Scandalul cu vita care conținea carne de cal, făcută, și ea, pe alocuri, chiar din carne de măgar din România se cam fîsîie. La stadiul actual al anchetelor europene partea de vină cea mai mare a fost luată de pe umerii abatoarelor românești care au exportat, separat, și carne de vită, și carne de cal, cu facturi distincte. Vinovații par a se găsi în întortocheate trasee birocratico-mafiote, într-un soi de cabală a escrocilor. Deci, nu noi, românii, sîntem vinovați pentru toate mizeriile care se întîmplă în Europa. Tranșa de lasagna bănuită de conținut dubios a fost scoasă de pe piață. Nu știm ce se va face cu ea, păcat de atîta mîncare bună. Ar putea fi transformată în mîncare pentru porci, de exemplu. iar în următoarea etapă a acestui lanț trofic vom avea ‘carne de porc care a mîncat care de vită care era de fapt de cal”. Ca-n bucătăria chineză care propune “Porc cu aromă de pește” vom putea pune și noi pe masă preparate de porc cu aromă de cal”. În fond, unde e tragedia? Dacă pe lasagna aia scria că e vorba și de carne de cal, nu o mai cumpăra lumea?
Revenind, vina încă nu e clară. Cer este că producătorii de carne din România era să pice de pe un cal frumos!
Azi, in troleu 18 din Timisoara, un domn bine cu palarie si palton discuta aprins cu o pensionara care venea de la Piata Verde, va dau aceste detalii stiind ca sunteti relativ familiarizat cu urbea de pe Bega.
Subiectul aprins era legat de carnea de cal, pensionara sustinea ca a auzit la radio ca si d-l MRU ar fi cumparat carne de cal crezand ca este vita de Kobe. Domnul distins o sustinea spunand ca exista si carne de cal de Kobe, deci nu ar fi nimic ilegal. Stiti ceva in acest sens?
Gluma s-a făcut cu mai mult talent într-o revistă de umor. Dar trebuie să trăiască și epigonii. Să știți că există și măgari de Kobe!