Archives: June 2014

Posted on
by

Istoria ştie una şi bună: se repetă. Acum ar urma să se repete măsura din vremea comunistă în care maşinile de scris trebuia, musai, să le înscrii la Miliţie. Nu ştiu dacă se va ajunge pînă acolo încît proiectul de lege să devină lege, deşi, la cum arată legislativul nostru, nu m-aş mira să se voteze .

Ca unul care a avut maşină de scris în comunism, vreau să vă povestesc despre această obligativitate de a avea maşina de scris înregistrată la organele de stat. Imediat după ce am terminat facultatea, în 1981, mi-am cumpărat o maşină de scris. Mi-aş fi dorit una nemţească (est), Erika, dar nu se găseau. De la consignaţie nu am vrut să cumpăr, voiam să-mi iau una nouă, cu caractere româneşti. Cînd căutam eu, “s-au băgat”  maşini chinezeşti, Flying Fish (am găsit o poză pe okazii.ro). Ce legătură avea peştele zburător cu scrisul mecanic, numai chinezii puteau şti. A costat ceva bani, dar m-am împrumutat şi am luat-o. Învăţasem să scriu la maşină în redacţie la revista Forum studenţesc din Timişoara, aşa că m-am acomodat repede cu noua mea achiziţie. Un singur lucru era deranjant (m-am obişnuit şi cu ăla!) : literele erau ceva mai mici decît la celelalte maşini de scris, şi cînd ţi se cerea un text cu un anumit număr de rînduri, eu trebuia să calculez în  aşa fel încît să nu depăşesc spaţiul tipografic şi să fiu nevoit să tai în şpalt.

Şi a venit decretul sau legea sau hotărîrea, nu mai ştiu exact ce era, ca toate maşinile de scris să fie declarate la Miliţie. M-am interesat la Miliţia din Lugoj, unde eram profesor, şi am aflat că trebuie să mă prezint la Miliţia de care aparţine domiciliul meu stabil, adică la cea din Arad. Am aflat tot atunci că se alcătuia o fişă a maşinii şi proprietarului la care se ataşa un text tip scris de fiecare posesor de maşină de scris. Nu mai ştiu tot textul, dar primul rînd era “Republica Socialistă România”. Nu aveam cum să ajung la Miliţia din Arad pentru că aveam ore inclusiv sîmbăta. Iar duminica era închis la înmatriculări maşini de scris. Am rămas în provizorat, după care deja eram în afara legii. Nu puteam să mă prezint cu maşina dintr-o dată pentru că eram deja vinovat că nu m-am prezentat pînă atunci. Dacă m-ar fi întrebat cineva din Lugoj despre înregistrarea maşinii, aş fi putut spune că e înregistrată la Arad. Şi invers. Dar invers nu era cazul, pentru că maşina nu era la Arad decît în vacanţe.

Şi, iac-aşa, nu am avut maşina de scris înregistrată, nu era ascunsă, scriam la ea, colaboram la presa culturală. Şi corespondenţa o scriam tot la maşină pentru că am un scris de mînă greu descifrabil (ulterior am aflat că scrisorile către un anume intelectual ieşean treceau pe la Secu). Îmi era puţin frică, dar şi asta s-a estompat. Prezenţa maşinii de scris în viaţa mea era aproape ostentativă şi nimeni nu-şi imagina că  nu există o fişă a ei la Miliţie. Nu am fost dizident, curajul de a nu respecta acea lege absurdă era, la mine, alcătuit, în mare proporţie din comoditate şi, apoi, din nepăsare.

Şi, oricum, la Revoluţie, inscripţiile împotriva lui Ceauşescu de pe garduri au fost scrise de mînă.

 

 

Posted on
by

N-am văzut multe reacţii faţă de acest articol. A fost tratat mai degrabă cu simpatie, ca un fapt divers despre delfini, aceste fiinţe inteligenţe pentru care Remus Cernea cerea statut de persoane. Pe scurt, iată povestea: Malcolm Brenner (foto) a scris recent o carte în care povesteşte relaţia sa sexuală cu un delfin (delfină?). Mă rezum aici doar la acest aspect: un om îşi expune public relaţia intimă cu un animal, ceea ce, în mai toate societăţile, se numeşte zoofilie. Deci, asta este, s-a trecut de această barieră, trăim, în fond, în secolul 21 (cum îmi atrăgea cineva atenţia), sîntem moderni, neinhibaţi. Ce urmează? Să apară unul cu o capră şi să-şi descrie experienţele intime, altul cu o gîscă, alta cu un cal etc. Nu spun că astfel de întîmplări nu s-au petrecut pînă acum. Spun doar că erau de domeniul patologiei, erau considerate deviaţii sexuale chiar condamnate penal (în unele ţări). Acum ele vor deveni cool. Vor fi trendy. Urmează ca domnul Malcolm Brenner să militeze pentru legalizarea căsătoriilor inter-regn. Să vrea să-şi oficializeze relaţia cu delfinul (delfina), că doar căsătoria este pentru toţi. Ah, nu vor putea face copii? Vor cere să înfieze, normal. Poate vor înfia copii, poate vor înfia “animăluţe”, nu?!

Ipoteza asta nu e foarte departe. După căsătoria persoanelor de acelaşi sex, de ce să nu se poată uni pe viaţă, cu acte în regulă, şi persoane din regnuri diferite (pînă atunci, Remus Cernea le va obţine statutul de persoană non-umană). În Franţa se fac demersuri pentru a se scoate din actele oficiale termenii tată şi mamă pentru a fi înlocuite cu părinte 1 şi părinte 2 (să nu se simtă discriminaţi copiii cu doi taţi sau două mame) . Etapa următoare, ca să nu jignească cuplurile om-animal, va fi înlocuirea  termenului “părinte” cu acela de “Vieţuitoare 1” şi “vieţuitoare 2”! Că doar trăim în secolul 21 şi nu sîntem închişi la minte!

Sînt curios cît mai trece pînă cînd un pedofil autentic îşi va publica memoriile şi va explica lumii că, nici vorbă, copiii nu au suferit, dimpotrivă, i-au mulţumit pentru cadouri.

Posted on
by

Pucistul Crin Antonescu a căzut mai repede decît mă aşteptam, dar mai tîrziu decît ar fi fost normal. Ultimele lui piruete, cu Dreapta care trebuie salvată şi PSD-ul care trebuie învins, chiar şi prin înscrierea PNL în PPE, sînt praf în ochi, o cortină înşelătoare de fum menită să-i mai şteargă din vină. Bărbatul de sacrificiu Crin Antonescu nu există. El a ieşit din luptă sau în urma unui şantaj, sau în urma unei crize de nervi. Ambele ipoteze sînt la fel  de grave. Dar mai grav era dacă acest “cel mai bun candidat al Dreptei” cum cu emfază s-a autointitulat Crin ar fi rămas pe poziţie, se distrugea orice credibilitate a luptei anti-PSD.

Dincolo de evenimentele ultimelor zile, sînt fapte care nu se pot uita. Crin Antonescu a defilat în văzul lumii cu securistul turnător Dan Voiculescu şi a folosit Antena 3 pentru luptele personale. Tot el l-a făcut posibil pe Ponta şi lovitura de stat. Oricît ar fi frecat Crin clanţele cancelariilor occidentale, nu ar fi reuşit să-şi şteargă din fişa de personaj rolul de pucist. Amintiţi-vă de marea farsă de pe stadion exact cînd la Bucureşti se derula o importantă întîlnire a Popularilor Europeni. Nu mai vorbesc de tupeul cu care Crin îi spunea Angelei Merkel să şi-l ia pe Traian Băsescu la ea. În plan internaţional, dacă, prin absurd, Crin devenea preşedintele României, era un ciumat, un personaj de evitat.

Crin Antonescu l-a făcut posibil pe Marga, şi la MAE, unde a făcut nişte prostii cu iz penal, şi la ICR, unde a distrus absolut totul. Repetentul şi chiulangiul Crin  i-au dat mînă liberă celui care a distrus PNŢCD-ul să-şi continue opera de demolator autorizat. Elogiul caloriferului şi ICR-urile judeţene stau mărturie despre activitatea unui ipochimen umflat în pene, cu o gîndire bolnavă. Tot Crin a adus în PNL un jurnalist şantajist şi un gunoi moral pe care l-a promovat încălcînd cutumele şi regulile scrise ale partidului său. Penali şi incompatibili au alcătuit curtea prezidenţiabilului Crin.

De notat ceva mai grav: Crin Antonescu, spre deosebire de alţi oameni politici, a avut drept motor un singur sentiment: ura. O ură patologică. Ura faţă de intelectuali, ura faţă de cei care nu-i cîntau în strună şi, evident, ura faţă de Băsescu. În numele acestei uri a călcat tot în picioare, s-a înhăitat cu securişti, mincinoşi, bandiţi. Totuşi, nimic nu s-a construit numai şi numai cu ură.

Acum, s-a dus. Despre morţi, chiar şi despre cei politici, de acum, numai de bine! Somn uşor Crin! Odihneşte-te în pace, somnorosule, dar reţine: nu vom uita niciodată răul pe care l-ai făcut.

UPDATE Uitasem de promovarea lui Gigi Becali în PNL, şi de aici în Parlament, chiar în Comisia Juridică, promovare făcută personal de Crin. Mi-a adus aminte comentatorul Ciufutozaurus pe site-ul În linie dreaptă