Acum trei zile s-a deschis, la Paris, la Centrul Pompidou, cea mai mare retrospectivă Salvador Dali din ultimii treizeci de ani. Dacă aveţi drum prin capitala Franţei pînă pe 25 martie 2013, poate vă tentează o oază de imaginaţie nebună. Reţin o replică a marelui pictor ” Diferenţa dintre mine şi pictorii suprarealişti este că eu sînt suprarealist”.
Dali n-a fost numai un pictor celebru, ci şi un personaj care a ieşit în evidenţă în diverse moduri. Cu ocazia înscăunării pe funcţia nou înfiinţată special pentru el, aceea de Preşedinte al României, Salvador Dali i-a trimis omului de cultură Nicolae Ceauşescu următoarea telegramă care a fost publicată în Scînteia:
„Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dumneavoastră respectuos, Salvador Dali”.
Curat suprarealism.