paul-anastasiuAm petrecut seara zilei de ieri, 12 septembrie, într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Marsilia, fortul militar Ganteaume, acolo unde se află un fel de club al Armatei franceze, cu Hotel şi restaurant şi cu o terasă care oferă o vedere unică spre Vechiul Port. Am asistat la ceremonia de “passation de commandement” a unei unităţi militare care ţine de Marsilia şi Aubagne. Nu intru în amănunte pentru că nu le deţin! A fost ceva solemn, cu fanfara Legiunii Străine, oficialităţi, defilarea cu steagul unităţii, tecerea în revistă a trupelor din careu etc. Ăsta e fundalul serii.

Dar noi (eu şi soţia) ne aflam acolo pentru altceva. Fusesem invitaţi de Paul Anastasiu, pictor oficial al Armatei franceze, la vernisajul unei lucrări de pictură monumentală. E vorba de un heptatic (tablou compus din şapte părţi), lung de opt metri şi intitulat La Marseillaise. Lucrarea se află în holul de recepţie al Clubului Militar, acolo pe unde se intră şi la hotel, şi la restaurant. Primul lucru pe care-l vezi acolo este, de ieri, această lucrare de forţă artistică, un omagiu plastic adus spiritului Marseillezei, chiar în Marsilia.

Cînd am ajuns acolo, cu un sfert de oră înainte, lucrarea era montată doar pe jumătate, Paul Anastasiu era în ţinută de lucru, şort şi tricou şi dădea găuri în perete, măsura, monta una cîte una pînzele. Ideea era ca această “acroşare” să se facă în timpul ceremoniei, pentru a furniza celor prezenţi o surpriză, la final. Asta l-a costat ceva transpiraţie şi ceva efort pe pictor. Mă bucur că am fost util şi eu, ţinîndu-i scara pentru vreo două pînze, alături de soţia lui ! 🙂

lucrarea aproape instalstă!

L-am cunoscut pe Paul Anastasiu acum cîteva luni, aflasem despre el de la un alt român din Legiunea Străină, încă activ.  Înainte de a ajunge aici, a petrecut 16 ani în misiuni ale legiunii, dar în ultimul an deja era  agreat ca pictor  al Armatei franceze. Între timp, după o perioadă reglementară, a fost recunoscut, prin ordin al ministrului Apărării, pictor oficial titular. Cu uniformă şi tot ce trebuie. Da, Armata Franceză are în organigrama sa cîţiva pictori oficiali. Iar  românul Paul Anastasiu este unul dintre ei.

L-am vizitat acasă la el, undeva dincolo de Avignon, între viile din Saint Gervais (Un AOC Cotes du Rhone Village), unde are casa şi atelierul. Am scris o pagină întreagă în revista Orizont (din Timişoara) despre el, am rămas în relaţii foarte bune. Mi-a spus că are o comandă la Marsilia şi aşa am ajuns să fiu invitat la evenimentul despre care v-am vorbit. invitaţie trecută prin verificările armatei şi aprobată.

După ceremonie a urmat petrecerea, pe terasă. Paul Anastasiu şi soţia lui au venit ceva mai tîrziu, a trebuit să facă un duş şi să-şi îmbrace uniforma militară. Multă lume îl cunoştea, cu unii a fost coleg în legiune, alţii îl ştiau, deja, ca pictor al Armatei, rol în care este foarte activ (peste o săptămînă mergea la Paris cu o comandă pentru Pompieri, apoi la un salon cu pictură cu tematică militară). Spre sfîrşitul petrecerii, unul din cei omagiaţi (comandantul care a predat puterea, un veteran al legiunii Străine) a făcut dezvăluit surpriza, făcînd anunţul despre lucrarea impresionantă (nu numai ca dimensiuni!) a Pictorului Oficial. Sărbătoritul Serii a devenit el.

marsilia-seara

Paul Anastasiu ne-a dezvăluit, într-o discuţie la care a participat un alt legionar român, Florin Georges,  că, într-un loc, discret, poţi vedea foarte clar şi tricolorul românesc, nu sub formă de steag, ci o alăturare de culori. E, într-un fel, o dovadă că, după atîţia ani în Legiune şi în serviciu Armatei Franceze, pictorul originar din Suceava mai găseşte cîte un loc în care să evoce, să strecoare, fie şi fugitiv,  un semn cu ochiul făcut ţării de baştină.

11 thoughts on “O seară cu Paul Anastasiu, fost combatant în Legiunea Străină, acum pictor oficial al Armatei Franceze

  1. Eu sunt Puiu. Foarte frumos scrii si imi pare bine ca l-ai cunoscut pe Paul. Foarte greu ii intra si ramane cineva in sufletul lui. Crede-ma!

  2. Mi-a povestit despre tine cu drag. Am fost vara asta la el aproape 9 zile. In iulie Eu sunt singurul lui coleg de la Liceul Pedagogic din Suceava.

  3. Va rog, nu mai folosiți termenul de combatant când va referiți la Legiunea Străină.
    Noi am fost soldați ( sau militari) de carieră ai Armatei Franceze și așa ne consideră Statul Francez. In limba română, termenul de combatant are o semnificatie stricto sensu de persoana care a participant la un conflict armat, ori noi am fost mai mult de atât: militari de carieră. Vă mulțumesc.

    • participînd la cîteva conflicte, aţi fostşi combatanţi. Acuma nu ştiu ce să fac. Să modific titlul sau, de acum înainte, să nu mai folosesc cuvîntul combatant cînd voi mai scrie despre LS 🙂
      pe de altă parte,ştiţi ce conotaţie are chiar cuvîntul legionar în limba română.Dar eu nu mă tem de asta şi-l folosesc,

    • Uite cine-i de vina:
      ” COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant.
      Iertati-l pe dl Morar 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *