Pe Twitter îl am, printre cei pe are îl urmăresc, pe Papa Francisc. E o optiune a mea, nu m-a obligat nimeni, pur şi simplu mă interesează activitatea Suveranului Pontif pe această reţea de socializare. Din păcate, urmărindu-i contul, am avut prilejul să văd nişte măgării imense cu care i se răspunde Papei pentru mesajele sale. Neruşinare, obrăznicie, pornografie, miştocăreală de doi bani. Sigur, Papa nu le răspunde, la cum se comportă chiar le poate întoarce, în spirit biblic, şi celălalt obraz. Nu spun că toată lumea trebuie să-l urmărească pe Papă şi să-i citească mesajele. E opţional. Dar dacă ai ales să urmăreşti o persoană, un minim bun-simţ impune nişte reguli de convieţuire pe respectiva reţea.

Cunosc genul de oameni care reacţionează aşa, din teribilism, din nesimţire, din exacerbarea unui stîngism nătîng, ateu, din complexe de tot felul. Nu e curaj ceea ce îi animă pe ei. Dacă, totuşi, cei în cauză cred că e vorba de un act de îndrăzneală, îi invit să-l înjure, cu aceeaşi rîvnă, pe liderii religioşi islamici. Şi,  next level, să facă aceleaşi glume pe care le fac cu Papa, pe seama Profetului Mahomed. Dacă au cu adevărat curaj şi dacă spiritul hyper-laicizant îi mînă din spate. Aşadar, curajoşilor, pentru echilibru, daţi în Profet măcar cîte un tweet, la două trei împotriva Papei. Nu trebuie să vă daţi nici identitatea reală, nici adresa reală, cei care se ocupă de rezolvarea acestor conflicte o vor afla în timp util!

Drumul spre Iad, se spune, e pavat cu bune intenţii. Şi, aş mai aduga eu, cu brevete de invenţii. Nu, nu mi-o luaţi în nume de rău pentru titlu şi pentru ce voi spune în această postare! M-am bucurat cînd am văzut că, din nou, România s-a afirmat la Geneva, la cel mai mare salon de invenţii din lume. An de an inventatorii români obţin premii, diplome, recunoaştere. Aparent, Marele premiu de la acest salon e un fel de Premiu Nobel al invenţiilor. Spun aparent pentru că am avut curiozitatea să deschid Palmaresul ediţiei din acest an al Salonului, cea în care România (de fapt nişte români, nu toată România) a luat Marele premiu. M-am uitat dacăexistă prin acest palmares vreo mare Universitate de cercetare din cele recunoscute mondial. Niciuna. Hopa! Dacă e printre cei care au înmînat premiile vreun laureat Nobel. Niciunul. Nu am zărit nici japonezi, nici americani, nici englezi. Cum, ei nu inventează? Poate că inventează, dar nu participă la Geneva. În schimb participă două universităţi din Iran. Şi din Arabia Saudită. Plus Universitatea din Sibiu, care dă şi un premiu, Lucian Blaga, (probabil după numele unui mare inventator!), plus miniserul Educaţiei din România, ţară în care s-au tăiat fondurile pentru cercetare! Nu vă mai plictisesc cu alte detalii, nici cu mari inventii premiate (o umbrelă a luat premiu, de pildă!). Vă semnalez ceva ce sună a şuşă de la o poştă. Citez, aproape la întîmplare,  din palmares:

“PRIX LUCIAN BLAGA, UNIVERSITÉ DE SIBIU DE ROUMANIE
remis par le Prof. Constantin OPREAN, Recteur,
au Professeur Docteur Ferdos HAJIAN PASHAKOLOAEE, d’Iran, pour sa conception
d’une façon de parler aux professeurs d’enfants et à leurs familles.”

(premiu dat unui prof iranian pentru concepţia sa referitoare la modul de a vorbi profesorilor de copii şi famiiilor lor)

La schimb,profesorul iranian oferă şi el un premiu

“PRIX DE L’UNIVERSITE ISLAMIQUE AZAD – R.I. D’IRAN
remis par le Professeur Docteur Ferdos HAJIAN PASHAKOLOAEE, Président de
l’Université AZAD, Branche de Tehran,
à Monsieur Liviu Daniel GHICULESCU et alea, de Roumanie, pour leur équipement pour
usinage simultané des structures de micro-fentes par électro étincelage érosif.”

Nu neg, o fi mare eveniment Salonul de la Geneva, dar cu astfel de gesturi de cumetrie, eu, unul, sînt convins că e vorba de o şuşă!

 

Răspunsul este NU. Probabil că știți că Ponta i-a cerut lui Crin să-l pedepsească pe SRS, zis Ciripoi, cu nume de cod Deleranu pentru atitudine anti-PSD. Chiar dacă cereea a fost serioasă,Crin nu se va sinchisi să răspundă în nici un fel. Pot chiar să-mi imaginez că îl va suna pe Ciripoi să-l felicite pentru că i-a enervat partenerul. Nici vorbă să fie dat afară. Ciripoi este util acolo unde este, protejat, oarecum, de imunitatea parlamentară, gata să îndrepte furtunul cu dejecții din dotare pe oricine are boală “Șefu””. Iar șefu’ cam are boală pe mulți, așa că Ciripoi nu rămîne șomer.

 

Îl cunosc pe SRS din 1980, pe cînd era la Viața Studențească, o redacție ceva mai spălată, în care toată lumea se ferea de el, știau sau bănuiau că-i turnător. S-a dovedit că a fost. Și nu unul oarecare, ci un turnător cu inițiativă, activ, creativ în ceea ce privește răul pe care-l poate face oamenilor. Paradoxal, lui îi face bine să facă rău. Pentru cei născuți mai tîrziu, (re)povestesc o legendă în legătură cu Ciripoi. Deja lucra la Informația Bucureștiului, că depășise vîrsta pentru Viața Studențească. Ei, și cum era el plin de idei, la un moment dat Ciripoi anunță că-și depune carnetul de partid. Și, se spune, chiar l-a depus. Poate nu știți și nu vă imaginați ce însemna asta, ca act public. Însemna că Ciripoi este un super-curajos, un dizident cu sînge-n instalație. Încet și pe furiș, oameni cu un curaj mai șters sau inexistent s-au apropiat de Ciripoi și l-au felicitat. Legenda spune că după vreo două luni de colectat felicitări și declarații de solidaritate, Ciripoi și-a luat carnetul de partid de la secretarul BOB. Apoi, înrmat cu o listă amplă de cetățeni care sînt împotriva politicii partidului, Ciripoi s-a prezentat la cine trebuie, dîndu-i în vileag pe admiratorii dizidentului SRS!

Întrebat de ce a plătit purcoiul de bani pentru a “închide” cheltuielile din Trofeul Calităţii, Năstase a spus că nu va răspunde, deocamdată. Cineva se întreba de ce a plătit dacă se consideră nevinovat. Da, asta e o întrebare. Că doar nu e mare făcător de bine care inventează Trofeul Carităţii. Deci, implicit, Năstase recunoaşte că e vinovat. S-ar putea să vină momentul în care  Tribunalul îl găseşte vinovat şi în dosarul Zambaccian, unde îl aşteaptă zece ani de Jilava. Dar asta nu ar trebui să-l sperie prea tare pe gînditorul politic Năstase. Va avea răgazul să scrie noi cărţi şi să lase ceva important în urma sa. Vă daţi seama, dacă în cîteva luni a reuşit să scrie un ditamai cărţoi, în zece ani va produce un raft de bibliotecă.

Adriene, eşti la maturitatea gîndirii politice. Ai idei, eşti creativ, e momentul să laşi o operă impresionantă în urma ta! Pînă la urmă, asta rămîne, nu intrigăraia din PSD! Du-te acolo unde ai linişte să scrii, să gîndeşti, să împlineşti o operă de mare gînditor. Restul e gargară! Eu, unul, mă angajez să cumpăr toate cărţile pe care le vei scrie în laboratorul de creaţie de la Jilava! Du-te, scrie, ruinează-mă!

DE cîteva zile am terminat cel de-al doilea roman (primul se numeşte Lindenfeld) . În curînd îl voi reciti şi edita. Apoi, în toamnă, îl puteţi citi şi Dvs., va fi publicat de editura Polirom. E vorba despre un roman care are în centrul lui deportările din Transnistria şi drama de la Odessa, două momente deloc onorabile din istoria noastră… Pînă cînd veţi putea citi tot romanul,  vă ofer două fragmente publicate, în premieră, de revista Orizont din Timişoara, în numărul pe aprilie, număr în care mi s-a făcut onoarea de a apărea, cu fotografia, chiar pe copertă. Găsiţi fragmentul în PDF. la linkul de mai jos

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/aprilie2013.pdf

Gata, ca să nu vadă pălmaşul francez că o duce din ce   în ce mai prost, că preşedintele Hollande este la cea mai joasă cotă de popularitate atinsă de vreun preşedinte al Franţei, socialiştii majoritari se grăbesc să consfinţească administrativ familia homosexuală. Să abată discuţia într-o direcţie greşită, evident. Ca o primă măsură, se modifică Livretul de familie, care nu va mai avea, normal, rubrica pentru “tată” şi rubrica pentru “mamă”, el va putea fi “tată” şi tată” sau “mamă” şi “mamă”. Asta deschizînd, desigur, drumul spre adopţie. Exact ceeea ce au respins milioane de francezi ieşiţi în stradă împotriva acestei legi. Dar prea puţin le pasă guvernaţilor socialişti de ce vrea poporul. Au refuzat dialogul cu toţi cei implicaţi, au refuzat ideea unui referendum. Şi galopează pentru a duce la bun sfîrşit această prevedere legislativă care a provocat scandal în viaţa publică. Cum spunea un comentator francez, Hollande face o prioritate din căsătoria pentru toţi, deşi el nu a fost în stare să se căsătorească cu Segolene Royal, femeie cu care a stat niste ani buni şi cu care a făcut patru copii! De altfel, Hollande nu este nici acum căsătorit, în vizite oficiale fiind însoţit de cea cu care stă acum, o fostă jurnalistă devenită Prima Concubină a Franţei!