Nu aș vrea să treacă neobservat aceasată amplă limbă pe care o plimbă distinsa Alina Mungiu pe dosul plagiatorului Ponta. Ar fi nedrept să trecem peste spasmul gîndirii acestei personalități academice care, deși nu a fost niciodată angajată acolo, se laudă că a avut studenți la Harvard (în Catania, însă, nimic!). Impostura light trage la impostura hard. Și o laudă:
“După cum poate știți, nu mă număr printre oamenii cu vederi partizane din această țară. Țin, în general, cu cine este tratat nedrept și se află în inferioritate, nu de alta, dar să vadă copiii care cresc mari că există și asemenea poziții publice pe lume, de asta v-am arătat pentru prima dată simpatie la începutul anului 2012, când vă luptați din greu din opozițe. Nici acum, când sunteți la putere, nu vă bănuiesc că vreți să duceți țara în Rusia, în China sau mai știu eu unde. Mai degrabă mă tem că vreți să o lăsați unde e. Nici nu am fost printre cei mai severi cu abaterile d-voastră personale: dacă erați studentul meu ați fi rescris teza și ați fi căpătat titlul doar atunci când ați fi reușit să scrieți ceva orginal și pe măsura inteligenței d-voastră. Dar tocmai pentru că eu știu cu câți alți băieți din România am eșuat în a-i face să privească propria lor muncă cu ceva mai multă autoexigență, că graba de a se ajunge e mult mai mare decât rigoarea profesională, nu v-am făcut o vină specială din păcatul doctoratului d-voastră, mai ales că demascările externe nu îmi plac. Mi-am spus doar că ați nimerit prost, peste Adrian Năstase, și că dacă nimereați mai bine poate nu se întâmpla. Am ajuns, dintr-o întâmpare biografică, profesor de democrație: și respect alegerile votanților, iar d-voastră ați fost votat de două treimi din votanți. Meritați deci, mi-am spus, o șansă să ieșiți din cercul vicios pe care vi l-au creat mai marii d-voastră cînd erați doar un băiat, nu să fiți zilnic acuzat că sunteți agent acoperit. Nu ați auzit niciodată de la mine asemenea lucruri.” Deci, ca și în cazul lui Ceasușescu, anturajul e de vină, avem de-a face cu brînză foarte, foarte bună, în burduf ușor compromis..
Întregul text, o blîndă mustrare a lui Ponta (de pe pozițiile unui posibil conducător de doctorat, dacă Victor vrea în viitor să ia și unul pe bune) și o autocentrare a Alinei în rolul singurei experte validate internațional, aici. (Mulțumesc Cristian Pătrășconiu pentru semnalare)
face mișto de noi în continuare. Cum adică „v-am arătat pentru prima dată simpatie la începutul anului 2012, când vă luptați din greu din opozițe. Nici acum, când sunteți la putere, nu vă bănuiesc că vreți să duceți țara în Rusia, în China sau mai știu eu unde.”? Care opoziție dnă? O fi fost dnul Ponta un mare spirit, un mare orator, care a coagulat forțe progresiste în jurul ideilor sale reformatoare.Uitați că schimbarea direcției propuse de fostul executiv s-a făcut cu concursul celor mai retrograde, antireformă grupuri de forţă. UItaţi şi nu vă amintiţi de faptu că i-aţi mângâiat pe creştet pe Antonescu (în special) și pe Ponta după lovitura de stat din vara 2012. Curtea constituțională?! Un moft, nici alte țări n-o au și o duc bine mersi. ANI, ICJC; găselnițe futile într-un stat de drept european. Sau ați protestat dimpreună cu asociațiunea dvs, și nu-mi aduc aminte io?! Cum puteți să-l bănuiți pe dnl Ponta că vrea să lase țara cum e acum? Duicu e arestat, Nicolescu de la Argeș e în pușcărie, Nicușor de pe malu mării, e pe malu oceanului acum. Ce-ar fi să fac și io mișto și să întreb: unde credeți că s-ar simți dl. Duicu, Nicușor Mazăre sau Voiculescu mai în siguranță? Într-un stat european, sau asiatic?
Întâi emetiralul şi p-ormă distracţia unui comentariu, OK?
Ca veni vorba de branza, un singur regret am, ca n-am avut drum prin Houston cand a trecut Galacticul deunazi pe acolo.
Ca exercitiu de martiraj saptamanal, de o buna bucata de vreme citesc articolele A-ei MP din Romania Libera. Le gasesc un exercitiu de echilibristica extrema, nu prea inteleg la ce i-ar servi imaginea de “echidistanta”. Ori poate e un fel de exercitiu de martiraj la care se supune ea singura. Simtul critic ii este tot acolo; oare chiar face tonul ei “echilibrat” sa fie citita de pro-pontisti? Nu mi-e clar.