paul-anastasiuAm petrecut seara zilei de ieri, 12 septembrie, într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Marsilia, fortul militar Ganteaume, acolo unde se află un fel de club al Armatei franceze, cu Hotel şi restaurant şi cu o terasă care oferă o vedere unică spre Vechiul Port. Am asistat la ceremonia de “passation de commandement” a unei unităţi militare care ţine de Marsilia şi Aubagne. Nu intru în amănunte pentru că nu le deţin! A fost ceva solemn, cu fanfara Legiunii Străine, oficialităţi, defilarea cu steagul unităţii, tecerea în revistă a trupelor din careu etc. Ăsta e fundalul serii.

Dar noi (eu şi soţia) ne aflam acolo pentru altceva. Fusesem invitaţi de Paul Anastasiu, pictor oficial al Armatei franceze, la vernisajul unei lucrări de pictură monumentală. E vorba de un heptatic (tablou compus din şapte părţi), lung de opt metri şi intitulat La Marseillaise. Lucrarea se află în holul de recepţie al Clubului Militar, acolo pe unde se intră şi la hotel, şi la restaurant. Primul lucru pe care-l vezi acolo este, de ieri, această lucrare de forţă artistică, un omagiu plastic adus spiritului Marseillezei, chiar în Marsilia.

Continue reading

Cît am fost în post la Marsilia am tot întîlnit români din Legiune venind pentru diverse acte la Consulat. Am văzut şi cîţiva tineri înainte de recrutare. Există destul de mulţi compatrioţi încorporaţi (la Aubagne, la Nîmes, la Calvi), iar impresia colegilor şi a superiorilor lor este că sînt foarte buni. Invitat fiind la sediul Legiunii din Aubagne, am avut un scurt schimb de replici cu comandantul care mi-a spus că “românii sînt buni, chiar cei mai buni”. Documentîndu-mă în problema românilor în Legiunea Străină, am dat peste un reportaj video despre românii din ansamblul muzical al LS, reportaj realizat de Marcela Feraru, o jurnalistă care chiar nu e străină de Legiune. 🙂


Les Roumains de la Musique de la Légion étrangère par memoirarchives