Fotografia de mai jos nu e făcută în te miri ce ţară condusă de fundamentalişti musulmani. Nu, e realizată în Canada, în Markham, Ontario, şi reprezintă 24 de noi cupluri căsătorite deodată. Poza era însoţită de o glumă pe care o reproduc: “Să sperăm că fiecare bărbat se va duce acasă cu faţa de masă aleasă”

Prin anii 70, cînd Ion Dolănescu dădea admitere la Filologie, în Timişoara (pe bune, nu e glumă), meditatorul lui era Tiberiu Ceia. Şi pentru că învăţatul la examen nu le-a luat tot timpul, au scos şi un disc cu un tiltu pe care nu cred că-l voi uita vreodată: Doi voinici din lumea mare. Nu numai că nu au cheltuit bani cu meditaţiile, dar au mai şi cîştigat ceva, socotind banii pe disc şi nunţile la care au cîntat, împreună, în acea perioadă. Ei, mai jos, vă propun o fotografie cu alţi doi voinici din aceeaşi lume mare, Steve Jobs şi Bill Gates. Sînt doi oameni care au modificat lumea asta mare, făcînd-o şi mai mare, în termeni de computere. Asta e situaţia, România a dat doi voinici unor nunţi şi petreceri, America ne-a dat posibilitatea să avem computere, telefoane inteligente, programe de computer. Din ambele cupluri despre care am vorbit, a dispărut cîte un voinic. Şi asemănările se opresc aici.

 

Discuţia despre oportunitatea adopţiei în cazul cuplurilor de homosexuali este depăşită de realitate, pentru că viaţa bate filmul pînă nu-şi mai revine.  Elton John şi soţul/soţia David Furnish au găsit soluţia, manufacturîndu-şi (pardon de expresie!), pur şi simplu, un copil. Cei doi domni şi-au mixat sămînţa şi au inseminat o mamă surogat. Rezultatul, un băieţaş drăgălaş pe care-l vedeţi în fotografia cu cele două jumătăţi de tată. Un băiat de băieţi, cum ar veni. Aici, chiar că e vorba de pater incertus. Sigur că prin analiza ADN-ului se poate afla care a fost mai puternic în lupta pentru reproducere, dar asta nu mai contează, că doar nu să se concureze au recurs cei doi la cocktailul cu pricina.

Sînt curios, totuşi, cum ar fi făcut un singur coipil copil două mame lesibiene.

Reproduc, mai jos, un banc destul de trist despre învăţămîntul universitar, despre unde a ajuns el şi cam ce garantează absolvenţilor. Cred că e vorba, totuşi, de o Facultate de drept de la te miri ce universitate privată.

– Salut Sergiu! Bai, de cand nu ne-am mai vazut! Ai terminat Dreptul?
– Da, sunt licentiat!
– Bravo ma, eu nu am reusit! Da-mi si mie un meniu Big Mac mare…