O faptă gravă riscă să treacă neobservată. Aflăm, de aici că Victor Ponta, copilot şi premier, e solidar cu atentatorul Sobaru, cel care a intrat cu maşina în gardul Guvernului. Din fericire, atentatul nu a avut urmări, iar autorul, Adrian Sobaru, un nebun util guvernării (cel care s-a aruncat de la balconul Parlamentului şi, ca răsplată, a primit un apartament) a fost arestat la domiciliu. Nu contest decizia justiţiei, deşi, dacă judecătorii vor fi duri, după ce va ieşi de la mititica, Sobaru s-ar putea să intre cu maşina în casa lor sau să-i calce pe trecerea de pietoni. Cum să fii, bre, Victore, solidar cu atentatorul? Cum să-l anunţi că tu nu depui plîngere? Cum să faci presiuni la adresa justiţiei pronunţîndu-te în defavoarea arestului preventiv?
Victore, ai făcut studii de drept (nu vorbesc de doctorat, mă refer la studiile alea de bază) şi trebuie să ştii că atitudinea ta, mesajul tău, creează un precedent Orice cetăţean care vrea să intre cu maşina plină cui explozibil, de pildă, în Guvern, în clădirile statului, în instituţii, se va prevala de faptul că această faptă nu este incriminată de Guvern, care nu depune plîngere.
Avocatul lui Sobaru (cu competenţe în psihiatrie, se pare) declară că nu e nevoie de un control psihiatric al clientului său, acesta era doar nemulţumit de ceva, de aceea a recurs la atentat.
Victore, în orice ţară europeană, o astfel de declaraţie de solidaritate cu un terorist ar duce la demisie. Dar tu nu eşti nebun să-ţi dai demisia.
când credeai că nu mai poate, că a obosit, că și-a atins și el limitele (e și el un om la urma urmei)…uite, e neobosit de fapt și ne surprinde din nou.
Şi ca dovadă a ceea ce spuneţi, iată o declaraţie incendiară ! 🙂 http://adevarul.ro/news/politica/premierul-victorponta-corriere-della-sera-reprezint-generatia-politicieni-nuaccepta-coruptia-1_542fbe840d133766a8a88678/index.html
am văzut,da. Da parcă aici e totuși altceva. Aici minte nu raționează, ori la el minciuna vine natural, cursiv, fără eforturi.
Dau si eu cu bita in balta cu o intrebare:
Daca imbecilul (Victor Viorel) este solidar cu nebunul, de ce nu ia masuri sa rezolve cererile cretinului?
Adica, protestezi (cum a facut-o nebunul, nu mai comentez) prin invazia nelegala a sediului institutiei pe care o conduc, si eu, seful institutiei, sind solidar cu tine??????
Intre doi insi, eu, Vasile Jerca, si Victor Viorel Ponta, unul e imbecil complet.
Si nu sint eu ala….
Daca aveti metode sa ii transmiteti cele de mai sus acestui cretin care este Primul Ministru al Romaniei, va rog sa o faceti.
O saptamina buna tuturor, si sper sa aflu ca Victor Viorel a crapat (boala, glont, orice, dar sa dispara)
Sobaru a vrut sa dea cu masina in guvern, altul acum cateva zile a dat peste unii pe sosea, si i-a omorat, ambii “suparati”, fiecare cu a lui. Da voi, acolo, in partea aceea de tara, toti sunteti de Balaceanca?
Partea de ţară în care locuiesc eu acum e în Sudul Franţei.
poate ca Ponta a inceput sa aiba sindromul Stockholm,varianta rutiera…