Pentru mine, instituţia mulţumitului e sfîntă. Dacă nu ne mulţumim unii altora, lumea e mai tristă. Aşa cred, aşa am crescut, aşa îmbătrînesc. Din păcate, mi  s-a întîmplat ceva de neconceput. Nu am mulţumit cuiva pentru un sprijin foarte important. Nu pentru că am uitat, ci pentru că, deşi îmi e în reflex să mulţumesc, am avut un moment în care, pur şi simplu, emoţionat peste măsură, nu am făcut ceea ce era de cuviinţă. Acum, cînd rememorez întîmplarea, desigur că aş putea găsi scuze, dar ele nu ţin loc de mulţumesc. Tocmai de aceea, în mod public, îmi fac mea culpa şi spun un MULŢUMESC sincer persoanei pe care am nedreptăţit-o, atunci, prin lipsa unui gest firesc.

Două fapte apropiate cronologic între ele.

Duminică, 20 octombrie, în Cairo (suburbia Warak), la ieşirea de la o nuntă coptă (creştină, adică, de rit copt) doi oameni mascaţi, pe motocicletă, au tras cu mitraliera în cei care ieşeau din biserică.  Patru morţi şi18 răniţi. Printre cei ucişi, o fetiţă de 12 ani.

Marţi, 15 octombrie, premierul Ayrault şi ministrul de Interne francez, Manuel Valls, au participat, la Marea Moschee din Paris, la festivităţile prilejuite de Aid el-Kebir, o mare sărbătoare musulmană. Cu această ocazie, premierul francez a spus: “Prin voi, salut o mare religie a Franţei. Apreciez locul său în ţara şi în istoria noastră. ….”

Monseniorul di Falco, episcop de Gap şi Embrun, o personalitate activă a catolicismului francez, a recurs la o ironie îndreptată spre  cei doi demnitari. A apreciat deschiderea spre religie a statului care, pe de altă parte,  se laudă cu laicitatea sa indiscutabilă şi, după modelul participării la sărbătoarea musulmană, i-a invitat  pe cei doi la evenimentele unei alte mari religii a Franţei, catolicismul. Prelatul şi-a manifestat încrederea că această deschidere va determina guvernul să apere şi creştinii discriminaţi şi i-a invitat pe cei doi oficiali la Catedrala din Gap, fie de Miercurea Cenuşii, fie de Paşte. Cei care cunosc puţin viaţa publică din Franţa vor înţelege această ironie fină şi puternică în acelaşi timp.

Graficianul Eugen Mihăescu mi s-a părut un tip interesant cînd l-am cunoscut la New York. povestea cu haz cum a ajuns consilierul lui Iliescu, avea umor. Mai apoi, împreună cu colegii de la Academia Caţavencu l-am sprijinit pentru postul de ambasador al României la UNESCO. E un episod despre care nu vreau să spun mai mult.  Apoi, cînd Eugen Mihăescu a crezut că e om politic şi a intrat în PRM, lîngă Vadim, mi s-apărut că şi-a mai pierdut din umor. I-am citit cartea de memorii (Printre linii) , am regăsit umorul, dar am constatat că şi-a cam pierdut memoria. La fel se întîmplă şi-n fragmentul de mai jos, extras dintr-un interviu acordat ziarului Adevărul: “Visam de mult timp să ajung în America. Acum era momentul, deşi nu ştiam o boabă de engleză. Desenul este un limbaj pentru muţi. Mi-am pregătit vreo 10-15 desene. În general, m-am pregătit ca pentru o expediţie la Polul Nord. Odată ajuns în Manhattan, m-am oprit la “The New York Times” şi am avut grijă ca uşa batantă să nu mă arunce afară. Am intrat şi n-am mai ieşit pentru 25 de ani”. Aşadar, din acest fragment rezultă  că, neştiind limba, Eugen  Mihăescu a dat buzna peste redacţia NY Times cu 10 desene şi a ieşit peste 25 de ani. Ştiu, e o metaforă, între timp a mai ieşit din redacţie, s-a plimbat, şi-a cumpărat apartament, şi-a făcut atelier etc. Numai că nu de metaforă mă împiedic, ci de absenţa unui adevăr pe care-l ştiu cei din preajma lui Eugen Mihăescu. El a intrat la NYTimes ajutat, garantat şi prezentat redacţiei de un mare grafician al ziarului, emigrat şi el din România, Saul Steinberg, o adevărată instituţie. Care, cum spuneam, l-a ajutat să publice în paginile ziarului. Desigur, mare caracter, Eugen Mihăescu a ajuns, mai tîrziu, să-şi înjure binefăcătorul şi, iată, să-l şteargă cu buretele din biografia sa. Eugen  Mihăescu  nu suflă o vorbă despre cum a plecat de la NY Times, deşi trebuie să fie un episod la fel de interesant ca toată viaţa sa repovestită, acum, la senectute. Deşi este indecent să-ţi scrii memoriile dacă memoria îţi joacă feste. Sau de vină o fi caracterul?!

 Iartă-ne Basarabia că n-am prea fost la mitingul autorizat. Am văzut de cîteva zile afişe, pregătiri, îndemnuri, liste făcute la metrou, dar noi nu sîntem aşa, nouă ne place să ne adunăm spontan, fără autorizaţie, pe facebook. Tu, dragă Basarabia,. nu eşti un subiect cool, pe noi ne interesează un sat din Apuseni, nu o ţară soră de peste Prut. Asta e situaţia, te rugăm să ne înţelegi. Nouă ne place să strigăm slogane haioase gen “Roşia şi Pungeşti, două inimi româneşti”. Basarabia nu rimează aici, chiar dacă, poate, are şi ea o inimă românească. Noi îi urmăm pe liderii noştri, Claudiu Crăciun, Mircea Toma, Remus Cernea. Ei nu au primit nici o indicaţie să mergem la miting, aşa că nu am mers. Am mers tot la ce ştim noi, la chestia cu Roşia Montană că ne place cum iese, cum facem mişto de cine ni se opune… Noi sîntem contra gazului de şist, nu pentru Unire. Nu te supăra, Basarabia, nouă ne plac produsele tale, mai ales alea culturale, ne place să ascultăm muzica ta, cu Zdob şi Zdub, cu Pavel Stratan. Părinţilor noştri le plăcea şi de Vieru, poetul, şi de soţii Aldea-Teodorovici. Erau simpatici. Dar nu suficient încît să ieşim azi la miting. Dacă vreţi să milităm pentru voi, băgaţi ceva exploatări cu cianură, că sărim ca arşi, ne adunăm, cîntăm, uniţi salvăm,  mergem pe bicicletă, îi spargem şi capul lui Daniel Barbu, la o adică. Dar chestia asta cu Unirea, nu ne amestecăm. Că se supără Vasilică Ernu şi Costi Rogozanu.

Iartă-ne Basarabia, dar, sinceri să fim, nu avem fonduri să ne adunăm, să facem colante din alea haioase, să lipim afişe. Să ştii, Basarabie, dragă, că ai potenţial. Ne-a plăcut ce ai cîntat, deşi nu am înţeles aluzia :”Of, of, mama mea,. Vai, sărmana Basarabia! Basarabie frumoasă,. De trei ori ai fost mireasă. De trei ori ai fost mireasă. Şi a patra ai fost arsă. Of, of, mama mea,.” E mişto chestia cu mireasa, poate o folosim şi noi la mitingurile astea, neautorizate, cu Roşia Montană. Facem o mie de rochii de mireasă (dacă obţinem fonduri) şi punem de  o “nuntă fără cianuri! ”

Iartă-ne Basarabie, sperăm să te descurci şi singură. Că şi noi sîntem singuri împotriva capitalismului!

 

Într-o perioadă din viaţa mea de angajat al trustului Pro am făcut revista presei la emisiunea de dimineaţă, între şapte şi nouă. Moderaorii emisiunii erau Andrei Zaharescu şi Ioana Moldovan, eu aveam felia mea în emisiune. Într-una din acele dimineţi, după ce am trecut pe la  garderobă şi pe la machiaj, ajungînd în platou, am constatat că Andrei Zaharescu nu mai era acolo, locul lui fiind luat de Florian Petrică, fost, pînă atunci, prezentator de sport.  Am întrebat ce s-a întîmplat şi răspunsul sec a fost: “Andrei Zaharescu nu mai lucrează în trust”. De pe o zi pe alta, fără preaviz. Aveam să aflu explicaţia completă chiar în acea zi, pe holuri, acolo unde se spune adevărul în mai toate instituţiile româneşti.

O colegă de-a noastră care lucra şi ea la această emisiune s-a dus să facă un reportaj pe teme de sănătate la o clinică modernă, privată. La plecare, patronul (sau patroana) firmei a întrebat cît trebuie să plătească.  E ca data trecută? Nu costă nimic, a spus reporteriţa, iar interlocutorul său i-a dezvăluit că, la un reportaj precedent, făcut cu ceva timp în urmă, Andrei Zaharescu, autorul reportajului, a cerut nişte bani de publicitate. Pentru care a eliberat chitanţă. Colega a relatat întîmplarea la conducerea Pro Tv şi povestea a ajuns la Adrian Sârbu. Chitanţa ruptă de Zaharescu nu avea nici o legătură cu trustul, banii i-au mers lui direct în buzunar. O minimă anchetă a dezvăluit că acel caz nu a fost singular. Zaharescu a fost chemat de Sârbu şi dat afară, cu menţiunea că nu-i permite să se angajeze doi ani la nici o televiziune. Declaraţia lui Zaharescu despre faptele sale este, se spune, într-un sertar al lui Adrian Sârbu. Care nu a chemat poliţia sau procuratura pentru că nu voia o asemenea lovitură de imagine pentru televiziunea sa.

Cariera lui Zaharescu nu s-a oprit în acest moment cu iz penal. A continuat, glorioasă, la Antene. Apoi la Guvern. Dacă a ştiut povestea, Ponta e de condamnat pentru selecţia purtătorului de cuvînt.  Dacă nu a ştiut-o, e vinovat că nu are consilieri buni şi nici un bun serviciu de resurse umane.

Acum Andrei Zaharescu merge la Cape Town. Sper  ca, pentru imaginea României, să lase chitanţierul cel fals acasă.

 

Citesc, stupefiat, următorul fragment de articol: “Ministrul de Interne, Radu Stroe, a dezvăluit pentru gândul că a existat o decizie politică prin care li s-a permis protestatarilor să blocheze bulevardele, atâta timp cât s-au comportat civilizat.”

Să traduc?

” Ministrul de Interne dezvăluie că i se rupe-n paişpe de lege, că nu-l interesează ca ea să fie respectată, cîtă vreme cei care o încarcă sînt nişte foşti votanţi ai formaţiunii politice care l-au adus la Putere. Şi care sînt îmbrăcaţi frumos şi se dau cu parfum, cîntînd cîntece mobilizatoare . Dacă vor striga Jos Ponta! (ceea ce nu e defel plauzibil, că doar “avem oameni infiltraţi acolo, de la Claudiu Crăciun la alţii, mai puţin cunoscuţi”) Jandarmeria va primi ordine precise de dispersare a manifestanţilor care încalcă legea”.

Deci, puterea ia decizia politică de a permite şi a încuraja încălcarea legii. Aşa ceva, pînă acum, eu, unul, nu am mai auzit. Dar sînt convins că rezerva de ipocrizie şi preacurvie politică a Guvernului Ponta e inepuizabilă.