Pentru că a început decembrie, iar Bănică şi Hruşcă deja şi-au anunţat spectacolele, zic să recurgem la sensibilitatea deja pregătită pentru Sărbători. Vă propun să urmăriţi o secvenţă care mi-a fost semnalată de cel puţin trei prieteni de pe net, o secvenţă gingaşă şi puternică. Hai să ne relaxăm acum, că peste o săptămînă, pe la ora asta, se va înroşi internetul de la atîtea exit poluri date în avans! 🙂
Ieri, la emisiunea festivă de la TVR, o reporteriţă a invitat la microfon văduva unui “erou, militar român care şi-a pierdut viaţa pe cîmpul de luptă din fosta Iugoslavie”. Prima întrebare, extrem de inteligentă, a fost: “cum vă simţiţi astăzi?”. Femeia, ea însăşi, cadru militar a spus o frază standard, lemnoasă, de sezon. După care reporteriţa a spus: “Vă rugăm să ne spuneţi cum şi-a pierdut eroul care a fost soţul dumneavoastră. Răspunsul a fost teribil. “ce să vă spun, a fost vorba de nenoroc, a rămas cu maşina fără frînă şi a căzut într-o prăpastie”. Doamne iartă-mă, dar e vorba de o moarte fără nimic eroic, sigur, petrecută pe cîmpul de operaţiuni militare, dar o moarte care nu a venit de la duşman, ci din precara înzestrare a trupelor noastre, de la neglijenţa unei inspecţii tehnice. A fost vorba de un accident, nu de o luptă.
Această fază jenantă, pentru că banalizează şi mai mult ideea de eroism, putea fi evitată simplu: dacă reporteriţa ar fi făcut o minimă documentare, sau dacă ar fi pus întrebarea înainte de a intra în emisie ca să ştie despre ce e vorba. Se vede că nici în jurnalism nu mai funcţionează frînele.
Am ales pentru azi o imagine simplă, sugestivă, curată, o lucrare a prietenului meu, pictorul Constantin Răducan. La Mulţi Ani, România!
Citesc în Le Figaro un articol despre prima moschee “gay friendly” deschisă aproape de Paris (în Val-de-Marne) într-o sală împrumutată de la un călugăr budhist. Iată un exemplu de ecumenism! Iniţiatorul acestui moschei este Ludovic-Mohammed Zahed, un francez de origine algeriană, căsătorit cu un sud-african (în foto, LMZ este în dreapta). “Homosexualitatea nu este condamnată nicăieri, nici în Coran, nici în Sunna. Dacă profetul Mahomet ar trăi, ar căsători cupluri de homosexuali” -zice Zahed.
Să-l vedem cum se descurcă în lupta cu, pardon de expresie, fundamentaliştii coreligionari!
Sau, dacă vreţi, două mii, trei mii de cuvinte, treimiicinsute pe cap de locuitor, că doar e campanie electrorală şi ne putem juca şi noi cu cifrele. Oricum, deci, o caricatură semnată de inagalabilul Octav Mardale.
Am avut plăcerea să fac parte din juriul care a stabilit finaliştii la Doodle for Google. Zece mii de copii din toată ţara au trimis desene. Au ajuns cîţiva la selecţia juriului. După această selecţie, a urmat un vot public, pe internet. Festivitatea de premiere s-a ţinut astăzi, la Marriott. Eu am avut o preferinţă, dar publicul a acordat altfel marele premiu. Pe care o să-l vedeţi în ziua de 1 decembrie dacă daţi căutare pe Google. Eu vă prezint desenul care mi-a plăcut mie şi pe care l-aş fi premiat. Autoarea este Bianca, din Cîmpina.
Citesc, în Le Fiigaro de astăzi, un articol trist: e vorba despre caligrafia la care se renunţă, treptat, în şcolile din Statele Unite. În 45 de state din SUA s-a pus capăt orelor care îi învăţau pe elevi scrierea cursivă, numită scriere de mînă.
Orele de caligraie din clasele primare nu au fost foarte încîntătoare pentru mine deoarece am un scris destul de zbuciumat. Dar în clasa întîi am admirat foarte mult o colegă care avea un scris de mînă perfect. Mi se părea un fel de înger al scrisului caligrafic. Am cărat în acei ani, la şcoală, destul de contrariat, cerneala şi tocul cu peniţă pînă ni s-a dat voie la stilou şi, mai tîrziu, la pix. A scrie cursiv mi se părea o însuşire a omului şcolit. Cum să scrii de tipar într-o lume a literelor de mînă?
În anii de facultate obişnuiam să scriu nişte poezioare care purtau antetul Editura Română scrisul de mînă, cărţulii în exemplar unic dăruit colegilor. Editura a murit de mult, iar poezioarele de atunci mor trist în cîteva sertare închise.
Acum scriu foarte rar “de mînă” şi, dacă nu citesc ce am scris în următoarele zile, cu greu mai descifrez textul. Dar asta nu mă împiedică să fiu nostalgic şi chiar revoltat atunci cînd aflu că scrisul de mînă a dispărut sau e pe cale de dispariţie. Computerele nu vor putea, decît cu programe complicate, să imite sau să înlocuiască tremurul incert al unui bileţel de dragoste. Dacă moare caligrafia, moare o dimensiune a furmuseţii fiinţei omeneşti.
Scenariul: Răsvan Popescu , Intriga:Răsvan Popescu
În rolul principal, Răsvan Popescu, Un film de Dan Voiculescu
Acţiunea începe cu peste douăzeci de ani în urmă, cînd personajul principal era un tînăr scriitor talentat, devine un scenarist ales de Lucian Pintilie pentru un film de-al său. Personajul se bucură de multă simpatie publică, astfel încît este propus membru în CNA. Acolo nu deranjează pe nimeni, deşi, în activitatea literară părea un autor foarte îndrăzneţ. Dar viaţa bate literatura în acest caz. Răsvan Popescu devine tot mai obedient, îi place postul în care se află, aşa că e numai bun de preşedinte al CNA. Deşi a fost propus iniţial de un partid de dreapta, acum, Răsvan Popescu este în CNA la propunerea PSD. Aşa că e de acord cu toate mînărelile făcute de PSD pentru a-l ajuta pe şeful de facto al USL, Dan Voiculescu. The End.
Zicea nea Stendhal că romanul e o oglindă plimbată de-a lungul unui drum. Dacă avea dreptate, atunci această postare e un taxiu plimbat prin sectorul doi. Unde am văzut un afiş care mi-a amintit de tinereţile mele, pe la cămin, în studenţie, cînd doream să ne distrăm: “Băi, nu facem şi noi o petrecere?”, “ba da, dar nu prea avem cu ce”, “Cum nu avem, eu aduc muzica”, “Hai că eu aduc tăria”, “Eu cumpăr nişte bere”, “Eu aduc nişte haleală”. “Bun, dar băiatul ăsta cărunt nu aduce nimic?”, “Care băiat?”, “Ăsta, Gabi”, “Cum să nu aducă, Gabi Oprea aduce resurse!”, “Foarte tare, resurse pentru toţi?”, “Nu, nene. Gabriel Oprea aduce resurse pentru sectorul doi”. “Şi vine singur?”, “Nu, alături de Onţanu!”.
Cum să pui un asemenea slogan? De unde are Gabriel Oprea resurse de le aduce pentru sectorul doi? Din armată? Din alte sectoare? Ce fel de resurse, de trădare? Poate că era mult mai bun sloganul cazon: “Gealu’ Gabriel Oprea face sectorul”, “Singur?”, ” Nu, alături de Gealu’ Onţanu”, ca să răspundem tot cazon.
