Astăzi am avut o mică revelaţie în Lourdes, o localitate franceză de pelerinaj pentru creştinii catolici. Într-o intersecţie, întorcîndu-mă de la un restaurant foarte bun. după o masă bună şi un vin pe măsură, cu care am sărbătorit o fiinţă foarte dragă (cea mai dragă!), am văzut ceea ce puteţi vedea şi Dvs. în imaginea de mai jos. E cea mai tare denumire pentru un cimitir, nu am mai văzut-o pînă acum. Am auzit de Reînvierea, Pomenirea, Eternitatea etc. Dar Cimitirul Egalităţii nu ştiam că există. Asta e realitatea. Ne zbatem aici, vrem să cîştigăm, să obţinem, să avem. Iar după aceea, la final, domneşte, poate eternă, Egalitatea!
(sigur, Parcarea Egalităţii e penibilă în acest context, deşi există în poză!)
Adevarul este ca numai intr-un cimitir si dupa un vin nu pe masura, ci peste masura toti suntem egali… 🙂
Nu mai punem la socoteală şi libertatea şi fraternitatea, care nu-s chiar de colea!?
Doar acolo suntem cu adevărat egali !
Carmen, LA MULTI ANI !! Cei nascuti in Aprilie (deci si Biju) si care merg la Lourdes sunt binecuvintati, asa spune o legenda locala din Arad…….Si noi am vizitat Lourdes acum 6 ani, este ceva impresionant….., ramai uimit chiar daca nu esti crestin catolic.
Biju, da’ maternitatea INEGALITATEA pe unde-o fi? 🙂
Mie imi e egal daca se sfarseste dar nu mi-e egal ce ramane dupa. Cati oameni de calitate vorbesc in mod egal despre mine si cat de mult. 🙂
În legătură cu botezatul (sic!) cimitirelor din Franța, cred că dovada cea mai clară a faptului că moartea nu e o doamnă găsim în numele celebrului depozit parizian Pere Lachaise! Ciudat ar fi fost să se numească Mere Lechaise? Da, fiindcă „la” este un articol feminin în limba asta încă vie!
Maître, dacă mă gândesc la Scaunele tizului Ionesco, merge şi Père Lachaise – parcă-i şi văd, stând fiecare pe câte-un scaun (cu un aer absent… 🙂 ) – dar “când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură” ca proasta, şi-atunci îmi vine să zic Merde Lachaise!
@ Eugen Ovidiu Chirovici: În Sparta, să iertați!
Eroare, maître, eroare mare! Da’ mare-mare! Nu sunt Eugen Ovidiu Chirovici, sunt Eugen Chirovici (google nu v-ajută, încercaţi cu Biju 🙂 ).
PS: Da las’ că ne vedem noi în curând la Timişoara! 🙂
De fapt, până la Biju şi Timişoara, misterul poate fi dezlegat aici (răspun sul meu de la 19/08/2012 ora 14:49 la comentariul lui noname de la 18/08/2012 ora 21:40):
http://www.contributors.ro/fara-categorie/democratia-in-romania-si-inamicii-ei-azi-isterizati-de-parchet-si-dna/
Mai urmeaza cimitirul fraternitatii si cel a libertatii..:) Doar murind vom fi egali ,fraterni si liberi! Caci sfarsitul nu-i aici…:)…ci la groapa cu furnici…:)
Sau un nou inceput ?
Hai, lasati, nu ii mai laudati pe frantuji; pur si simplu au aflat ca la Caracal cimitirul este pe strada Invierii si au vrut sa socheze si ei.
Noi sintem protocronisti.