Posted on
by

Nu aș vrea să treacă neobservat aceasată amplă limbă pe care o plimbă distinsa Alina Mungiu pe dosul plagiatorului Ponta. Ar fi nedrept să trecem peste spasmul gîndirii acestei personalități academice care, deși nu a fost niciodată angajată acolo, se laudă că a avut studenți la Harvard (în Catania, însă, nimic!). Impostura light trage la impostura hard. Și o laudă:

“După cum poate știți, nu mă număr printre oamenii cu vederi partizane din această țară. Țin, în general, cu cine este tratat nedrept și se află în inferioritate, nu de alta, dar să vadă copiii care cresc mari că există și asemenea poziții publice pe lume, de asta v-am arătat pentru prima dată simpatie la începutul anului 2012, când vă luptați din greu din opozițe. Nici acum, când sunteți la putere, nu vă bănuiesc că vreți să duceți țara în Rusia, în China sau mai știu eu unde. Mai degrabă mă tem că vreți să o lăsați unde e. Nici nu am fost printre cei mai severi cu abaterile d-voastră personale: dacă erați studentul meu ați fi rescris teza și ați fi căpătat titlul doar atunci când ați fi reușit să scrieți ceva orginal și pe măsura inteligenței d-voastră. Dar tocmai pentru că eu știu cu câți alți băieți din România am eșuat în a-i face să privească propria lor muncă cu ceva mai multă autoexigență, că graba de a se ajunge e mult mai mare decât rigoarea profesională, nu v-am făcut o vină specială din păcatul doctoratului d-voastră, mai ales că demascările externe nu îmi plac. Mi-am spus doar că ați nimerit prost, peste Adrian Năstase, și că dacă nimereați mai bine poate nu se întâmpla. Am ajuns, dintr-o întâmpare biografică, profesor de democrație: și respect alegerile votanților, iar d-voastră ați fost votat de două treimi din votanți. Meritați deci, mi-am spus, o șansă să ieșiți din cercul vicios pe care vi l-au creat mai marii d-voastră cînd erați doar un băiat, nu să fiți zilnic acuzat că sunteți agent acoperit. Nu ați auzit niciodată de la mine asemenea lucruri.” Deci, ca și în cazul lui Ceasușescu, anturajul e de vină, avem de-a face cu brînză foarte, foarte bună, în burduf ușor compromis..

Întregul text, o blîndă mustrare a lui Ponta (de pe pozițiile unui posibil conducător de doctorat, dacă Victor vrea în viitor să ia și unul pe bune)  și o autocentrare a Alinei în rolul singurei experte validate internațional, aici.  (Mulțumesc Cristian Pătrășconiu pentru semnalare)

Posted on
by

O faptă gravă riscă să treacă neobservată. Aflăm, de aici că Victor Ponta, copilot şi premier, e solidar cu atentatorul Sobaru, cel care a intrat cu maşina în gardul Guvernului. Din fericire, atentatul nu a avut urmări, iar autorul, Adrian Sobaru, un nebun util guvernării (cel care s-a aruncat de la balconul Parlamentului şi, ca răsplată, a primit un apartament) a fost arestat la domiciliu.  Nu contest decizia justiţiei, deşi, dacă judecătorii vor fi duri, după ce va ieşi de la mititica, Sobaru s-ar putea să intre cu maşina în casa lor sau să-i calce pe trecerea de pietoni. Cum să fii, bre, Victore, solidar cu atentatorul? Cum să-l anunţi că tu nu depui plîngere? Cum să faci presiuni la adresa justiţiei pronunţîndu-te în defavoarea arestului preventiv?

Victore, ai făcut studii de drept (nu vorbesc de doctorat, mă refer la studiile alea de bază) şi trebuie să ştii că atitudinea ta, mesajul tău, creează un precedent Orice cetăţean care vrea să intre cu maşina plină cui explozibil, de pildă, în Guvern, în clădirile statului, în instituţii, se va prevala de faptul că această faptă  nu este incriminată de Guvern, care nu depune plîngere. 

Avocatul lui Sobaru (cu competenţe în psihiatrie, se pare) declară că nu e nevoie de un control psihiatric al clientului său, acesta era doar nemulţumit de ceva, de aceea a recurs la atentat.

Victore, în orice ţară europeană, o astfel de declaraţie de solidaritate cu un terorist ar duce la demisie. Dar tu nu eşti nebun să-ţi dai demisia.

Posted on
by

1. Victor Ponta a scos, acum cîtva timp, o păsărică (deloc măiastră) referitoare la marele Constantin Brâncuși . A spus că va face demersurile pentru a-i aduce osemintele de la Paris, în țară. Un serviciu pe care sculptorul nu i l-a cerut. dar, ca de la gorjean la gorjean, Victoraș a crezut că poate să transforme un artist de talie mondială, într-unul de dimensiuni județene. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu pentru că s-au născut mai tîrziu, povestea cu Brâncuși e simplă. Statul român comunist a refuzat donația pe care sculptorul ar fi făcut-o, o donație conținînd multe lucrări, pe motiv că e artă decandentă. În fața refuzului, Brâncuși a cerut cetățenia franceză (pe care o refuzase în repetate rînduri) și a murit ca artist francez de origine română. I-ar fi greu lui Ponta să dezhumeze, așadar, un cetățean francez ca să-l îngroape, tocmai în campanie (de pildă), la Tîrgu Jiu.

2. Tot premierul este cel care cere CSM să “întoarcă” o decizie de retrocedare a Cumințeniei pămîntului,urmînd ca statul român care vrea să fie proprietar să plătească 20 de milioane de euro colecționarului. Nu știu de ce e musai ca această lucrare să fie proprietatea statului român (el mai deține complexul de la Tîrgu Jiu, despre care nu se poate spune că se bucură de cea mai bună gestionare). Să zicem că statul vrea. Dacă vrea, atunci să plătească. Nu aceeași atitudine ar fi avut-o Ponta dacă, de pildă, proprietarul lucrării ar fi fost Adrian Năstase (căruia Mătușa Tamara să-i fi făcut acest cadou pe care ea l-a cumpărat din ce a cîștigat, din meditații, ca prfesoară de rusă). În acest caz ipotetic, premierul ar fi vorbit despre proprietatea privată care e sfîntă și garantată de Constituție.Și ar fi spus ca mine: dacă statul vrea lucrarea, să plătească!

3. Năstase nu are nici un Brâncuși. Deși era cît p’aci. Merită să vă reamintesc episodul legat de o anchetă publicată de mine în Academia Cațavencu (seria adevărată), cu titlul Clona Infinitului , anchetă în ruma căreai am fost tîrît prin tribunale de unul din împricinați, același domn care încercase, înainte de Brâncuși, să vîndă ceasul lui Eminescu. Pe scurt: un grup de băieți deștepți din securitate și cultură a găsit, ca din întîmplare, prin poduri de case, prin cufere vechi ale unor femei bătrîne (mătușa Tamara, repet, nu a avut norocul ăsta) cam 100 de lucrări de Brâncuși, necunoscute pînă acum. În fine, ele nu erau semnate, dar, cu concursul unor experți (inclusiv Barbu Brezianu, brîncușologul, a mușcat) urma să fie acreditate ca lucrări nesemnate ale lui Brâncuși. S-a organizat și o expoziție (cu un reportaj la televiziune despre vernisaj și despre importanța comoarei) , băieții au scos și o revistă literară dedicată lui Eminescu și ilustrată cu lucrările cele noi ale sculptorului. Una din aceste lucrări a fost cumpărată de un colecționar și a ajuns tocmai în Peru. Calculul era simplu: dacă o bucată se putea vide, la preț de dumping, cu 3 milioane de euro, pe 100 de bucăți se obțineau 300 de milioane de euro. Mai mult decît în afacerea din dosarul Microsoft! Pentru că lăcomia era  mai mare decît suma, proștii care au pus la punct înșelătoria au anunțat că vor mai fi descoperite și alte lucrări! Semn că mașinăria de falsificat nu se oprise.

4. Într-un reportaj amplu iustrat cu fotografii dedicat omului de cultură și de familie Adrian Năstase și publicat într-o revistă glossy, într-o imaginile cu soții Năstase, în spate, pe o etajeră, se vedea și una din lucrările “descoperite” și atribuite lui Brâncuși. Dacă afecerea ținea și escrocheria se consolida, bucata de marmoră  de pe etajeră valora, brusc, cel puțin trei milioane de euro!

5. Am cîștigat procesul cu falsificatorii lui Brâncuși. Iar toată afecerea lor, dată în vileag, a căzut.

Posted on
by

Era să fac o nedreptate uitînd de o altă “cea mai frumoasă femeie din lume” care, și ea, a împlinit 80 de ani (ca B.B) tot în septembrie, pe 20. Ce s-o fi petrecut în 1934 de s-au născut, în aceeași lună, la 8 zile diferență, două arhetipuri (zic eu) ale frumuseții feminine? Da, și Sophia Loren, și Brigitte Bardot au ajuns la “frumoasa vîrstă” de 80 de ani. Mulțumesc Le Figaro Magazine că mi-a adus aminte. Și Sophia Loren a fost considerată cea mai frumoasă femeie din lume, deși, la începuturile carierei se vorbea că are nasul prea lung și gura cam mare, cu buze prea cărnoase. Găsiți date despre marea actriță pe internet, nu vă voi plictis cu ele. Vreau să vorbesc despre o întîmplare preluată de revista franceză din cartea de amintiri Hier, aujourd’hui et demain, apărută în traducere la Flammarion. Înainte de asta, de reținut o mare diferență între Brigitte Bardot și Sofia Loren. În vreme ce prima a avut tot felul de aventuri și patru căsătorii, Sophia Loren a fost măritată, e drept, de două ori, însă cu același bărbat, Carlo Ponti. Prima căsătorie a celor doi, din 1957, nu a fost recunoscută pentru că divorțul lui Ponti de prima soție nu fusese pronunțat și recunoscut (opoziția bisericii catolice e încă eficientă în Italia). A doua oară, cei doi s-au recăsătorit în 1966, cu actele în regulă.(Deci fidelitatea poate trăi lîngă tine și dacă ești mega-vedetă!) Povestea pe care vreau să o evoc se petrece după o filmare pe care actrița a avut-o cu Cary Grant. la întoarcere, în avion, actrița îi spune soțului că actorul american s-a îndrăgostit de ea și i-a trimis zeci de buchete de trandafiri, dorind chiar să o ceară de nevastă. Reacția soțului a fost rapidă: o palmă dată în public, de față cu toți pasagerii avionului. Scandalos! am spune noi, catastrofal! ar spune feministele, un gest criminal! ar striga oengeurile corectitudinii politice. Împricinata pălmuită, însă, a scris în memorii ceva neașteptat: “În fine, primisem confirmarea pe care o așteptam de atîta timp: Carlo mă iubea!”

 

Posted on
by

Pentru cei care nu citesc presa franceză, iată o delicioasă poveste derulată ieri pe două aeroporturi din Franța și unul din Turcia. Marți, mediile franceze au fost prompte în a relata faptul că pe aeroportul Orly au fost arestați trei jihadiști care participaseră pe frontul din Siria și care au fost dibuiți de spionajul francez și întorși cu forța acasă. Numai că știrea era total neadevărată. În primul rînd, cei trei s-au săturat de Jihad repede și au decis să se întoarcă în Franța, predîndu-se, la grani’a cu Siria,  autorităților turce. Care au anunțat autoritățile franceze că vor sosi cu avionul cutare, la ora cutare, la Orly. Așa că, organele statului francez au așteptat la eroport, cu cătușele zornăind, sosirea celor trei tineri din Toulouse (unul fiind cumnatul lui Merah, aurorul atentatelor din acest oraș), după ce au lăsat să se scurgă, “pe surse”, informația cu arestarea iminentă a teroriștilor. Dar arestarea nu a avut loc, tinerii teroriști nu au coborît din avion, pentru că nici nu au urcat. La Istanbul, comandantul avionului care pleca spre Paris a refuzat să-i lase pe cei trei să urce, să nu se complice cu o amenințare în zbor. Cum era dreptul lui să refuze, autoritățile turcești i-au urcat pe cei trei în cursa următoare spre Franța, care avea destinația Marsilia. Au ajuns oamenii cu bine în Marsilia, au prezentat pașapoartele, li s-a spus bun-venit, apoi au fost lăsați să plece. Spre suprinderea lor, care veniseră acasă pentru a se preda. Luînd legătura cu un avocat, celor trei li s-a spus să se predea la prima secție de poliție. Dar asta s-a întîmplat abia miercuri, în drumul lor spre casă, undeva într-o localitate pe lîngă Montpellier. Ulterior s-a aflat că trecerea ca prin brînza mucegătiă prin aeroportul marsilia a fost posibilă poentru că tocmai s-a întîmplat o pană a programului care recunoștea listele de teroriști.  Iar la prima secție de poliție unde s-au dus, în Marsilia, nu era nimeni căruia să i se predea.

Sigur, ar ieși o comedie spumoasă dintr-un asemenea subiect. Numai că nu e tocmai de rîs. Dacă asta e colaborarea pe care autoritățile din țările civilizate o au în lupta anti-teroristă, să nu ne mai mirăm de nimic.

Posted on
by

A fost considerată, la un moment dat, cea mai frumoasă femeie din lume! Brigitte Bardot, zisă B.B. a rămas, cu imaginile de atunci, un simbol al frumuseții. Dar vremea aceea s-a dus. Pentru cei mai mulți, B.B. înseamnă, acum, Bed and Breakfast!

Pe 28 septembrie Brigitte Bardot va împlini 80 de ani. Deja poate fi socotită un simbol al longevității. Așa trece gloria lumii!


Posted on
by

Știm cît de greu e să alegi un cadou pentru o aniversare la care e obligatoriu să participi. Îți bați capul, alegi variante, dezbați cu cei din jur. E ceva stresant.  Vă dați seama, atunci, ce greu a fost pentru prim-secretarii din județele României Socialiste să aleagă un cadou pentru ziua lui Nicolae Ceașescu? Trebuia să fie un cadou care să-l impresioneze pe Cîrpaci Cîrmaci și să “se bată” cu celelalte cadouri, din celelalte județe. O mică idee  vă puteți face citind acest articol. Și asta, an de an, vreo 25. Sigur, prim-secretarii se mai schimbau, dar problema cadourilor din partea județelor rămînea. Pe de altă parte, și săracul Ceaușescu era stresat, probabil, pe tema cadourilor: unde le pune? Ce face cu ele? Patruzeci și un pic ce cadouri județene an de an, fără a le mai socoti pe cele de la diverse instituții și persoane supuse. Rezolvarea a fost simplă: la Muzeu. Da, la Muzeul Național de Istorie, pe două etaje, erau înșiruite (selectiv, totuși) cadourile primite de Geniul Carpaților. (dacă mi trăia Ceaușescu, se spune că se deschidea un muzeu închinat în întregime cadourilor). Pe un etaj erau cadourile din țară, pe celălalt, cadourile din străinătate. Am vizitat, în 1987, ambele etaje, cu colectivul de oameni ai muncii de la Casa Studenților Grigore Preoteasa din București. Ce n-am văzut acolo? Erau de toate, de la covoare cu chipul lui (cine ar fi îndrăznit să calce, totuși, pe așa ceva), la reproduceri la scară redusă de excavatoare sau de vagoane orilocomotive de la Craiova, care funcționau, aveau motorașe. Apoi de la machete de porți maramureșene, la zeci de coloane ale Infinitului în miniatură (infinitul în mniatură chiar că e ceva!), truse de birou, serviete de piele de mers la serviciu, puști de vînătoare etc. etc. Tot ce mișca în țară era reprezentat acolo, în muzeu.

Etajul celălalt era mai restrîns și se numea “dovezi ale recunoștinței internaționale”. Am fost amuzat de costumele africane primite de cei doi, de pălăria de cow-boy din vizita în State, de scaunele de platou de cinema, cu numele celor doi. Toate acdourile aveau indicată țara din care au fost primite. Dintre toate cel mai straniu cadou, pe care l-am admirat cîteva minute, era o linguriță de argint, pusă frumos pe un soclu îmbrăcat în catifea albastră. Lingurița provenea din Islanda, loc în care Ceaușescu făcuse doar o escală cu avionul prezidențial. O linguriță primită ca dovadă a recunoașterii internațională? În mod clar, nimeni, în toată diplomația recentă, nu a făcut cadou unui înalt oaspete o linguriță de ceai. fie ea și din argint. Îm mod clar, lingurița aia a fost șutită de Cîrmaci, după ce a băut un ceai în timpul escalei,  și băgată în buzunar. Ajuns acasă, desigur, a prezentat lingurița ca pe un cadou, că nu avea altul din Islanda, și trebuia bifată și acea etapă a călătoriei cu un semn, ceva.

Am scris postarea asta pentru că recentul spectacol de pe Arena Națională mi-a evocat acei ani, cu spectacolele lor și cu Ceaușescu. Sigur, nu e de comparat Ceaușescu cu Ponta, am fi nedrepți. Ponta e un intelectual, față de Geniul Carpaților, el nu coboară la nivelul la care se fură lingurițe. El e băiat fin și fură chestii fine:  un masterat,  un doctorat.

Posted on
by

Sigur ştiţi că, mereu, cînd e vorba de dezvoltarea Europei occidentale, noi, românii, spunem că, în vreme ce noi apăram creştinismul şi ne luptam cum puteam cu turcii, cu semiluna, cu islamul ajuns la Gurile Dunării, Occidentul, liniştit, înălţa catedrale. E o realitate istorică destul de uşor de apărat.

Am observat că, în ziua de azi,  roata Istoriei s-a cam întors. În vreme ce noi, românii, ridicăm liniştiţi mîndră Catedrală, Occidentul, săracul, luptă (cum poate) cu islamul.

Posted on
by

Citesc în presă că iar a avut loc un accident în străinătate și că, iar, prompt, statul român a trimis un elicopter etc etc. E vorba de un accident de autocar în care și-a păierdut viața o femeie. Primii răniți au fost aduși în țară. Vai, ce bun e statul român, vor exclama cei care vor afla știrea. Da, statul român se interesează numai de accidentele de autocar. Doar alea sînt asistate cu ce trebuie, cu elicoptere, cu salvări, cu apariții tv ale lui Raed Arafat. Vorbesc în calitate de om care s-a ocupat de situația post-accident a unui autocar răsturnat în Provence, acum ceva timp. Am fost la locul accidentului, am gestionat situația răniților, am mers la spitale, am făcut mult mai mult decît scria în fișa postului de la Marsilia. A fost o foarte bună implicare a statului român (și una excepțională a statului francez), s-a făcut celulă de criză etc. În acel accident a pierit un copil mic. Restul accidentaților a reușit să scape cu viață, răspîndiți cu 11 elicoptere (ale francezilor) în spitalele din zonă. Unii au fost repatriați înainte de a se vindeca și au ajuns în spitale românești depășite de situație. Dra asta e altă poveste. Cum altă poveste e cea cu accidentul a patru cetățeni români care, e drept, au intrat pe contrasens pe o autostradă și au murit toți. Patru morți. Eram tot pe post la Marsilia și am făcut demersurile pentru a afla numele celor decedați, am anunțat în țară și aici s-a încheiat povestea. Nu s-a trimis nici un elicopter să ia trupurile neînsuflețite. Nu a mai intervenit statul român.

Mi se pare nedrept să se aplice măsuri inegale în astfel de cazuri de accidente care au loc în străinătate. Se răstoarnă un autocar, gata, se ridică deja elicopterele, se fac celule de criză. Mor sau se accidentează niște români în mașinile lor, statul nu reacționează deloc. E treaba celor acidentați. Să se descurce familiile, să trateze cu societățile de asigurare.

Cu toată compasiunea și pentru accidentații din autocare, și pentru cei din automobile personale, mă întreb cum de s-a ajuns la această situație. Nu cumva se urmărește un beneficiu electoral? Ar fi trist să se gîndească cineva la procente pe spatele unor autocare răsturnate.

Posted on
by

Ceaușescu a ridicat cultul personalității pe “noi și noi culmi”. Băiat de la țară, dar repede deprins cu omagiile d ela oraș, Nicolae a fost de toate: părinte drag, vizionar, arhitec al păcii planetare, Geniul Carpaților etc etc. Și Tovarășa a fost, la rîndul ei, mamă eroină, savantă de renume, soție minunată și personaj de legendă. În Epoca de Aur se declanșase aproape un concurs de elogii, Păunescu fiind cel mai subtil, apoi venind, la juniori, alde Vadim, Lucian Avramescu și alții. Vîrful atins atunci a fost, cred eu, cînd într-o emisiune tv realizată de Smaranda Jelescu, li s-a spus soților Ceaușescu: “cei doi demiurgi”. Era cu ocazia unei vizite la o fermă de creșterea animalelor. De la “cei doi Demiurgi” nu se putea mai sus. Oricum, se trecuse de la Unul, la Doi. Marea Doime a României.

Acum s-a început, cu Ponta, foarte de sus. E o Galaxie în formare. Nu stea, nu Luceafăr (e prea puțin, deja există unul al Huilei), direct Galaxie. Concursul de omagii s-a declanșat în această mîndră țară din NATO și din Uniunea Europeană. Marea Adunare de Consfințire și Urări Aniversare se va ține, azi, de Ziua Lui, pe Arena Națională. Ceaușescu, săracu’ Demiurg împușcat la Tîrgoviște (cu Demiurga lîngă el), nu a prins asemenea dotări!

Premierul e “galaxie în formare”. Va candida la Președenție și, probabil, atunci va fi considerat, poate, tot Demiurg, dacă nu, măcar”Galaxie matură”. Numai să nu devină cumva această galaxie în formare , printr-un accident cosmic, gaura neagră în care va intra România în viitor. Cu ajutorul votului democratic și liber.

UPDATE

Fotografia de mai jos vorbeşte de la sine