Am mai scris despre asta, dar cum se întîmplă o recidivă, revin. Am aflat astăzi din Evz că Florian Bichir, cel care și-a lansat o dată cartea Ultimul drum a lui Dracula (în limba franceză, publicată, însă, la o editură de la noi), a mai publicat-o o dată, la “prestigioasa editură Edilivre”. Deci, a publicat-o o dată și , datorită marelui succes, a fost preluată de o editură franceză prestigioasă. Asta s-ar înțelege de aici. Că are mare succes. Sigur, cînd ar trebui să ne bucurăm de succesele românești peste hotare, noi, unii mai cîrtitori, ne punem pe contestat. Nu, nu contest succesul de atunci, de la Tîrgul de carte de la Paris! Sînt doar curios să văd despre ce editură prestigioasă e vorba. Nu, nu e nici Grasset, Nici Gallimard, nici fayard, nici Plon. E Edilivre. O editură care scoate cărți pe cheltuiala autorului. Și, de fapt, nu scoate, ci propune. Prestigiul acestei edituri relativ noi constă în faptul că foarte mulți autori nepublicați în altă parte au apelat la ea. Aici pui manuscrisul online, ți se editează minimal, i se pune și o copertă minimală, și se așteaptă. Dacă cineva vreau un exemplar, îl comandă și i se tipărește, trimițîndu-i-se acasă. Dacă nu, nu. Într-un fel, apreciez onestitatea știrii, Floarin Bichir a fost editat în Franța, nu tipărit! De unde ies banii editurii? păi, în primul rînd, de la autori, care-și cumpără cîteva exemplare, apoi de la diverși prieteni ai autoruliui etc. Sînt sigur că și autorul român a cumpărat niște exemplare la 17,5 euro bucata. Cum se spune pe site-ul editurii, din motive ecologice, nu se tipărește nici un exemplar nevîndut!
Cum Florian Bichir este preot, îi atrag respectuos și umil atenția că trufia este un păcat foarte mare. Mai mare decît succesul sau insuccesul publicării în Franța!
Mai bine cumparati:
http://www.marist.ro/index.php?id_product=94&controller=product&id_lang=7
Proaspat aparuta azi. 544 pagini interesante (eu am avut privilegiul de a citi manuscrisul)