În fine, s-a intrat în normal, doctoratul lui Ponta a fost clasificat, așa cum demonstrase revista Nature, drept plagiat. Dacă Ponta ar fi fost ales președintele României, nu cred că s-ar fi ajuns la restabilirea adevărului. Așa că am un motiv de mulțumire că am votat, ca și alte milioane de români, pentru Johannis. Sînt convins că, în caz de rezultat contrar la prezidențiale s-ar fi ajuns la situații absurde în această direcție. De fapt, s-a și ajuns: o comisie care urma să dea verdictul “plagiat” a fost înlocuită de o alta, care a susținut sus și tare că toți cei care-l considerăm pe Ponta plagiator mințim, doar Ponta spune adevărul. Da, Victoraș a găsit voluntari care să declare, senin, că adevărul e minciună și că negrul e alb. Și nu orice fel de voluntari luați de pe stradă sau din sediile PSD, ci tipi cu niște titluri universitare decente.
Tocmai de aceea scriu acest text. Să vi-i amintesc pe cei de pe Lista Rușinii numite Consiliul Național de Etică. Să nu-i uităm, așadar pe complicii la furt intelectual ai lui Victor Ponta: Paul Dobrescu (preşedinte) Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Virgil Muraru (vicepreşedinte) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare,Doru Vladimir Puşcaşu CEPROCIM, Nicolae Burnete Universitatea Tehnică Cluj, Petru Andea Universitatea Politehnica din Timişoara, Horia Iovu Universitatea Politehnica din Bucureşti, Florin Ionescu Steinbeis University Berlin, Luca Iamandi Universitatea “DANUBIUS” din Galați, Constantin Ciutacu Institutul de Cercetari Economice București, Ștefan Grigoraș Universitatea Tehnică Iași. Am folosit și eu metoda lui Ponta, am luat cu copy-paste numele celor din Consiliu. Ați observat mica șiretenie? Niciunul dintre membrii Consiliului nu are trecute în față gradul didactic și titlul de doctor. Căci nu se cuvine să vorbești de doctorat în casa plagiatorului.
La cei de mai sus ar trebui adăugați și așa zișii “Intelectuali ai lui Ponta“, oameni care au trecut peste orice sentiment de jenă și l-au susținut pe Ponta, chiar după ce s-a vorbit despre plagiatul său. Și o mențiune specială, cu această ocazie, pentru Alina Mungiu Pippidi, care l-a catalogat pe Ponta drept “impecabil”, deși nici Alina și nici Victor nu căzuseră din Lună, existau informații despre ce-i poate pielea ucenicului lui Năstase. Nu am auzit de “mea culpa” făcută de A.M.P. pe această temă!
Verdictul comunicat de CNATDCU ne mai dă speranțe. Nădăjduim, adică, să se facă lumină și în alte cazuri de doctorate dubioase, de conducători de doctorat dubioși. Și, cu această ocazie, cuvîntul ETICĂ să-și revină după ce a fost terfelit în titulatura unei rușinoase făcături spre spălarea lui Ponta.
PS Îl uitasem pe fostul minsitru al Educației, Liviu Pop, un tip care are coloană vertebralăâ exact cît o moluscă. El a fost unul din penibilii sforari în cazul doctoratului fraudat de Ponta.
credit foto: Revista 22