Pe măsură ce înaintezi în vîrstă faci din ce în ce mai puține lucruri pentru întîia oară. Ieri am fost pentru prima oară la un concurs internațional de gastronomie, de fapt, un concurs între bucătari de top, în competiția organizată de francezi, Bocusse d’or, onorînd  astfel numele legendarului Chef Paul Bocusse. Am fost luat pe nepusă masă (ca să folosesc o expresie din domeniu) de mesajul doamnei Aurelia Grosu Consulul General al României la Marsilia, care m-a chemat să susținem echipa României, prezentă în premieră în această competiție. Am ajuns la Marsilia la prînz ( și am plecat seara) Am fost uimit de galeria noastră, alături de care am răgușit după șase ore. Am revăzut lume cunoscută din cercul nostru “diasporean”, alături de o galerie consistentă venită din țară în scopuri profesionale, bucătari în majoritate Am fost îndrumat în gradena din fața concurentului tricolor Vasilică-Marinică Bejenaru, din Brașov. M-am revăzut cu mare plăcere cu Mona Nicolici, alături de soțul ei, Chef Cezar Munteanu, membru în juriul de degustări (sînt mai multe jurii, am înțeles).

Nu vă voi împuia capul cu detalii despre concurs pentru că nu le am, nu am citit regulamentul, am venit doar să strig Ro-mâ-nia! alături de ceilalți. Am văzut de pildă cum Vasilică, Vasi pentru prietenii din galerie, a preparat ceva pe bază de usturoi și de urzici, care au impresionat juriul.

Apoi a fost felul principal și un platou. Bun, Vasilică al nostru și-a dat jos cojopcul și cușma și s-a pus pe treabă. Din prea mult perfecționism, să zic așa, a întîrzîiat peste termenul limită și a fost depunctat. Nu, nu ne-am calificat în primii zece, dar vă asigur că reprezentantul României a făcut impresie bună, se vedea după cum l-au privit marii bucătari care veneau să-l inspecteze, să vadă ce și cum lucrează. (Locurile de pe podium au fost ocupate de țările nordice, Danemarca luînd aurul.)

Am scris aceste rînduri pentru a vă semnala ceva ce m-a bucurat. Am văzut destui tineri români care activează în bucătărie, comentînd competent, urmărind cu atenție, discutînd despre diverse chestii care se întîmplau în concurs. Oameni tineri și pasionați (dintre ei am reținut doar numele lui Emanuel Mocan, din Cluj, cu care se întîmplă să avem cunoștințe comune). Am vorbit cu un al bucătar tînăr, din Brașov, care are trei restaurante. Apoi cu George (nu am reținut numele de familie) care a avut trei restaurante în Paris, acum s-a restrîns la unul (la Grande Maison), pentru că între timp, harnic, a devenit de trei ori tată! Tineri competenți și pasionați, care mă fac să cred foarte tare în viitorul gastronomiei românești. O generație ambițioasă, școlită, cu idei clare despre ce înseamnă bucătăria modernă și sănătoasă. Poftă bună!

Rar a mai existat un personaj atît de toxic de la un capăt la altul. Un găunos cu o inteligență de șmecheraș, un profitor, un trîntor, un mincinos. Crin Antonescu a otrăvit prin manevrele lui viața politică de la noi, a compromis (cît mai era de compromis) imaginea politicianului român.

Vreau să evoc aici un episod pe care-l cunosc foarte bine. Eram la Academia Cațavencu și, într-o zi, m-a căutat un domn care s-a recomandat profesor la facultatea de istorie. Nu numai că s-a recomandat, dar mi-a și arătat dovada, legitimația de universitar. Era în vremea în care Crin Antonescu era steaua în urcare a PNL-ului, tînârul cu frizură rebelă, cîrcotaș, flecar cu oarecare priză la public. Domnul profesor (nu-i voi spune numele, evident), mi-a spus că trebuie făcut public un adevăr ascuns sub preș. Ca student, Crin Antonescu a rămas repetent. Nu o dată, ci de două ori. Sigur, ăsta nu e un capăt de țară, au mai fost și probabil vor mai fi repetenți. Am avut și în redacția Cațavencu un netrebnic din ăsta care acum se dă luptător pe tărîmul cultural.

După ce l-am demascat, Crin a avut o explicație jenantă, care-l așează și mai comod în rîndul ticăloșilor: prima dată a rămas repetent pentru că i-a murit tatăl. Da, îmi pare rău, e un motiv , să zicem, acceptabil. Deși au mai existat cazuri de studenți cărora le-a murit, în timpul facultății un părinte, dar ei au continuat să învețe, să treacă peste durere, și nu au repetat anul. Admit, sub beneficiu de inventar, sensibilitatea aparte a lui Crin care a clacat și a repetat.

Explicația pentru a doua repetenție este cea care îl descalifică. A rămas repetent (conform spuselor lui de atunci) pentru a nu fi repartizat la țară. Da, în momentul terminării facultății, înainte de 89, primeai o repartiție obligatorie, în ordinea mediilor. dacă erai cu medie mică, ajungeai la țară. Deci, pentru a evita spă devină profesor la țară, Crin a repetat anul. Culmea e că și atunci cînd a terminat el, repetînd a doua oară, cei cu media lui ajungeau tot la țară. Așadar, e o scuză bidon, o minciună. Pînă la urmă, deși a chiulit doi ani, a ajuns la țară, unde mai mult a absentat decît a predat. Apoi, cu un mic ajutor din partea unor “băieți”, a ajuns la Tulcea. Că fără pile nu ajungeai.

Ok, există și cazuri de oameni care au repetat facultatea de două ori, fiind mai puțin înzestrați intelectual. Dar nu e cazul lui Crin, el a repetat pentru că era șmecher. ( Ca să-l apere, Doamna Zoe Petre a susținut că s-a înscris la ea la doctorat, fiind un student model. Modelul care a repetat de două ori.)

Problema morală e aici: adică ai refuzat să mergi la țară, să fii profesorul unor copii dintr-un mediu mai defavorizat, dar, mai pe urmă, vrei să fii ales președintele țării și să fii votat și de copiii pe care nu ai vrut să-i vezi la față. Ți-a fost cîh să mergi în mediu rural, dar vrei voturile celor pe care i-ai “fentat”cu a doua repetenție.

Crin, mărturisesc deschis: nici eu nu am vrut să merg profesor la țară. Dar pentru asta am tras tare și am fost șef de promoție, ajungînd să fiu repartizat profesor la oraș.