În fiecare an, la data asta, mă gîndesc la Timișoara studenției mele, la Timișoara Revoluției și la cei care au cerut primii libertate. Mă gîndesc la Ion Monoran, poetul și revoluționarul, omul care a fost chiar în miezul lucrurilor în decembrie 1989, la Timișoara. Îți mulțumesc, Ion Monoran, pentru cei ai făcut atunci, și-n puținii ani pe care i-ai trăit după aceea. Și datorită ție sîntem liberi. Din păcate, chiar acum, libertatea noastră e prost gestionată și fiecare picătură de nostalgiei ceaușistă mi se pare o impietate pe care nu o meriți, Ion Monoran, nici tu, nici ceilalți care ați fost atunci împotriva unui regim dement.
Și ție, îți mulțumesc, Lucian Matiș, căzut la Cluj sub gloanțele Armatei. Te-am cunoscut înainte de aceea, am petrecut clipe minunate la Sinaia și Costinești, în studenție, am avut o prietenie de scurtă durată. Dar prietenie! Ești un erou adevărat care ar merita mai mult din partea memoriei noastre leneșe.
Și ție, Mono, și lui Lucian, vă datorăm măcar pomenirea voastră la mijloc de decembrie. Nu vă voi uita!
Dumnezeu să-i odihnească! Le datorăm atât de mult…
Nu i-am cunoscut,dar pentru ei trebuie sa nu mai facem greseli. Ne-au oferit o libertate pe care nu o meritam si noi nu stim sa ne rugam pentru binele pe care ni l-au facut toti martirii din decembrie 89! Ei au luptat pentru adevar si noi am semanat minciuna si libertate nu ne-am castigat-o. Dumnezeu este sigurul care mai poate salva Romania, RUGATI-VA fratilor!
Manule, frumos ai grait, doar Cel de Sus ne mai poate salva! Tu, din Virginia, vezi si mai clar ce s-a intimplat in Romania, mai ales pe 9 dec. Aproape toti au uitat cit de mult datoram celor care s-au sacrificat in Decembrie 1989. Avea dreptate Calin Nemes (Cluj), imi pare rau ca nu mai am celebrul sau discurs catre……o populatie mai mult decit egoista.. ….
Foke-Galati
La acesta va referiti dl. Damian ? – „Circulați. Totuși, gândiți-vă că într-o bună zi se va încheia și viața voastră supusă stomacului. Iertați-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veți muri. Și dumneavoastră, și eu. Mai devreme sau mai târziu. Și ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”
— Călin Nemeș, “România liberă”, 25 aprilie 1991