Ceaușescu a ridicat cultul personalității pe “noi și noi culmi”. Băiat de la țară, dar repede deprins cu omagiile d ela oraș, Nicolae a fost de toate: părinte drag, vizionar, arhitec al păcii planetare, Geniul Carpaților etc etc. Și Tovarășa a fost, la rîndul ei, mamă eroină, savantă de renume, soție minunată și personaj de legendă. În Epoca de Aur se declanșase aproape un concurs de elogii, Păunescu fiind cel mai subtil, apoi venind, la juniori, alde Vadim, Lucian Avramescu și alții. Vîrful atins atunci a fost, cred eu, cînd într-o emisiune tv realizată de Smaranda Jelescu, li s-a spus soților Ceaușescu: “cei doi demiurgi”. Era cu ocazia unei vizite la o fermă de creșterea animalelor. De la “cei doi Demiurgi” nu se putea mai sus. Oricum, se trecuse de la Unul, la Doi. Marea Doime a României.

Acum s-a început, cu Ponta, foarte de sus. E o Galaxie în formare. Nu stea, nu Luceafăr (e prea puțin, deja există unul al Huilei), direct Galaxie. Concursul de omagii s-a declanșat în această mîndră țară din NATO și din Uniunea Europeană. Marea Adunare de Consfințire și Urări Aniversare se va ține, azi, de Ziua Lui, pe Arena Națională. Ceaușescu, săracu’ Demiurg împușcat la Tîrgoviște (cu Demiurga lîngă el), nu a prins asemenea dotări!

Premierul e “galaxie în formare”. Va candida la Președenție și, probabil, atunci va fi considerat, poate, tot Demiurg, dacă nu, măcar”Galaxie matură”. Numai să nu devină cumva această galaxie în formare , printr-un accident cosmic, gaura neagră în care va intra România în viitor. Cu ajutorul votului democratic și liber.

UPDATE

Fotografia de mai jos vorbeşte de la sine

 

În spatele cuplului Ceauşescu, mereu slugarnic, cuplul Bobu

Emil Bobu nu a avut aproape nici o calitate care să sară în ochi, în afara slugărniciei sale de prima calitate. Probabil că va rămîne într-o istorie a slugărnicie, dacă asta se va scrie. Iar acolo ar trebui să se consemneze episodul, devenit folclor, cu Emil Bobu slujbaş de partid la Suceava (după alţii la iaşi) care a dormit pe pragul camerei în care era cazat Ceauşescu. Întrebat ce caută acolo ar fi spus că vrea să se asigure personal că multiubitul tovarăş este păzit bine şi apărat. După acest episod, care l-a uimit pe Ceauşescu, deşi cunoscuse mulţi slugarnici, a fost chemat la Bucureşti  unde a promovat. Bobu a ţinut aproape de Ceauşescu, deşi au mai fost şi alţii care au rîvnit un loc lîngă Marele Cîrmaci. Dar Bobu avea, spre deosebire de ceilalţi (şi asta i-a explicat longevitatea) slugărnicia potrivită la locul potrivit.

Am auzit, chiar în vremurile acelea, una care mi se pare că ar merita să rămînă în eventuala istorie a slugărniciei. Pentru cei care s-au născut mai tîrziu, reamintesc faptul că, în ultimii ani ai comunismului românesc, de cum dădea un strat mic de zăpadă, Ceauşescu oprea circulaţia autovehiculelor. Nu pentru o zi sau două, ci pînă în primăvară, la o dată pe care tot el o stabilea. Nu circula  nici o maşină particulară, erau autorizate doar cele ale administraţiei, adică cele de stat. La care se adăugau autobuzele şi taxiurile. Se spune că după o iarnă în care circulaţia fusese interzisă, Ceauşescu ar fi constatat că, totuşi, nu mai e zăpadă. Şi, într-o pornire de democraţie, i-ar fi întrebat pe cei prezenţi. “Ce ziceţi, să dăm drumul la circulaţie? Poate că asta îşi doreşte poporul” . Pe fază, Bobu, care a simţit că Ceauşescu nu prea e convins că trebuie să dea drumul maşinilor, Bobu a zis: “Tovarăşe preşedinte, poporul vă iubeşte, poporul îşi doreşte să mai lăsaţi o săptămînă-două, tot aşa, fără circulaţie, că e aerul mai curat, mersul pe jos e sănătos.” Mulţumit, Ceauşescu s-a uitat la Bobu şi i-a spus: “Bine tovarăşe Bobu, atunci hai să-i mai lăsăm o săptămînă”

(În fotografie, cuplul Ceauşescu secondat, slugarnic, de Bobu şi nevastă-sa)

PS Dumnezeu să-l ierte!

Bucuros că-l bagă socialiștii italieni în seamă, Victor Ponta a pierdut ocazia să tacă atunci cînd a fost invitat să oia cuvîntul la un miting electoral.. Așa că l-a comparat pe Berlusconi, la el acasă, cu Ceaușescu. Desigur, Victor miza pe victoria socialiștilor și pe faptul că Silviu Berlusconi e un personaj terminat în politică. Dottore putea să tacă din politețe sau măcar din considerentul că lovea într-un prieten al mentorului său, Adriano Nastase. Ultimele alegeri l-au reconfirmat pe Berlusconi la butoane. Deci un număr mare de italieni nu a ținut cont de comparația Pontică. Urmarea se va vedea în perioada următoare, în politica față de românii din Peninsulă. Dacă Silvio, il Cavaliere, e ranchiunos, se pot pune bețe în roate comunității românești în fel și chip.Comunitate care nu are cea mai bună imagine în media italiană. Așa, să se învețe minte românii care ajung pe la microfoanele mitingurilor italiene să-și stăpînească nițel comparațiile!

Sursa foto aici

Prima dată am văzut numele acestei doamne în anii 80, pe genericele de la Cîntarea României, de fapt, de la concursurile între județe, alea în care românii scriau cu trupurile lor numele Genialului conducător. Eu m-am uitat la generice, așa, ca să-mi aduc aminte dacă va fi cazul. Văd că e cazul. Apoi, după decembrie 89, doamna Lucia Hossu Longin a devenit o foarte vocală luptătoare împotrive epocii pe care a servit-o cu exces de zel, aș putea spune. Alături de ea, o altă exponentă a aceluiași curent, Marilena Rotaru, supărată în anii comunismului că nu a fost aleasă secretară de partid. Marilena Rotaru s-a dus imediatt după Revoluție să-i șlefuiască imaginea lui Iosif Constantin Drăgan, în timp ce doamna Hossu Longin s-a apucat de Memorialul Durerii. Nimic de zis, frumos. Cunoștințele din Cîntarea României aplicate pe invers au fost o formulă de succes. Am cunoscut-o pe doamna Hossu Longin în perioada 1 august 1990-1 august 1991, cînd am fost redactor șef la Muzică, Spectacole, Varietăți, la TVR ( am plecat de la TVR prin demisie!). Înainte de 89, secția pe care am condus-o un an s-a numit Cîntarea României. Doamna Hossu, fostă la Cîntarea României,  nu a rămas la Varietăți, s-a mutat la Departamentul Teatru Film, alături de domnul Necșulea, prieten vechi, cu sistem de valori apropiat. Știu, din interior, ce a fost cu TVR, an acei ani. Mulți dintre cei care nu au ieșit în față nici înainte, nici după, au evocat zelul doamnei Hossu-Longin. Întîmplări interesante, sper să beneficieze de curajul de a fi scrise. Memorialul Durerii, cum spuneam, a fost ceva remarcabil, atunci, iar Doamna Hossu a ieșit bine, inclusiv la capitolul financiar, vînzînd niște sute de casete prin  străinătate, urmașilor celor din Memorial. Nu știu cîți bani au revenit TVR din chestia asta.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, am fi putut spune că și doamna Hossu Longin are dreptul la un drum al Damascului, ca noi toți. Numai că drumul Damascului a fost, pentru această doamnă, o scurtătură între dictatura lui Ceaușescu și epoca Năstase. Pe care l-a apărat, atunci cînd a fost cazul, adică atunci cînd Adrian Năstase a devenit martir, pedepist de regimul dictatorului Băsescu. Doamna Lucia Hossu Longin, specialistă în replieri ideologice, a trecut cu arme și bagaje în tabăra urmașilor și moștenitorilor lui Ceaușescu. Autointitulată Profesionist de Televiziune, Doamna Hossu a premiat, din această ipostază, Antenele lui Voiculescu înainte de a fi ceea ce sunt astăzi, dovadă de mare intuiție.

Să-l pui pe Năstase în rînd cu deținuții politici uciși de comunism, cînd nu te obligă nimeni să o faci, mi se pare mai rușinos decît să-l lauzi pe Ceaușescu, atunci cînd, la TVR fiind, nu prea aveai încotro. Imparțială,  doamna Hossu Longin le-a făcut pe amîndouă.

 

Acum trei zile s-a deschis, la Paris, la Centrul Pompidou, cea mai mare retrospectivă Salvador Dali din ultimii treizeci de ani. Dacă aveţi drum prin capitala Franţei pînă pe 25 martie 2013, poate vă tentează o oază de imaginaţie nebună. Reţin o replică a marelui pictor ” Diferenţa dintre mine şi pictorii suprarealişti este că eu sînt suprarealist”.

Dali n-a fost numai un pictor celebru, ci şi un personaj care a ieşit în evidenţă în diverse moduri. Cu ocazia înscăunării  pe funcţia nou înfiinţată special pentru el, aceea de Preşedinte al României, Salvador Dali i-a trimis omului de cultură Nicolae Ceauşescu următoarea telegramă care a fost publicată în Scînteia:

„Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dumneavoastră respectuos, Salvador Dali”.

Curat suprarealism.