Am auzit tot mai des vorbindu-se prin media despre “milionul de euro ” luat de Cărtărescu de la ICR, ca și cum ar fi avut loc o spargere la casieria Institutului, în urma căreia scriitorul s-a ales cu acesti bani. La început “informația” asta a apărut în locuri fetide, pentru, încet, încet ca să prindă glas și-n pagini onorabile. Evident că e vorba de o manipulare grosolană care vrea să-l mai spele puțin pe Marga, că iată, el curmă scurgerea de milioane către “băsiști”. Un milion de euro e o sumă pe care nici fotbaliștii nu o cîștigă în România (am impresia). E o sumă la care visează tot omul, de la un milion în sus începe dezmățul imaginației. E destul să-i lipești pe frunte lui Cărtărescu această sumă  pentru ca lumea să intre la idei, să-l invidieze și să-l înjure pe scriitor.

De fapt, toate cheltuielile care s-au făcut “în contul” lui Cărtărescu, timp de patru ani, au fost în jur de 90.000 de euro (nici Marga nu poate spune mai mult!).Asta înseamnă plata unor traduceri ale cărților sale și plata unor deplasări în diverse capitale unde ICR are secții pentru seri dedicate literaturii române, lecturi, participări la festivaluri. Diurna în astfel de deplasări este de 35 de euro pe zi. Scoateți creioanele și faceți socotelile: să vedem cîți bani se pot pune deoparte din diurnă? Așa. Pentru conferință, autorul român (oricare ar fi el) primește fabuloasa sumă de 150 de euro. Cum a putut să scoată Mircea Cărtărescu un milion de euro din 90.000 care, să zicem, i-au fost “alocați” lui?

Să nu uităm că nu e vorba de nici o șmecherie, de nici o deturnare, de nici un Trofeu al calității, ci pur și simplu de participarea la programele ICR, conform legilor în vigoare și a misiunii acestei instituții. ICR nu i-a pus termopane lui Cărtărescu, nu i-a dat caltaboși sau țuică. Necum să-i bage în buzunar un milion de euro!  Dar prostul e mulțumit cînd aude ceva care-i poate provoca nemulțumirea! Ăsta e secretul manipulării, să-i furnizezi retardatului ceva gata mestecat de care să-i fie greață. Ceea ce mă miră este că informația a fost ventilată și de oameni despre care eu încă am o impresie bună. Poate e o scăpare de moment, o pauză de moment a rațiunii. E un subiect bun cînd n-ai de ce te indigna. Dar e un subiect care le-a fost răpit proștilor.

În rest, cum am mai spus-o și altă dată, jos labele de pe Mircea Cărtărescu!

 

10 thoughts on “Milionul de euro luat de Cărtărescu de la ICR- un exemplu de manipulare pentru proști (și nu numai)

  1. am un vag presentiment (atât de vag că-i aproape certitudine!) că majoritatea acestor “revoltaţi” n-au deschis niciodată vreo carte de-a lui, de fapt habar n-au cine e şi, la o adică, nici nu-i interesează; cu totul altfel stau lucrurile în privinţa milionului, e viceversa, interes maxim !!!

    • Acei oameni vizioneaza in exclusivitate (in grup) filmele lui Sergiu Nicolaescu.
      Isi asuma doctrina si se pregatesc sa fie tovarasi de nadejde.
      Vor servi patria, partidul si secretarul general victor ponta. ( vi si lungi aplauze / se scandeaza “ponta reales” )

  2. cred ca ezte vorba de milionaul de injuraturi de care are arte la Antena 3.Am inteles ca postul lui Felix si-a dat doctoratul in manipulare, dl Patapievici fiind scuipat si bruscat pe strada , in Bucuresti, pe calea Victoriei, de un cetatea indignat spalat pe creier de tembeliziunea lui felix…

  3. bine zis. Eu nu mai servesc ( in general) tv romanesc de prin 2007 ( cand am ajuns sa suspendam un preseditne cu televizorul, am zis halt! sa-mi conserv nervii capului). Am incercat putin A3 asta vara ( de a 2-a suspendare). Am oprit si-am furat de la cineva un rudotel ca sa urmaresc. Greu. Nici cu restul mass-media nu stam bine ( asa, rar, cat apuc eu sa vad), totusi astia si Realitatea sunt dincolo de grotesc. Dar, au un public captiv pe care se pot urmari efectele lor in viu. A devenit o tipologie umana usor de identificat ( telespectatorul de televizor gresit romanesc). Stii care-i norocul? Ca nu-s totusi atat de multi. Aferim! Pana la urma, cumva, ii razbim.

  4. Evident e grav ce se intampla.
    (Si cu zecile de generali dati afara din armata.)
    Ponta devine un Pol Pot avant la lettre.

  5. Un milion şi un pic era sau este Nobelul pentru Literatură. Dacă i-ar fi fost decernat lui Cărtărescu, chiar şi o unealtă ca Marga ar fi făcut temenele.
    Cine a crezut zvonul cu milionul de la ICR este mai bolnăvior ca cei care l-au iniţiat.

  6. Am verificat demult: vrei sa afli daca o persoana are valoare? Te uiti citeva secunde , cel mult un minut(mai mult nu se poate rezista) , la Antena 3 si vezi cine este luat in colimator! Toate valorile Romaniei, de toate categoriile, au fost bestelite la acest insalubru post TV…..
    Asadar, asa pot verifica daca o persoana este manpulata sau nu: il intreb la ce post TV se uita…..Din pacate, DOAR 10 % din populatie este bine informata. Culmea: si-n mediul aaacademic este la fel, ce pretentii sa mai ai de la tante Florica din …Dabuleni?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *