Vai, cum mai trece vremea! Parcă ieri am dat sursa de inspirație nedeclarată a lui mircea badea care a făcut bani cu expresia “Sîntem români și asta ne ia tot timpul. pentru că au apărut generații noi pe intrnet și pentru că se uită prea repede, ia săâ facem aici un mic remember preluîndu-mi textul de atunci cu nerușinatul de copy-paste

“Păcat că marele umorist Orkeny Istvan, scriitor ungur, nu şi-a înregistrat şi el, tot la noi, la OSIM, cartea Nuvele-minut, Editura Univers, Bucureşti, 1973, traducere de Constantin Olariu. Aici se află expresia mamă, în nuvela-minut Racheta cosmica maghiara s-a intors pe pamint. Discutie cu ce doi cosmonauti“, pp. 194 – 197 ale ediţiei,  la pagina 196. Iată fragmentul cu pricina

Cum nu am acces la televiziunile din România (și nici nu-mi doresc, pe moment) am aflat doar de pe net despre asprele confruntări în legătură cu drapelul unguresc din secuime și alte alea. Chemări ale ambasadorului maghiar la ordine la MAE, amenințări voalate că nu vom tolera etc. Cred că toată această chestie a fost făcută pentru ca să nu se mai uite lumea la chestiunea bugetului. Să se războiască cu ungurii cei răi, nu cu parlamentarii cei buni. Ceea ce a dus la un plus de eficiență, s-a votat un buget fără văicăreli, un buget la sînge. La sînge de român. Acum ar trebui să se relaxeze discuția, să se lase mai moale pentru ca să poată reîncepe cînd vin facturile cu noul preț la curent și la gaze, adică prin 15 martie! Pică la țanc comemorarea de la Tîrgu-Mureș.

Dacă discuția despre Constituție nu e decît o perdea de fum ca să nu se vadă cum trece bugetul (și altele), atunci nu are rost să ne prindem în hora asta, că facem jocul altora. Dar dacă această discuție e serioasă, atunci fac și eu o observație și jumătate. Cea mai recentă modificare a fost una pro-Năstase în sensul că fostului premier de atunci i se părea prea mic un mandat de patru ani. Gurmand de putere, el a dorit un mandat de cinci ani, în așa fel încît să stea , după calculele lui, zece ani la Cotroceni, să se bucure și Dana de statutul de Prima Doamnă . Și n-a ajuns, în loc de asta stă niște ani la Jilava. Un fel de “Ce ție îți place altuia nu face! “Ceea ce se prefigurează acum este o constituție anti-Băsescu. Numai că, iarăși, inteligența nu-i dă afară din casă pe legiuitori. Băsescu nu mai candidează. Așa că limitările de putere adresate lui Băsescu se vor răsfrînge asupra altcuiva. Și ar fi comic (dacă nu ar fi trist) ca la Cotroceni să ajungă Ponta. Și să lupte tot mandatul pentru modificarea Constituției de azi!

Sursă imagine aici

Pînă astăzi nu am căutat în dicționar cuvîntul hahaleră. Nu era necesar, pentru mine cuvîntul se suprapune perfect peste imaginea lui Stelian Tănase. Nu am explicații exacte de ce cînd spun hahaleră mă gîndesc la el. Sau, mă rog, nu aveam pînă am citit, azi, definiția cuvîntului.

Îl cunosc pe Stelică de dinainte de 89, de cînd organiza concerte cu tot felul de trupe la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, de la sala Victoria. Acolo, de cîteva ori, trupele au refuzat să mai intre pe scenă pînă nu s-au văzut cu banii în buzunar. Stelică nu le prea dădea bani la toți, de ajungeau unii să cînte gratis și să-și și plătească trenul pînă la București, dacă veneau din țară. Nu dădea banii pentru că era hahaleră, nu? Stelică Tănase se prezenta pe la restaurantul Uniunii Scriitorilor și explica tot felul de lucruri, înfoindu-se în pene, susținea  că el e un scriitor important, dar că scrie pentru sertar. Pînă la urmă a publicat un roman înainte de 89 și nu a făcut gaură în cer. Deh, lucrurile tari erau în sertar! Nu se știa exact cu ce se ocupă Stelică, am aflat mai tîrziu că e instructor la o casă de Cultură. Unii spuneau că are pile la partid. A editat un supliment al Teatrului Tănase (semn că avea, totuși, ceva pile, că doar nu oricine edita ce voia) numit Cărăbuș. Am scris și eu la el, promisese niște bani frumoși. Am inventat o carte de scrisori ale unor femei îndrăgostite către Julio Iglesias din care “traduceam” pentru Cărăbuș. M-a plătit, că mai avea nevoie de “marfă”.Dar nu conform promisiunilor, să ne înțelegem!

Continue reading →

Voi evoca aici un fapt despre care am mai vorbit cu ani înainte. Dar tocmai pentru că amnezia e un sport naţional, vreau să re-fixez în memoria colectivă acest fapt de arme al lui George Copos. Da, Copos, fostul vicepremier, fostul responsabil al taberelor stundeţeşti (înainte de 89), fost (sau încă actualul? ) patron al echipei Rapid. Pe cînd fiica lui era elevă la Lceul Jean Monet din Bucureşti, domnul Copos, proaspăt capitalist de succes, s-a remarcat prin faptul că a construit, în acea şcoală, o toaletă (un WC) numai pentru fiica sa. O privată foarte privată, de la care doar fiica domnului Copos avea cheia. După ce domnişoara a terminat şcoala, domnul Copos a înmînat cheia, ca pe un trofeu, direcţiunii. Şi toaleta cu pricina  există şi azi ca toaletă a profesorilor. Nimănui nu i s-a părut abuziv gestul, deplasat, de cacao al proprietarului de cofetării. Nu, lumea ştia de asta, s-a scris şi în presă (În Academia Caţavencu) dar nu s-a luat nici o măsură. De subliniat că aici, la acest liceu, a studiat, printre alţii, Nicu Ceauşescu, iar taică-su, aşa dictator cum a fost, nu i-a făcut fiului său o privată de aur. Mai pe nou, tot aici a studiat şi Andrei Năstase, cu un tată mult mai bogat decît Copos şi mult mai puternic. Şi nici Năstase, El Însuşi, nu a făcut un WC separat pentru fiii săi (că şi ăla micu tot acolo a făcut şcoala).

Dacă aş fi rugat repede să dau un exemplu de mîrlănie tipică pentru urcatul scroafei în copac, aş povesti, oricui, întîmplarea de mai sus.