la modesta scară umană, adevărul de minciună. Atunci, cum se explică rîvna odioasă cu care pledează pentru “valorile” lui Felix? Nu-mi pot explica rolul lui de inchizitor transfigurat atunci cînd atacă alți semeni. Asta e iubirea de oameni pentru care s-a angajat, prin drumul lui profesional, prin jurămintele lui spirituale, Mihai Gâdea?Nu pot să înțeleg ce mecanism sufletesc pervers acționează atunci cînd îl slujește pe Iuda. Nu arunc cu piatra, nu-l judec pe Mihai Gâdea. dar nu pot să nu afirm ce cred: dacă există o judecată de Apoi, atunci Mihai Gâdea va confisca, pentru sine, un întreg complet de judecată.

Pentru că a vrut să se lipească şi el de Moş Crăciun, să-şi ia un pic de strălucire, Crin Antonescu a venit cu o urare pentru toţi cei  care se numesc Cristian. Dar nu a lăsat lucrurile aşa, a inventat şi un Sfînt Cristian care, culmea, nu există în calendarul Ortodox pe 25 decembrie. Acolo, în calendar, este marcată doar Naşterea Domnului. Dar, ignorantul, leneşul repetent de la Istorie, a vrut să se dea mai catolic decît Patriarhia, inventînd un sfînt. După ce a luat 300 de like-uri, postarea a dispărut de pe net. dar o găsiţi aici! Păi, cu astfel de gafe, Crin va ajunge la Cotroceni cînd comemorăm un alt sfînt: Sfîntul Aşteaptă!

Să mai luăm şi un subiect uşor şi plăcut. Vă propun un cîntec interesant. E vorba de Comme d’habitude, cimpusă de Claude François. da, cînd o asculţi zici că e o preluare în franceză a mai cunoscutei melodii My Way. Ei, bine, nu e aşa. Cum spuneam, compozitorul şi primul interpret este Claude François. Paul Anka, în vizită în Sudul Franţei a auzit piesa, i-a plăcut şi a cumpărat dreptul de autor. Apoi a rescris-o pentru Frank Sinatra. Astăzi, My Way este cel mai tare cover din lume. Iar varianta primă o ştie muuuult mai puţină lue. Eu am ales, petru seara asta de Crăciun, varianta interpretată de Michel Sardou.
http://youtu.be/_pL_mDNsJUs

Asistăm la escaladarea extraordinară a tupeului celui ce a fost premier al României şi aum se află la mititica. Puşcăriaşul Năstase ne dă lecţii nouă, celor obişnuiţi, şi le dă ordine colegilor de partid.  Recent a făcut pe deşteptul în privinţa “protocolului Băsescu-Ponta”.  Oare chiar nu pricepe deţinutul Năstase că odată cu pierderea drepturilor cetăţeneşti pe care i le-a adus condamnarea, a pierdut şi dreptul de a ne mai da lecţii şi de a mai face pe deşteptul, pe “El Însuşi”? Văd că are o activitate pe blog peste ceea ce-i permite legea ca număr de comunicări cu exteriorul. Eu cred că are un computer la îndemînă, în puşcărie, ceea ce e deja problema sistemului penitenciar, e o încălcare a legii. Vreau să avansez o ipoteză care nu e chiar aşa de hazardată. dat fiind faptul că Năstase poate trasmite texte afară. Dacă, zic eu, nişte colegi de puşcărie, infractori din crima organizată, se folosesc de Năstase pentru a comunica, în mod codificat cu exteriorul? Dacă printre rînduri sînt informaţii şi ordine transmise de la capii arestaţi ai lumii interlope? Poate că aceste postări bomboniene coţin, cifrat, ordine de execuţie ale unor persoane incomode. De unde să ştim că nu e aşa? Poate că o mînă de specialişti în decodare ar da un răspuns mai clar la această bănuială a mea. Dar decît să se apuce lumea să decodifice, nu mai bine e chemat deţinutul Năstase la ordine? Şi să i se dirijeze elanul scriitoricesc spre memoriile de puşcăriaş de mai tîrziu?

Update: iată că s-a dovedit foarte repede că, în România, jafuri, spargeri şi alte alea se pot coordona din penitenciar. Q.E.D. !

Tot mai odiosul Marga, pe măsură ce-l descoperim, a afirmat sus și tare, acum vreo cîteva luni, că nu a colaborat în nici un fel cu fosta Securitate. Dar nu l-a crezut nici măcar Ponta, care l-a schimbat, fără explicație de la MAE, aflînd mica informație. Acum au apărut și cîteva documente despre turnătoriile lui marga. Unul din obiectivele “vizate” de posesorul numelui de cod Horia a fost profesoara Katherine Verdery, un antropolog american care s-a interesat, profesional, de România, o persoană care vorbește foarte bine românește etc. Mi se pare comică, acum, turnătoria cu benzina. KV venise cu mașina în România, a adus și o canistră de benzină pe care a depozitat-o acasă la Marga. Despre micile atenții, Marga nu detaliază, mă gîndesc că a luat cafeaua și Kentul (generic vorbind) fără să clipească. Dar cu canistra nu s-a împăcat, a dat-o-n gît pe răufăcătoarea Verdery!

Sînt sigur că mai există dovezi despre Marga turnătorul după cum sînt sigur că în decizia CNSAS au existat niște influențe politice foarte clare. În urma cărora se spune că, deși a turnayt, marga nu a colaborat. Voi reproduce o afirmație pe care am făcut-o și pe o rețea de socializare: marga nu a colaborat cu Securitatea. dar Securitatea a colaborat din plin cu Marga!

sursă foto aici